Providenţa

Providenţa R. C. Sproul Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Noul Testament printre creştini este cel în care Pavel le scrie romanilor, în Romani 8:28, astfel: De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Unul din lucrurile care îmi atrag imediat atenţia atunci când citesc acest verset este tăria convingerii pe care Apostolul o exprimă scriind aceste cuvinte. El nu spune „Sper din toată inima că până la urmă totul va fi bine” sau „Cred că lucrurile se vor rezolva după voia lui Dumnezeu”. El spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” El vorbeşte aici cu o siguranţă apostolică despre o idee care e atât de esenţială, atât de fundamentală pentru trăirea unei vieţi creştine încât eu cred că putem primi o mare mângâiere din acest pasaj. Dar în acelaşi timp mă tem că în zilele noastre tăria convingerii exprimată aici de Pavel este într o mare măsură absentă din bisericile şi din comunităţile noastre creştine. Există o schimbare izbitoare în înţelegerea noastră culturală a modului în care vieţile noastre se raportează la guvernarea suverană a lui Dumnezeu. Unii dintre voi aţi avut posibilitatea să urmăriţi în ultimii ani un serial la televiziune, un mini serial despre Războiul Civil. Una dintre cele mai mişcătoare secvenţe ale acestui serial este cea în care povestitorul citeşte scrisorile care ne au rămas de la soldaţii din ambele tabere ale Războiului Dintre State. În timp ce scriau acasă celor dragi, soţiilor, mamelor şi taţilor lor, în ajunul unei bătălii, ei vorbeau despre îngrijorările, temerile şi neliniştile lor. Şi totuşi, în scrisorile lor ei spuneau frecvent: „Dar viaţa mea este în mâinile unei Providenţe bune şi binevoitoare. Lui îmi încredinţez trupul şi sufletul.” A fost o vreme în care oamenii se stabileau în această ţară şi şi alegeau ca nume pentru oraş „Providenţa”, la fel ca oraşul din Rhode Island. Dar cine ar face aşa ceva în cultura noastră de azi? Întregul concept al unei providenţe divine aproape că a dispărut din cultura noastră. Şi e tragic acest lucru. Cred că dacă există vreun mod în care gândirea lumească a intrat în comunităţile creştine, acela e concepţia celor din lume că tot ce se întâmplă aici se întâmplă în conformitate cu cauze naturale bine stabilite. Iar Dumnezeu, dacă există pe undeva şi face ceva, atunci e deasupra tuturor lucrurilor şi în afara lor, un simplu spectator din ceruri care priveşte în jos spre noi şi poate ne încurajează şi ne îmbărbătează, dar El nu are control direct asupra a ceea ce se întâmplă aici. Pe de altă parte, creştinii din Biserica de a lungul secolelor au avut din totdeauna un sentiment puternic că aceasta e lumea Tatălui nostru şi toate problemele oamenilor şi naţiunilor pământului sunt în cele din urmă în mâinile Lui. Aceasta e convingerea exprimată aici de Pavel în scrisoarea sa către romani, în Romani 8:28; o recunoaştere a providenţei divine. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său Apoi el trece imediat din nou la secvenţa predestinării. Căci pe aceia, pe care i a cunoscut mai dinainte, i a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i a hotărât mai dinainte, i a şi chemat; şi pe aceia pe care i a chemat, i a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i a socotit neprihăniţi, i a şi proslăvit. Citesc aici continuarea acestui pasaj, ca să putem ajunge la concluzie. Pentru că Pavel spune apoi: Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Altfel spus, care ar trebui să fie răspunsul nostru în faţa suveranităţii lui Dumnezeu şi în faţa faptului că El Îşi îndeplineşte scopul divin în această lume şi în vieţile noastre? Care ar trebui să fie răspunsul nostru? Răspunsul lumii este: „Nu vreau să aud despre asta. Nu e drept. Nu mi place.” Şi altele asemenea. Iată răspunsul lui Pavel la propria sa întrebare, „Ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri?” Răspunsul lui este: Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care i socoteşte neprihăniţi! Cine i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Iar apoi continuă şi spune: Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne a iubit. Deci, ce vom zice? Una dintre cele mai vechi devize ale bisericii din vechime, care a încercat să rezume esenţa relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său, este expresia: Deus pro nobis, „Dumnezeu pentru noi”. La aceasta se rezumă doctrina providenţei. Este vorba despre Dumnezeu care e pentru poporul Său. „Ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri?”, întreabă Pavel. Ei bine, ar trebui să spunem: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Şi cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Să fie oare necazul? Strâmtorarea? Sabia? Să fie oare persecuţia? Suferinţa? Boala? Duşmănia oamenilor? Ar fi putut continua lista la nesfârşit. El vrea să spună aici că toate aceste suferinţe pe care trebuie să le îndurăm ca şi creştini în această lume, indiferent cât de intense ar fi, nu au puterea să rupă sau să reteze relaţia pe care o avem cu o Providenţă suverană, binevoitoare şi iubitoare. Când am vorbit cu ocazia prelegerii despre predestinaţie, în care am menţionat cartea mea, „Ales de Dumnezeu” („Chosen by God”), am spus că această doctrină e atât de dificilă încât necesită mult mai mult decât o singură prelegere. Aş putea spune acelaşi lucru despre providenţă. Am scris o carte intitulată „Mâna invizibilă” („The invisible hand”). Avem mai multe serii de studii care intră în mult mai multe detalii cu privire la providenţa lui Dumnezeu decât o pot face eu astăzi într o singură prelegere. Dar, ca o scurtă introducere, ca un rezumat al conceptului, haideţi să privim la cuvântul „providenţă”. E un cuvânt format dintr un prefix şi o rădăcină. Rădăcina vine din latină, videre, din care avem cuvântul „video”. Ne amintim de cuvintele lui Cezar, veni, vidi, vici, „Am venit, am văzut, am cucerit.” Aici, „am văzut” vine din latinescul videre. Deci, verbul videre înseamnă „a vedea”. De aceea numim televiziunea, „video”. Iar „pro” video sau „providenţă” înseamnă să vezi mai dinainte. O vedere anticipată. O anticipare. Cu toate acestea, încă facem distincţie în teologie între precunoaşterea lui Dumnezeu şi providenţa lui Dumnezeu. Pentru că, deşi din punct de vedere etimologic cuvântul providenţă înseamnă acelaşi lucru ca şi cuvântul precunoaştere, din punct de vedere teologic acest concept înseamnă mult mai mult decât ideea de precunoaştere. De fapt, cel mai apropiat de această rădăcină în limba noastră este cuvântul „provizie”. Din nou, vedeţi cum acest cuvânt „provizie” înseamnă în mod clar „a vedea mai dinainte”. Ce ne spune biblia despre responsabilitatea bărbatului într o familie? Dacă nu poartă cineva de grijă de cei din casa lui, este mai rău decât un necredincios. Deci, bărbatului îi este dată responsabilitatea să fie cel ce poartă de grijă. El face provizii. În alte cuvinte, el trebuie să ştie mai dinainte că familia sa va avea nevoie mâine de hrană, va avea nevoie de adăpost, va avea nevoie de toate lucrurile esenţiale pentru viaţă. Uneori înţelegem greşit învăţătura lui Isus din Predica de pe Munte, atunci când El spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic. Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu vă cu ce vă veţi îmbrăca.” Acolo Domnul nostru ne vorbeşte despre îngrijorare. Nu trebuie să ne temem. Nu trebuie să ne înfricoşăm sau să ne speriem. Trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu, pentru că El va împlini nevoile noastre. Şi, în acelaşi timp, acelaşi Dumnezeu în care trebuie să ne încredem, încredinţează această responsabilitate capului familiei, să fie cel prevăzător. Adică să se gândească la ziua de mâine şi să se asigure că există hrană şi îmbrăcăminte pentru familie. El e cel ce poartă de grijă. Întâlnim cuvântul pentru providenţă pentru prima dată în Vechiul Testament în capitolul 22 din Geneza, atunci când Avraam l a adus pe Isaac ca jertfă pe altar. Cunoaşteţi această povestire de profundă suferinţă existenţială în care Dumnezeu îl cheamă pe Avraam să şi ia fiul, pe singurul lui fiu, fiul pe care îl iubeşte, pe Isaac, să l ducă pe un munte îndepărtat şi acolo să l ofere ca jertfă lui Dumnezeu. Cunoaşteţi şi lupta din sufletul lui Avraam. În timp ce Avraam se îndreaptă împreună cu fiul său Isaac spre acel loc îndepărtat, Isaac face următoarea observaţie: „Văd lemnul şi toate lucrurile de care e nevoie pentru jertfă, dar unde e mielul?” Vă imaginaţi chinul conştiinţei lui Avraam atunci când fiul său îl priveşte şi îl întreabă: „Tată, unde e animalul pentru jertfă?” Avraam nu i răspunde: „Ei bine, tu eşti acela.” Îi spune în schimb: „Jehovah Jireh, Dumnezeu va purta de grijă.” În acest episod vedem pentru prima oară cum Biblia vorbeşte despre providenţa lui Dumnezeu. Se referă la modul în care Dumnezeu pregăteşte o provizie care să ne împlinească nevoile. Şi, evident, provizia supremă pe care El o face, în virtutea suveranităţii Sale divine, este Mielul suprem care va fi jertfit în locul nostru. Doctrina providenţei tratează mai multe aspecte diferite. În primul rând ea cuprinde aşa numita susţinere a creaţiei. În Vechiul Testament citim despre lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu, unde ni se spune că „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”, iar apoi continuă şi explică modul în care a creat toate lucrurile. Cuvântul ebraic folosit pentru „a crea”, bara, înseamnă mai mult decât ideea că El face ceva şi apoi se detaşează de creaţia Sa, lăsând o să se descurce singură. Dimpotrivă, acest cuvânt descrie ideea că Dumnezeu susţine lucrul pe care îl creează şi îl aduce la viaţă. El îl păstrează. De aceea, acest cuvânt îmi arată că nu sunt dependent de Dumnezeu doar pentru originea mea, pentru începutul meu, ci sunt total dependent de Dumnezeu pentru existenţa mea clipă de clipă. Vă amintiţi că atunci când am privit la doctrina despre Dumnezeu, am spus că poate atributul principal al lui Dumnezeu, şi care nu poate fi împărtăşit de către om, pentru că Îi aparţine doar lui Dumnezeu, este existenţa Sa intrinsecă. În alte cuvinte, numai Dumnezeu există prin Sine Însuşi. Numai Dumnezeu are înăuntrul Său puterea să existe. Vă amintiţi acest lucru. De asemenea, dacă vă întoarceţi şi mai mult în cursul nostru vă amintiţi cum am spus la început că teologia este sistematică. Iată unul din modurile în care vedem lucrul acesta. Atunci când vorbim despre puterea de creaţie a lui Dumnezeu şi despre faptul că El susţine ceea ce creează, Îşi păstrează în existenţă creaţia, acest lucru se leagă imediat de relaţia dintre doctrina providenţei şi doctrina existenţei intrinseci a lui Dumnezeu. În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa. Întreaga idee a susţinerii este că Dumnezeu creează şi păstrează. Din nou, depindem de El nu doar pentru naşterea noastră sau pentru intrarea noastră în lume, ci şi pentru fiecare respiraţie în lumea aceasta. Depindem de Dumnezeu, Cel care ne susţine şi ne păstrează. Am vorbit acum câteva clipe despre modul în care cultura noastră a fost puternic influenţată de opinia păgână a lumii care spune că natura operează în conformitate cu legile ei stricte şi independente. Ca şi cum lumea sau universul ar fi o maşină impersonală care cumva a fost alcătuită din întâmplare. Există legea gravitaţiei, legea electromagnetismului, şi aşa mai departe. Iar toate aceste forţe interne fac toate lucrurile să funcţioneze. Există o infrastructură înglobată în univers care îl face să continue. Perspectiva biblică este că în primul rând nu poate exista un univers decât prin actul divin al creaţiei şi că atunci când Dumnezeu a creat universul El nu s a dat deoparte şi l a lăsat să funcţioneze de unul singur. Ceea ce noi numim legile naturii reflectă doar modul normal în care Dumnezeu susţine sau guvernează lumea naturală. Poate că cel mai păcătos concept care a pus stăpânire pe minţile oamenilor moderni este ideea că tot ce se întâmplă în acest univers are loc la voia întâmplării. Acesta e nivelul cel mai de jos al absurdităţii. Din nou, am scris o carte întreagă intitulată „Nici o şansă” („Not a chance”) în care am încercat să demasc imposibilitatea raţională şi ştiinţifică a încercării de atribuire a unei puteri acestui lucru numit şansă, sau întâmplare. Pentru că şansa e un simplu cuvânt care descrie posibilităţi matematice. Şansa nu e un lucru. Ea nu are vreo putere. Nu poate face nimic. Nu poate influenţa nimic pentru că nu este nimic. De asta am spus că e atât de diabolică pentru că am luat acest cuvânt „şansă”, care este gol de orice semnificaţie, şi l am folosit ca înlocuitor pentru conceptul de Dumnezeu. Biblia arată clar faptul că nimic nu are loc la întâmplare. Toate lucrurile sunt sub guvernarea suverană a lui Dumnezeu. Şi acest lucru e extrem de încurajator pentru creştinul care îl înţelege. Mă îngrijorez pentru ziua de mâine, iar acest lucru e un păcat. Mă îngrijorez din cauza sănătăţii mele, şi acest lucru e un păcat. Noi nu trebuie să ne îngrijorăm, nu trebuie să fim neliniştiţi, dar e firesc pentru noi să ne îngrijorăm din pricina lucrurilor care ne pot răni, din pricina vreunei pierderi suferite. Nu vrem să îi pierdem pe cei dragi, nu vrem să ne pierdem sănătatea, nu vrem să ne pierdem siguranţa, nu vrem să ne pierdem proprietăţile. Dar chiar dacă pierdem toate aceste lucruri, Biblia ne spune că Dumnezeu face ca toate lucrurile să fie spre binele nostru, chiar şi boala noastră, chiar şi pierderile pe care le suferim în această lume, toate sunt supuse providenţei lui Dumnezeu. Şi e o providenţă bună. Numai de am crede acest lucru... Dacă am putea să îl înţelegem... Dar ne e atât de greu pentru că nu putem privi în perspectivă. Simţim durerea acum. Simţim pierderea acum. Şi nu vedem sfârşitul de la început, aşa cum face Dumnezeu. Dumnezeu ne spune că suferinţele pe care trebuie să le îndurăm în această lume nu merită să fie comparate cu slava pe care El a pregătit o pentru poporul Său în ceruri. De aceea suntem încurajaţi de Pavel atunci când spune: „Ştim...” pentru că providenţa divină, pentru că Dumnezeu este în control, nu numai în controlul universului, a mecanismelor şi funcţionării lui, dar El este şi Domnul istoriei. Biblia ne spune cu privire la providenţa lui Dumnezeu: „El ridică împărăţii şi tot El le doboară.” Poziţia socială de care ne bucurăm în această viaţă are de a face, în ultimă instanţă, cu ceea ce Dumnezeu, în providenţa Sa, a pregătit pentru noi. Vieţile noastre sunt în mâinile Lui. Carierele noastre sunt în mâinile Lui. Prosperitatea sau smerirea noastră, toate aceste lucruri sunt guvernate de către El şi sunt conduse prin înţelepciunea şi prin bunătatea Sa. În final, poate cea mai dificilă parte cu privire la providenţă este ceea ce noi numim doctrina „convergenţei”. Într un sens, trebuie să spunem că tot ce se întâmplă în această lume, chiar şi păcatul nostru, este voia lui Dumnezeu. Imediat ce spunem aceasta am putea fi învinuiţi că Îl facem pe Dumnezeu autorul răului şi îl învinuim pe El pentru răutatea noastră. Dar acest lucru este ceva ce nu este permis să facem potrivit sfintelor scripturi. Dumnezeu nu este creatorul păcatului..Dar chiar şi păcatul meu este înfăptuit sub autoritatea suverană a lui Dumnezeu. Cel mai clar exemplu în sensul acesta se găseşte în textul Vechiul Testament, unde ni se arată cum Iosif a fost adânc rănit de către proprii lui fraţi care, în gelozia lor, s au ridicat şi au complotat împotriva lui apoi l au vândut unei caravane de negustori care se îndrepta spre Egipt. Cunoaşteţi continuarea povestirii, cum Iosif a fost cumpărat din piaţa de sclavi, apoi a fost acuzat pe nedrept de către nevasta lui Potifar şi aruncat în închisoare pentru mulţi, mulţi ani, suferind cumplit din pricina asta. Pe urmă a fost eliberat din închisoare din pricina capacităţilor sale deosebite şi, pentru că mâna lui Dumnezeu era peste el, a fost ridicat la nivelul de Prim Ministru peste tot Egiptul. Apoi a venit o mare foamete. Între timp, fiii lui Iacov sufereau acasă de foame. Aşa că Iacov şi a trimis fiii să se coboare în Egipt şi să vadă dacă pot cumpăra ceva de mâncare, ca să şi scape familiile de foamete. Când au ajuns acolo, pe cine altcineva întâlnesc dacă nu pe Iosif. Iosif nu le spune o vreme cine este. Cunoaşteţi relatarea. Dar în final totul iese la iveală. Iar fraţii lui îşi dau seama că vorbesc cu Primul Ministru al Egiptului, care nu e altcineva decât fratele lor căruia i au făcut atâta rău. Acum sunt îngroziţi că acesta se va răzbuna pe ei. Dar vă amintiţi răspunsul lui Iosif: „Voi aţi vrut să mi faceţi rău, dar Dumnezeu mi a făcut bine.” Acesta e marele mister al providenţei. Acela că există o convergenţă atunci când două râuri care curg separat se unesc într unul singur. Are loc acolo o confluenţă, o unire a două curente diferite. Iată unul aici. Şi încă unul aici. Amândouă se unesc acum într unul singur. În misterul providenţei divine, Dumnezeu îşi împlineşte voia chiar şi prin deciziile noastre intenţionate. Dumnezeu ne spune prin Iosif cu acea ocazie: „Voi aţi vrut să faceţi rău şi sunteţi răspunzători pentru ce aţi făcut, pentru că aceasta a fost intenţia voastră, aţi dorit un lucru rău. Dar chiar şi atunci, deasupra voinţelor voastre păcătoase a stat providenţa bună a lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a lucrat prin răutatea voastră ca să facă bine poporului.” Din nou, vedem acelaşi lucru în cazul lui Iuda. Iuda a vrut să facă răul. Dar Dumnezeu a folosit păcatul lui Iuda ca să înfăptuiască mântuirea noastră. Tradus de Florin Vidu

Creaţi pentru Dumnezeu Geneza 1:26-31 Intro: Ideea că omul este imaginea lui Dumnezeu, înseamnă că î-l reprezintă pe Dumnezeu; şi totuşi el este doar o reprezentare a lui Dumnezeu si nu adevăratul Dumnezeu. I. Cum m-a creat Dumnezeu? 1. M-a creat după chipul Său  M-a creat o persoană spirituală  M-a creat o persoană cu emoţii  M-a creat o persoană cu voinţă  M-a creat o persoană morală  M-a creat să-l reprezint pe El  M-a creat ca să-l glorific pe El II. Fundamentele naturii omului 1. Este o persoană raţională  Are abilităţi mintale gen. 1&2  Floseşte un limbaj complex ne separă de animale  Este conştient de un viitor îndepărtat ecl. 3:11  Are abilitatea de a crea 2. Este o persoană relaţională  În casatorie sau în familie  In relaţie cu creaţia gen. 1:26-28; ps 8:6-8 3. Este o persoană fizică  Aspectele fizice ale vieţii noastre ca fiinţe umane sunt o parte din ceea ce înseamnă să fii facut după chipul lui Dumnezeu. (văz,auz, sentimente, vorbire, etc.)  Trupurile noastre fizice sunt o parte importantă a existenţei noastre ca purtători ai imaginii lui Dumnezeu. 1 Cor. 15:42-45 Ca şi purtători ai chipului lui Dumnezeu avem abilitatea de a ne asemăna cu Dumnezeu de-a lungul vieţii noastre. Cum putem face asta? III. Ce înseamnă să fi purtător a imaginii lui Dumnezeu? 1. Este folositor să ne gândim mai des că suntem purtători ai chipului lui Dumnezeu. 2. Trebuie să reţinem ca inclusiv oamenii căzuţi sunt fiinţe după chipul lui Dumnezeu, Gen 9:1,6 3. Acest lucru trebuie să aibă un mare impact asupra felului în care ne comportăm cu ceilalţi oameni IV. Cum a fost menit să funcţioneze omul? 1. Începe cu exemplul manualului de întrebuinţare a unui obiect. 2. Omul a fost perfect dar nu autonom sau independent 3. Omul a fost creat ca o fiinţă ce îşi primeşte existenţa dintr-o altă sursă diferită. Gen. 1:26,2:7,1:31,1:28 etc. 4. Omul are nevoie de instrucţiunile&sfatul Cuvântului lui Dumnezeu. Ioan 1:1, Apoc. 4:11, fapte 17:28, gen. 2.15 etc. V. Datorită căderii omul are nevoie de restaurare 1. Datorită căderii omul nu mai este capabil să comunice cu Dumnezeu 2. Datorită căderii omul nu mai este in stare să-şi procure mântuirea 3. Datorită căderii omul nu mai este în stare să-l iubească pe Dumnezeu 4. Datorită căderii omul nu mai este în stare să placă lui Dumnezeu 5. Datorită păcatului omul este mort în păcat şi în fărădelegile lui. VI. Singura soluţie rămasă omului este ca Dumnezeu să se îndure de el 1. Datorită căderii în păcat omul are nevoie de o intervenţie din afară pentru a putea fi readus la viaţă 2. Datorită căderii în păcat omul are nevoie de Dumnezeu pentru a-l face în stare să creadă 3. Datorită căderii în păcat omul are nevoie o altă inimă de carne ca să poată primi adevărurile spirituale 4. Datorită căderii în păcat omul are nevoie de soluţia lui Dumnezeu pregătită în Singurul Mântuitor care este Iesus Christos. 5. Datorită căderii în păcat omul are nevoie de credinţa mântuitoare pe care numai Dumnezeu o dă 6. Datorită căderii în păcat omul are nevoie de a fi iertat de păcat pentru a fi din nou împerună cu Dumenzeu SOLI DEO GLORIA&NIHIL SINE DEO

HARUL DAT LUI NOE

HARUL DAT LUI NOE GENEZA 6:8 Geneza 6:8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Intro:  Prezintă contextul cărţii si starea in care se găsea omenirea.  Vorbeşte despre pronunţarea iminentă a judecăţii lui Dumnezeu.  Vorbeşte despre speranţă în mântuirea lui Noe.  Dece Noe, dece a gasit noe har, şi cum se aplica acesta la noi azi? I. DECE A GĂSIT NOE HAR ÎN OCHII LUI DUMNEZEU? a) Era un om Drept neprihănit acest lucru se refera la rel lui cu D b) Era fără pată în generaţia lui distinctiv faţă de ceilalţi c) Era un om integru, mral faţă de ceilalţi oameni. Uitaţi-vă cum începe cap6 d) A umblat cu Dumnezeu. Ăsta e modul în care d îl consideră neprihănit. A umblat precum Enoch Geneza 5:24 Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. 1. A umbla cu D ca şi Noe implică: Să chemi Numele Domnului care a inceput incă din zilele lui seth Geneza 4:26 Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului. 2. Să aduci jertfe lui D care a început încă din zilele lui Cain şi Abel: Geneza 4:3,4 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor.( Comentează aceasta). e) A făcut tot ce-i spuse-se D. Subliniat de două ori în scriptură: Geneza 6:22 Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. Geneza 7:5 Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul. Evrei 11:7 Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă Sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă. f) A fost un predicator al neprihănirii prin viaţa lui şi prin vorbirea lui. 2 Petru 2:5 dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; g) Noe un om diferit un om care a căpătat har milă dar noi avem nevoie de har? II. DE CE AVEM NEVOIE SA GASIM HAR ÎN OCHII LUI DUMNEZEU? a) Nu datorită potopului ameninţător sau altor pericole care se abat asupra noastră. Dumnezeu nu va mai distruge lumea in modul acesta legământul este făcut. b) Datorită promisiunii facute de D că va judeca lumea. 2 Petru 3:3 Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum Sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi. c) De aceea fii atent la provocarea care o face Petru mai departe: 2 Petru 3:8 Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani Sunt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă... III. CUM PUTEM GĂSI HAR INAINTEA LUI DUMNEZEU? a) Trebuie să fim drepţi neprihăniţi înaintea Lui prin sângele lui Christos. Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când Suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 2 Petru 3:14 De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. Fiind justificaţi socotiţi neprihăniţi. Romani 5:1 Deci, fiindcă Suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. b) Trebuie să fim fără vină fără pată in generaţia aceasta. Iar D ne+a pregătit tot ce tebuie pentru aceasta. 1) Sângele lui Iesus ca să ne curăţească: 1 Ioan 1:7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 2) Cuvântul lui D pentru călăuzire şi creştere: 2 Timotei 3:16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 3) Puterea Duhului în probleme şi necazuri: Efeseni 3:16 şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, Romani 8:13 Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. 4) Providenţa lui Dumnezeu care ne conduce spre biruinţă: 2Tesaloniceni 3:3 Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. 1 Petru 5:10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. c) Trebuie să mergem cu Dumnezeu ceea ce înseamnă că noi nu mai trăim în felul în care trăiesc neamurile. Efeseni 4:17 Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrînare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; Efeseni 5:1 Urmaţi, deci, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi. Efeseni 5:2 Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu. Efeseni 5:8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum Sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi, deci, ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le. Efeseni 5:15 Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele Sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. d) Trebuie să facem tot ce ne porunceşte Dumnezeu nu doar câteva lucruri ci tot: Matei 28:20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit... Iacov 2:17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însaş. Iacov 2:24 Vedeţi, deci, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Iacov 2:26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. e) Trebuie să predicăm neprihănirea pentru ca este voia lui Dumnezeu. 1 Petru 2:9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; Romani 12:1 Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Concluzii:  Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului  Cu toţii trebuie să ne asigurăm că suntem în arcă şi nu afară.  Invitaţie la pocăinţă. 2 Petru 3:14 De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. SOLI DEO GLORIA & NIHIL SINE DEO

CREDINCIOŞI ADEVĂRULUI

LUCA 24:18 CREDINCIOŞI ADEVĂRULUI INTRO:  Vb despre confuzia creata de disparitia trupului lui Iesus  Vb despre credinta sau necredinta in astfel de circumstante  Cum au reactionat cei din vremea lui Iesus, mai ales cei care au stat cu Iesus atâta timp? I. Pilat nu stia ce se intampla a) Pentru pilat Iesus nu era decat un om problema care trebuia indepartat b) Totusi avea indoieli cu privire la idntitatea Lui. ‘’Esti tu Rege?’’ c) A pus paznici care sa pazeasca mormantul (indoiala) Matei 27:62-65 A doua zi care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s-au dus împreună la Pilat, şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.” Dă poruncă, deci, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul, şi să spună norodului: „A înviat din morţi!” Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” d) Pilat nu stia ca cel trimis sa indure crucea era chiar Mantuitorul lumii. e) Pilat nu stia ca nu-L poate distruge niciodata pe Iesus cu toata puterea romei. II. Irod nu stia ce se intâmplă. a) Irod se gândea că scapă de rivalul lui la tron şi un om problemă. Nu ştia ca nu poate scăpa de acest Iesus. b) S-a gândit că-l poate tine pe Iesus în mormânt. III. Femeile nu ştia ce se întâmplă. a) Daca ar fi ştiut nu ar mai fi irosit banii pe îmbălsămare. Marcu 16:1 După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. b) Daca ar fi ştiut nu s-ar fi ingrijorat cu privire la cine să dea piatra la o parte. Marcu 16:3 Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” c) Dacă ar fi ştiut Maria nu ar fi inceput sa plângă. Ioan 20:11 Dar Maria şedea afară lângă mormânt… d) Dacaă ar fi ştiut Maria Magdalena nu ar fi spus: Ioan 20:13 „Femeie” i-au zis ei „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” IV. Ucenicii nu ştiau ce s-a întâmplat. a) Pentru unii credinţa s-a sfârşit la mormânt. “am crezut” Luca 24:21 Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. Luca 24:32 Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile? b) Pentru alţi ucenici realitatea învierii era ceva de domeniul basmelor. “nu are sens e fără sens” par să spună ucenicii. Luca 24:8-11 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalina, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, care erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme, şi nu le credeau. c) Crediinţa altora era de domeniul fanteziilor. Marcu 16:11 Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. d) În toate apariţiile lui după înviere oamenii au fost inmărmuriţi. Luca 24:37 Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. V. Noi deasemenea n ştim ce se întâmplă. a) Nu credem că învierea Lui ne asigură că va fi o judecată. Faptele Apostolilor 17:31 pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi...” b) Nu credem că învierea Lui ne asigură iertarea de păcate. 1 Corinteni 15:17 Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi Sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, Sunt pierduţi. c) Nu realizăm şi nu credem că în înviere este speranţa revenirii Domnului Iesus. 1 Corinteni 15:19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci Suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. Concluzii:  Singurul care ştia totul i-a ajutat pe fiecare să înţeleagă evenimentul învierii prin următoarele lucruri: 1. I-a învăţat din scripturi. 2. A mers cu ei şi a avut părtăşie cu ei. 3. Frângerea Pâinii. Cât de importantă este acest lucru.  Provocare la credinţă si odihnă în Christos şi învierea Sa. SOLI DEO GLORIA / NIHIL SINE DEO