Unii teologi au obiectat la realitatea mâniei lui Dumnezeu prin îndemnul că dragostea (pe care Dumnezeu cu siguranță o are și este) și mânia în aceeași persoană sunt incompatibile. Dar Murray insistă pe drept că dragostea și mânia nu sunt contradictorii. Ele pot exista în intensitatea lor cea mai mare în aceeași persoană în același timp. Mânia nu este egală cu ura. A eșua în a recunoaște acest adevăr simplu ... este eroarea capitală a acelora care fac obiecția implicată. Ea este o eroare incomprehensibilă. Din cauză că compatibilitatea dragostei și mâniei co-există, puterea mâniei asupra Fiului lui Dumnezeu, în mod strălucit pe lemnul blestemat, suferința substituționară a mâniei lui Dumnezeu împotriva acelora pe care Tatăl în mod irezistibil îi iubește, nu este numai comprehensibilă dar aparținei esenței doctrinei că Hristos a purtat păcatele nostre în propriul Său trup pe lemn ca suprema manifestare a dragostei Tatălui.
Gloria lui Dumnezeu nu este numai dragostea... Ea este de asemenea sfințenia. și din cauză că El este sfânt, gelozia Sa sfântă arde împotriva păcatului și de aceea și împotriva păcătoșilor. numai pentru o așa caracterizare a păcătoșilor face păcatul să existe. Ispășirea pe care a făcut-o în Propriul Său Fiu este asigurarea dragostei Tatălui, spre sfârșit când sfințenia poate fi jusificată (rabilitată) și cerințele ei satisfăcute. Astfel și numai astfel, poate obiectivul și îndemnul dragostei să fie realizat intr-un mod compatibil și spre gloria multiplelor perfecțiuni ale caracterului Său... și așa noi trebuie să spunem că această dragoste a Tatălui nu a fost cu nici un indiciu mai mai intensa în exercitare decât când Fiul a fost activa bând paharul condamnării severe, atunci când El a îndurat ca substitut plata deplină a mâniei Tatălui... Ce dragoste de oameni că Tatăl și-a executat (sancționat) asupra propriului Său Fiu plata deplină a mâniei sfinte, așa ca niciodată să n-o gustăm.
marți
reformare puritana
1. Răspândind adevărurile fundamentale biblice care să Te îndrume în viaţă.
2. Expunând învăţătura creştină care Te ajută să ajungi la o cunoaştere personală a lui Dumnezeu prin credinţă.
3. Formând o comunitate de creştini în care să afli dragostea lui Cristos.
4. Ocrotind valorile morale creştine spre gloria lui Dumnezeu şi binele Tău.
5. Relansând un model de închinare biblică care exprimă reverenţă înaintea lui Dumnezeu.
6. Modelând activitatea bisericească pentru a putea răspunde la nevoile spirituale ale societăţii din care faci parte şi Tu.
7. Accentuând pocăinţa faţă de Dumnezeu prin credinţa personală în Isus Cristos într-o generaţie care în goana după bunăstarea materială se cufundă tot mai mult în ateism şi imoralitate.
8. Reliefând dragostea creştină faţă de Dumnezeu şi de Tine, într-o vreme când egoismul îi îndepărtează pe oameni unii de alţii.
9. Evidenţiind adevărul revenirii pentru răsplată şi judecată a lui Isus Cristos ca Stăpân al lumii întregi.
credem că lumea are nevoie de oameni:
• care nu pot fi cumpăraţi;
• care îşi respectă cu stricteţe cuvântul;
• care îşi pun conduita morală mai presus decât bogăţia materială;
• care au opinii şi voinţă puternică;
• care nu-şi pierd individualitatea în mulţime;
• care sunt oneşti atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari;
• care nu fac compromisuri cu răul;
• ale căror ambiţii nu se confundă cu propriile dorinţe egoiste;
• care se poartă cu dreptate cu prietenii lor, indiferent prin ce situaţii trec aceştia;
• care nu se ruşinează şi nu se tem să susţină adevărul, chiar şi atunci când acesta devine nepopular.
2. Expunând învăţătura creştină care Te ajută să ajungi la o cunoaştere personală a lui Dumnezeu prin credinţă.
3. Formând o comunitate de creştini în care să afli dragostea lui Cristos.
4. Ocrotind valorile morale creştine spre gloria lui Dumnezeu şi binele Tău.
5. Relansând un model de închinare biblică care exprimă reverenţă înaintea lui Dumnezeu.
6. Modelând activitatea bisericească pentru a putea răspunde la nevoile spirituale ale societăţii din care faci parte şi Tu.
7. Accentuând pocăinţa faţă de Dumnezeu prin credinţa personală în Isus Cristos într-o generaţie care în goana după bunăstarea materială se cufundă tot mai mult în ateism şi imoralitate.
8. Reliefând dragostea creştină faţă de Dumnezeu şi de Tine, într-o vreme când egoismul îi îndepărtează pe oameni unii de alţii.
9. Evidenţiind adevărul revenirii pentru răsplată şi judecată a lui Isus Cristos ca Stăpân al lumii întregi.
credem că lumea are nevoie de oameni:
• care nu pot fi cumpăraţi;
• care îşi respectă cu stricteţe cuvântul;
• care îşi pun conduita morală mai presus decât bogăţia materială;
• care au opinii şi voinţă puternică;
• care nu-şi pierd individualitatea în mulţime;
• care sunt oneşti atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari;
• care nu fac compromisuri cu răul;
• ale căror ambiţii nu se confundă cu propriile dorinţe egoiste;
• care se poartă cu dreptate cu prietenii lor, indiferent prin ce situaţii trec aceştia;
• care nu se ruşinează şi nu se tem să susţină adevărul, chiar şi atunci când acesta devine nepopular.
Ce anume te motivează să trăiești o viață pentru Iesus
Ce anume te motivează să trăiești o viață pentru Iesus
2 Corinteni 5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Matei 16:27 Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Matei 6:1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2 Tu, deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
3 Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,
4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Sunt aceste răsplătiri motivația noastră de a trăi o viață pentru Iesus?
Poate fi surprinzător dar răspunsul este NU! Motivul pentru care eu răspund astfel poate fi găsit în studiul faptelor bune a credinciosului. De exemplu:
Efeseni 2:10 Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Originea faptelor bune își au originea în Dumnezeu!
Deși suntem responsabili să facem fapte bune ca și credincioși nu vom pute niciodată să ne lăudăm pentru aceste fapte bune din moment ce Dumnezeu le aduce la îndeplinire prin noi în viața noastră.
1 Tesaloniceni 4:3 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; (este voia lui D să vă sfințiți și să vă feriți de curvie). (Orig greacă).
1 Corinteni 10:31 Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
Ce îi spunem Domnului când îi mulțumim?
Cân noi spunem ‘’mulțumesc Doamne’’, noi recunoaștem că El este ultima cauză pentru care noi facem fapte bune ca și credincioși de aceea e ciudat să mă laud cu ce nu e al meu.
Romani 7:18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19 Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
Faptele noastre bune sunt imperfecte!
Conform scripturii nu este nici un credincios care să facă perfect ceea ce cere Dumnezeu. Orice faptă bună este infectată de păcat. Și atunci întrbarea este daca ele sunt infectate de păcat cum mai sunt ele acceptate de Dumenzeu. Răspunsul stă în caracterul Tatălui: care
1) ne acceptă pe baza vieții perfecte și a sacrificiului făcut de Christos care a fost un înlocuitor în fața mâniei lui Dumnezeu.
2) Faptele noastre bune infectate de păcat sunt acceptate de Tatăl nostru fiindcă am fost adoptați în familia Lui.
3) Faptele noastre bune infectate de păcat sunt acceptate de Tatăl nostru fiindcă acum suntem în Christos.
Dar cum rămâne cu Coroanele (cununele)?
(cununele) Coroana Vieții:
Iacov 1:12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Apocalipsa 2:10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
Amândouă pasaje se referă la credincios ca trebuie să persevereze ca să primească viața veșnică. Aceasta nu poate fi o răsplătire specială doar pentru unii credincioși. Tema celor șapte scrisori către cele șapte biserici este: că doar cele ce perseverează și biruiește până la sfârșit ca primi viața veșnică.
Perseverearea nu este cauza mântuirii noastre ci rezultatul inevitabil a primirii acelei mântuirii.
Filipeni 1:6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.
Filipeni 2:12 Astfel, deci, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când Sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
Pomul Vieții
Apocalipsa 2:7 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
Pomul Vieții este o imagine a Vieții Veșnice. Când Adam și Eva au păcătuit au fost alungați din grădina Eden și de la Pomul Vieții. Dacă nu biruiești nu vei mânca din Pomul Vieții. Dacă nu mănânci din Pomul Vieții nu vei avea viață veșnică. Mergi în iad.
De coroana vieții au parte de ea numai cei ce l-au iubit pe Domnul. Ori e posibil pentru cineva să fie credincios dar să nu-l iubească pe Domnul? Nu poți să fii mântuit dar să nu-l iubești pe Domnul. Dorința de supunere față de Dumnezeu este dată tuturor credinciioșilor. cine mă iubește mă ascultă!
1 Ioan 2:3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
4 Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
5 Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că Suntem în El.
6 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
Coroana Neprihănirii
2 Timotei 4:6 Căci eu Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.
7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
8 Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui..
Si aici ca si cu cununa vieții se referă la viața veșnică, unde în context Pavel vorbește despre mântuire.
Doar cei ce perseverează până la capăt vor fi mântuiți vor primi cununa neprihănirii.
Doar cei ce si-au păstrat credința până la capăt sunt mântuiți primind cununa neprihănirii.
Răsplata de a Domni împreună cu Hristos
Apocalipsa 2:26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.
Dacă cununele se referă la viața veșnică domnia credincioșilor se referă la faptul că credincioșii au oportunitatea de a domni cu Iesus întro lume ce va să vină. Aceasta este ideea multor biserici evanghelice, și anume că dacă ai fost un bun credincios vei domni peste multe, dar dacă nu ai fost atât de bun s-ar putea să intri în cer dar să nu domnești cu Christos. Aceasta este o notiune o idee falsă/ din moment ce toți credincioșii biruiesc toți vor domni cu Chirstos.
Motivația Biblică de a trăi pentru Iesus!
În cartea Evrei capitolu opt mântuirea pe care Fiul ne-a procurat-o la cruce se referă la Noul Legământ. Această mîntuire se compune din două părți:
1) Iertarea păcatelor noastre.
2) Primirea unei inimi noi călăuzită de Duhul Sfânt semănând dorințe noi.
Trăiește motivat de dragostea ta incurabilă față de Dumnezeu o viață pentru Christos.
Fă (Umblă) faptele mai dinaninte pregătite de Dumnezeu fiindcă îl Iubești fără nici o condiție!
By Geoff Volker
2 Corinteni 5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Matei 16:27 Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Matei 6:1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2 Tu, deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
3 Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,
4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Sunt aceste răsplătiri motivația noastră de a trăi o viață pentru Iesus?
Poate fi surprinzător dar răspunsul este NU! Motivul pentru care eu răspund astfel poate fi găsit în studiul faptelor bune a credinciosului. De exemplu:
Efeseni 2:10 Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Originea faptelor bune își au originea în Dumnezeu!
Deși suntem responsabili să facem fapte bune ca și credincioși nu vom pute niciodată să ne lăudăm pentru aceste fapte bune din moment ce Dumnezeu le aduce la îndeplinire prin noi în viața noastră.
1 Tesaloniceni 4:3 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; (este voia lui D să vă sfințiți și să vă feriți de curvie). (Orig greacă).
1 Corinteni 10:31 Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
Ce îi spunem Domnului când îi mulțumim?
Cân noi spunem ‘’mulțumesc Doamne’’, noi recunoaștem că El este ultima cauză pentru care noi facem fapte bune ca și credincioși de aceea e ciudat să mă laud cu ce nu e al meu.
Romani 7:18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19 Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
Faptele noastre bune sunt imperfecte!
Conform scripturii nu este nici un credincios care să facă perfect ceea ce cere Dumnezeu. Orice faptă bună este infectată de păcat. Și atunci întrbarea este daca ele sunt infectate de păcat cum mai sunt ele acceptate de Dumenzeu. Răspunsul stă în caracterul Tatălui: care
1) ne acceptă pe baza vieții perfecte și a sacrificiului făcut de Christos care a fost un înlocuitor în fața mâniei lui Dumnezeu.
2) Faptele noastre bune infectate de păcat sunt acceptate de Tatăl nostru fiindcă am fost adoptați în familia Lui.
3) Faptele noastre bune infectate de păcat sunt acceptate de Tatăl nostru fiindcă acum suntem în Christos.
Dar cum rămâne cu Coroanele (cununele)?
(cununele) Coroana Vieții:
Iacov 1:12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Apocalipsa 2:10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
Amândouă pasaje se referă la credincios ca trebuie să persevereze ca să primească viața veșnică. Aceasta nu poate fi o răsplătire specială doar pentru unii credincioși. Tema celor șapte scrisori către cele șapte biserici este: că doar cele ce perseverează și biruiește până la sfârșit ca primi viața veșnică.
Perseverearea nu este cauza mântuirii noastre ci rezultatul inevitabil a primirii acelei mântuirii.
Filipeni 1:6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.
Filipeni 2:12 Astfel, deci, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când Sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
Pomul Vieții
Apocalipsa 2:7 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
Pomul Vieții este o imagine a Vieții Veșnice. Când Adam și Eva au păcătuit au fost alungați din grădina Eden și de la Pomul Vieții. Dacă nu biruiești nu vei mânca din Pomul Vieții. Dacă nu mănânci din Pomul Vieții nu vei avea viață veșnică. Mergi în iad.
De coroana vieții au parte de ea numai cei ce l-au iubit pe Domnul. Ori e posibil pentru cineva să fie credincios dar să nu-l iubească pe Domnul? Nu poți să fii mântuit dar să nu-l iubești pe Domnul. Dorința de supunere față de Dumnezeu este dată tuturor credinciioșilor. cine mă iubește mă ascultă!
1 Ioan 2:3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
4 Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
5 Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că Suntem în El.
6 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
Coroana Neprihănirii
2 Timotei 4:6 Căci eu Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.
7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
8 Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui..
Si aici ca si cu cununa vieții se referă la viața veșnică, unde în context Pavel vorbește despre mântuire.
Doar cei ce perseverează până la capăt vor fi mântuiți vor primi cununa neprihănirii.
Doar cei ce si-au păstrat credința până la capăt sunt mântuiți primind cununa neprihănirii.
Răsplata de a Domni împreună cu Hristos
Apocalipsa 2:26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.
Dacă cununele se referă la viața veșnică domnia credincioșilor se referă la faptul că credincioșii au oportunitatea de a domni cu Iesus întro lume ce va să vină. Aceasta este ideea multor biserici evanghelice, și anume că dacă ai fost un bun credincios vei domni peste multe, dar dacă nu ai fost atât de bun s-ar putea să intri în cer dar să nu domnești cu Christos. Aceasta este o notiune o idee falsă/ din moment ce toți credincioșii biruiesc toți vor domni cu Chirstos.
Motivația Biblică de a trăi pentru Iesus!
În cartea Evrei capitolu opt mântuirea pe care Fiul ne-a procurat-o la cruce se referă la Noul Legământ. Această mîntuire se compune din două părți:
1) Iertarea păcatelor noastre.
2) Primirea unei inimi noi călăuzită de Duhul Sfânt semănând dorințe noi.
Trăiește motivat de dragostea ta incurabilă față de Dumnezeu o viață pentru Christos.
Fă (Umblă) faptele mai dinaninte pregătite de Dumnezeu fiindcă îl Iubești fără nici o condiție!
By Geoff Volker
Did Ya Hear About…..?
Confronting & Dealing With Gossip- Eph. 4:29
“Do not let any unwholesome talk come out of your mouths, but only what is helpful for building others up according to their needs, that it may benefit those who listen.”
What is gossip?
Random House College Dictionary: "Idle talk or rumor, esp. about the personal or private affairs of others."
Whatever the dictionary says, we know Gossip is talk about a person (true or not!) showing them in a less than positive light!
Society today really doesn’t see gossip in the light of what it really is—slander!
Seems like a small sin when compared to others (stealing, greed, envy, fighting)
What if we understood it better?
Not such a small sin to God (Rom. 1: 28-32)…ouch….hard words from Paul
God lumps those other “bad” sins with the sin of gossip & slander
Hebrew word for "slander" simply means "bad report."
Illust. (from the net) Only difference between "gossip" & "slander" is one of degrees. Suppose you wanted to kill someone- more than one way to do it. Take a shotgun, walk right up to their face, announce that you're going to shoot them, and then blow them away- that's slander. Or, you could take a rifle with a scope. Attach a silencer to it, hide yourself a safe distance away, kill them from long-distance- never know what hit them- that's gossip.
Can gossip be okay?
• What is purpose of gossip? (talk behind back)
• Creates trivial talk about someone that is generally false or exaggerated
• There are times when truth about others, however harsh, must be shared with third parties.
a. Those times are few and far between.
b. Need to exercise great care in talking to someone else about a person who is not present.
Anne Landers, in her column "Gem of the Day" notes that; "People of high intelligence talk about ideas. People of average intelligence talk about things. People of no intelligence talk about other people.
Where are you in the lineup?"
Many times the root of gossip & slander is jealousy and/or insecurity
Like girls in EDGE video clip, we can sometimes let our jealousy fuel the fires of gossip
How can we combat this?
If you can't say something good about someone, say nothing (Rom. 12:10)
Keep private matters private (Prov. 11:13; 25:9-10)
Watch out for places & situations where gossip is likely to happen. (Friends ... family dinner table ... Life-Support Groups where you're "sharing concerns" ... group after church in home/restaurant)
(taken from Cross Training Sr. High Volume 1- Unruly Emotions)
When you hear it, do not allow gossip to go unchallenged (Various approaches)
1. Constructive: "Now, how can we help this person?"
2. Subtle: Smile sweetly & say, "I'm feeling very uncomfortable with this conversation."
3. Matt. 18:15: "Have you gone to speak with this person privately?"
4. Concerned: "If ____ knew we were talking about them like this they'd be real hurt!"
When talking about others, always ask yourself the question, "Am I gossiping?"
1. Talking about ways to help this person ... or just talking?
2. Is this person being lifted up or torn down?
3. Would I be comfortable if this person were to walk in on our conversation? Would I stop talking? (Chinese proverb: "Speak only well of people and you need never whisper.")
In conclusion, ask yourself; “Self…am I a gossip?”
Proverbs 18:21 doesn’t skirt around the issue of gossip; “The tongue has the power of life and death…” If unsure about gossip…You are a Gossip if you are any of these three things;
1. You’re a secret leaker…not a confidence keeper! (Prov. 11:13)
Betrayal is not part of a Christian’s lifestyle…when we gossip we let down the person we talk about, the hearer, and God…we are to be people of integrity
2. You’re a quarrel fueler…not a fire fighter! (Prov. 26:20)
Gossips keeps the fires burning and spreading….people take sides, and spreads like wildfire
3. You’re a friend separator…not a peace-maker! (Prov. 17:9)
Does not promote unity within the body…hurts & separates
(taken from Slammin’ Sermons- Cross Training Series, 1998)
As Christians we must constantly choose to minister life & healing with our words…not easy to do, but we have help (Holy Spirit).
Children’s rhyme…sticks & stones…words cannot hurt?
Words leave scars emotionally that last much longer than mere physical wounds
Tongue has the power to bring life or death…which will you choose?
Closing Prayer
Bible says that if we bring an offering to God, yet have unresolved differences with another-leave offering and go make things right (Matt. 5:23-24)
(Amazing Love)- prayer for those that have not accepted Jesus…those who need forgiveness for gossip & slander
Phil. 1:27
Scripture Index
Romans 1: 28-32
Furthermore, since they did not think it worthwhile to retain the knowledge of God, he gave them over to a depraved mind, to do what ought not to be done. They have become filled with every kind of wickedness, evil, greed and depravity. They are full of envy, murder, strife, deceit and malice. They are gossips, slanderers, God-haters, insolent, arrogant and boastful; they invent ways of doing evil; they disobey their parents; they are senseless, faithless, heartless, ruthless. Although they know God's righteous decree that those who do such things deserve death, they not only continue to do these very things but also approve of those who practice them.
Romans 12:10
Be devoted to one another in brotherly love. Honor one another above yourselves.
Proverbs 11:13
A gossip betrays a confidence, but a trustworthy man keeps a secret.
Proverbs 25: 9-10
If you argue your case with a neighbor, do not betray another man's confidence, or he who hears it may shame you and you will never lose your bad reputation.
Matthew 18:15
If your brother sins against you, go and show him his fault, just between the two of you. If he listens to you, you have won your brother over.
Proverbs 11:13
A gossip betrays a confidence, but a trustworthy man keeps a secret.
Proverbs 26:20
Without wood a fire goes out; without gossip a quarrel dies down.
Proverbs 17:9
He who covers over an offense promotes love, but whoever repeats the matter separates close friends.
Matthew 5:23-24
Therefore, if you are offering your gift at the altar and there remember that your brother has something against you, leave your gift there in front of the altar. First go and be reconciled to your brother; then come and offer your gift.
Philippians 1:27
Whatever happens, conduct yourselves in a manner worthy of the gospel of Christ. Then, whether I come and see you or only hear about you in my absence, I will know that you stand firm in one spirit, contending as one man for the faith of the gospel.
“Do not let any unwholesome talk come out of your mouths, but only what is helpful for building others up according to their needs, that it may benefit those who listen.”
What is gossip?
Random House College Dictionary: "Idle talk or rumor, esp. about the personal or private affairs of others."
Whatever the dictionary says, we know Gossip is talk about a person (true or not!) showing them in a less than positive light!
Society today really doesn’t see gossip in the light of what it really is—slander!
Seems like a small sin when compared to others (stealing, greed, envy, fighting)
What if we understood it better?
Not such a small sin to God (Rom. 1: 28-32)…ouch….hard words from Paul
God lumps those other “bad” sins with the sin of gossip & slander
Hebrew word for "slander" simply means "bad report."
Illust. (from the net) Only difference between "gossip" & "slander" is one of degrees. Suppose you wanted to kill someone- more than one way to do it. Take a shotgun, walk right up to their face, announce that you're going to shoot them, and then blow them away- that's slander. Or, you could take a rifle with a scope. Attach a silencer to it, hide yourself a safe distance away, kill them from long-distance- never know what hit them- that's gossip.
Can gossip be okay?
• What is purpose of gossip? (talk behind back)
• Creates trivial talk about someone that is generally false or exaggerated
• There are times when truth about others, however harsh, must be shared with third parties.
a. Those times are few and far between.
b. Need to exercise great care in talking to someone else about a person who is not present.
Anne Landers, in her column "Gem of the Day" notes that; "People of high intelligence talk about ideas. People of average intelligence talk about things. People of no intelligence talk about other people.
Where are you in the lineup?"
Many times the root of gossip & slander is jealousy and/or insecurity
Like girls in EDGE video clip, we can sometimes let our jealousy fuel the fires of gossip
How can we combat this?
If you can't say something good about someone, say nothing (Rom. 12:10)
Keep private matters private (Prov. 11:13; 25:9-10)
Watch out for places & situations where gossip is likely to happen. (Friends ... family dinner table ... Life-Support Groups where you're "sharing concerns" ... group after church in home/restaurant)
(taken from Cross Training Sr. High Volume 1- Unruly Emotions)
When you hear it, do not allow gossip to go unchallenged (Various approaches)
1. Constructive: "Now, how can we help this person?"
2. Subtle: Smile sweetly & say, "I'm feeling very uncomfortable with this conversation."
3. Matt. 18:15: "Have you gone to speak with this person privately?"
4. Concerned: "If ____ knew we were talking about them like this they'd be real hurt!"
When talking about others, always ask yourself the question, "Am I gossiping?"
1. Talking about ways to help this person ... or just talking?
2. Is this person being lifted up or torn down?
3. Would I be comfortable if this person were to walk in on our conversation? Would I stop talking? (Chinese proverb: "Speak only well of people and you need never whisper.")
In conclusion, ask yourself; “Self…am I a gossip?”
Proverbs 18:21 doesn’t skirt around the issue of gossip; “The tongue has the power of life and death…” If unsure about gossip…You are a Gossip if you are any of these three things;
1. You’re a secret leaker…not a confidence keeper! (Prov. 11:13)
Betrayal is not part of a Christian’s lifestyle…when we gossip we let down the person we talk about, the hearer, and God…we are to be people of integrity
2. You’re a quarrel fueler…not a fire fighter! (Prov. 26:20)
Gossips keeps the fires burning and spreading….people take sides, and spreads like wildfire
3. You’re a friend separator…not a peace-maker! (Prov. 17:9)
Does not promote unity within the body…hurts & separates
(taken from Slammin’ Sermons- Cross Training Series, 1998)
As Christians we must constantly choose to minister life & healing with our words…not easy to do, but we have help (Holy Spirit).
Children’s rhyme…sticks & stones…words cannot hurt?
Words leave scars emotionally that last much longer than mere physical wounds
Tongue has the power to bring life or death…which will you choose?
Closing Prayer
Bible says that if we bring an offering to God, yet have unresolved differences with another-leave offering and go make things right (Matt. 5:23-24)
(Amazing Love)- prayer for those that have not accepted Jesus…those who need forgiveness for gossip & slander
Phil. 1:27
Scripture Index
Romans 1: 28-32
Furthermore, since they did not think it worthwhile to retain the knowledge of God, he gave them over to a depraved mind, to do what ought not to be done. They have become filled with every kind of wickedness, evil, greed and depravity. They are full of envy, murder, strife, deceit and malice. They are gossips, slanderers, God-haters, insolent, arrogant and boastful; they invent ways of doing evil; they disobey their parents; they are senseless, faithless, heartless, ruthless. Although they know God's righteous decree that those who do such things deserve death, they not only continue to do these very things but also approve of those who practice them.
Romans 12:10
Be devoted to one another in brotherly love. Honor one another above yourselves.
Proverbs 11:13
A gossip betrays a confidence, but a trustworthy man keeps a secret.
Proverbs 25: 9-10
If you argue your case with a neighbor, do not betray another man's confidence, or he who hears it may shame you and you will never lose your bad reputation.
Matthew 18:15
If your brother sins against you, go and show him his fault, just between the two of you. If he listens to you, you have won your brother over.
Proverbs 11:13
A gossip betrays a confidence, but a trustworthy man keeps a secret.
Proverbs 26:20
Without wood a fire goes out; without gossip a quarrel dies down.
Proverbs 17:9
He who covers over an offense promotes love, but whoever repeats the matter separates close friends.
Matthew 5:23-24
Therefore, if you are offering your gift at the altar and there remember that your brother has something against you, leave your gift there in front of the altar. First go and be reconciled to your brother; then come and offer your gift.
Philippians 1:27
Whatever happens, conduct yourselves in a manner worthy of the gospel of Christ. Then, whether I come and see you or only hear about you in my absence, I will know that you stand firm in one spirit, contending as one man for the faith of the gospel.
credem că lumea are nevoie de oameni:
credem că lumea are nevoie de oameni:
care nu pot fi cumpăraţi;
care îşi respectă cu stricteţe cuvântul;
care îşi pun conduita morală mai presus decât bogăţia materială;
care au opinii şi voinţă puternică;
care nu-şi pierd individualitatea în mulţime;
care sunt oneşti atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari;
care nu fac compromisuri cu răul;
ale căror ambiţii nu se confundă cu propriile dorinţe egoiste;
care se poartă cu dreptate cu prietenii lor, indiferent prin ce situaţii trec aceştia;
care nu se ruşinează şi nu se tem să susţină adevărul, chiar şi atunci când acesta devine nepopular.
care nu pot fi cumpăraţi;
care îşi respectă cu stricteţe cuvântul;
care îşi pun conduita morală mai presus decât bogăţia materială;
care au opinii şi voinţă puternică;
care nu-şi pierd individualitatea în mulţime;
care sunt oneşti atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari;
care nu fac compromisuri cu răul;
ale căror ambiţii nu se confundă cu propriile dorinţe egoiste;
care se poartă cu dreptate cu prietenii lor, indiferent prin ce situaţii trec aceştia;
care nu se ruşinează şi nu se tem să susţină adevărul, chiar şi atunci când acesta devine nepopular.
Ce anume te motivează să trăiești o viață pentru Iesus
2 Corinteni 5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Matei 16:27 Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Matei 6:1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
2 Tu, deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
3 Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,
4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Sunt aceste răsplătiri motivația noastră de a trăi o viață pentru Iesus?
Poate fi surprinzător dar răspunsul este NU! Motivul pentru care eu răspund astfel poate fi găsit în studiul faptelor bune a credinciosului. De exemplu:
Efeseni 2:10 Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Originea faptelor bune își au originea în Dumnezeu!
Deși suntem responsabili să facem fapte bune ca și credincioși nu vom pute niciodată să ne lăudăm pentru aceste fapte bune din moment ce Dumnezeu le aduce la îndeplinire prin noi în viața noastră.
1 Tesaloniceni 4:3 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; (este voia lui D să vă sfințiți și să vă feriți de curvie). (Orig greacă).
1 Corinteni 10:31 Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
Ce îi spunem Domnului când îi mulțumim?
Cân noi spunem ‘’mulțumesc Doamne’’, noi recunoaștem că El este ultima cauză pentru care noi facem fapte bune ca și credincioși de aceea e ciudat să mă laud cu ce nu e al meu.
Romani 7:18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19 Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
Faptele noastre bune sunt imperfecte!
Conform scripturii nu este nici un credincios care să facă perfect ceea ce cere Dumnezeu. Orice faptă bună este infectată de păcat. Și atunci întrbarea este daca ele sunt infectate de păcat cum mai sunt ele acceptate de Dumenzeu. Răspunsul stă în caracterul Tatălui: care
1) ne acceptă pe baza vieții perfecte și a sacrificiului făcut de Christos care a fost un înlocuitor în fața mâniei lui Dumnezeu.
2) Faptele noastre bune infectate de păcat sunt acceptate de Tatăl nostru fiindcă am fost adoptați în familia Lui.
3) Faptele noastre bune infectate de păcat sunt acceptate de Tatăl nostru fiindcă acum suntem în Christos.
Dar cum rămâne cu Coroanele (cununele)?
(cununele) Coroana Vieții:
Iacov 1:12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Apocalipsa 2:10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
Amândouă pasaje se referă la credincios ca trebuie să persevereze ca să primească viața veșnică. Aceasta nu poate fi o răsplătire specială doar pentru unii credincioși. Tema celor șapte scrisori către cele șapte biserici este: că doar cele ce perseverează și biruiește până la sfârșit ca primi viața veșnică.
Perseverearea nu este cauza mântuirii noastre ci rezultatul inevitabil a primirii acelei mântuirii.
Filipeni 1:6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.
Filipeni 2:12 Astfel, deci, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când Sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
Pomul Vieții
Apocalipsa 2:7 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
Pomul Vieții este o imagine a Vieții Veșnice. Când Adam și Eva au păcătuit au fost alungați din grădina Eden și de la Pomul Vieții. Dacă nu biruiești nu vei mânca din Pomul Vieții. Dacă nu mănânci din Pomul Vieții nu vei avea viață veșnică. Mergi în iad.
De coroana vieții au parte de ea numai cei ce l-au iubit pe Domnul. Ori e posibil pentru cineva să fie credincios dar să nu-l iubească pe Domnul? Nu poți să fii mântuit dar să nu-l iubești pe Domnul. Dorința de supunere față de Dumnezeu este dată tuturor credinciioșilor. cine mă iubește mă ascultă!
1 Ioan 2:3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
4 Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
5 Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că Suntem în El.
6 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
Coroana Neprihănirii
2 Timotei 4:6 Căci eu Sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.
7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
8 Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui..
Si aici ca si cu cununa vieții se referă la viața veșnică, unde în context Pavel vorbește despre mântuire.
Doar cei ce perseverează până la capăt vor fi mântuiți vor primi cununa neprihănirii.
Doar cei ce si-au păstrat credința până la capăt sunt mântuiți primind cununa neprihănirii.
Răsplata de a Domni împreună cu Hristos
Apocalipsa 2:26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.
Dacă cununele se referă la viața veșnică domnia credincioșilor se referă la faptul că credincioșii au oportunitatea de a domni cu Iesus întro lume ce va să vină. Aceasta este ideea multor biserici evanghelice, și anume că dacă ai fost un bun credincios vei domni peste multe, dar dacă nu ai fost atât de bun s-ar putea să intri în cer dar să nu domnești cu Christos. Aceasta este o notiune o idee falsă/ din moment ce toți credincioșii biruiesc toți vor domni cu Chirstos.
Motivația Biblică de a trăi pentru Iesus!
În cartea Evrei capitolu opt mântuirea pe care Fiul ne-a procurat-o la cruce se referă la Noul Legământ. Această mîntuire se compune din două părți:
1) Iertarea păcatelor noastre.
2) Primirea unei inimi noi călăuzită de Duhul Sfânt semănând dorințe noi.
Trăiește motivat de dragostea ta incurabilă față de Dumnezeu o viață pentru Christos.
Fă (Umblă) faptele mai dinaninte pregătite de Dumnezeu fiindcă îl Iubești fără nici o condiție!
duminică
Libertatea creştină
După prima generaţie de reformatori, odată cu scăderea evlaviei (pietismului), Pietismul secolului XVII s-a dorit un protest la ceea ce s-a numit ‚ortodoxie moartă’. Mişcarea a susţinut că doctrina, teologia, liturghia şi libertatea creştină au conspirat împreună pentru a submina credinţa simplă şi setea după sfinţenie. Ei s-au înşelat însă, pentru că mulţi din contemporanii lor erau ipocriţi nu pentru că aveau cunoştinţă ‚în cap’ fără cunoştinţă ‚în inimă’, ci pentru că ei nu înţelegeau cu adevărat adevărul pe care pretindeau că-l cred în primul rând.
Cu toate realizările remarcabile ale mişcării pietiste care au dus la o misiune creştină şi o implicare socială deosebită, din nefericire mişcarea a devenit legalistă, moralistă şi câteodată sectară. A produs o perspectivă săracă asupra bisericii, harului, învăţăturii, intelectului şi actelor de cult. Pietiştii au uitat avertismentele reformatorilor, rostite de Domnul însuşi, de a nu aşeza standarde omeneşti de neprihănire în locul celui aşezat de Dzeu.
Pietiştii nu erau atât de mult interesaţi de proclamarea obiectivă a persoanei şi lucrării lui Cristos cât în temperarea pasiunilor exterioare prin insuflarea de sentimente interioare. Ei doreau să încălzească mintea fără că neapărat să hrănească mintea.
Mulţi din evanghelicii conservativi de astăzi sunt urmaşii pietiştilor, fiind foarte mult influenţaţi de concepţiile lor. Preocuparea de bază a pietiştilor era aceea de a scrie manuale care să-i conducă pe credincioşi să aibă o umblare cu Domnul mai profundă. Din nefericire, metodele şi tehnicile împovărătoare au devenit din nou superstiţii şi ritualuri care au necesitat cândva apariţia Reformei. Astăzi ştim mai multe despre paşii către Dzeu, decât despre Dzeu însuşi. Este mult mai probabil să auzim o predică despre cum să fim mai aproape de Cristos decât despre Cristos însuşi. În locul adevărului avem tehnica, în locul mesajului avem metoda.
Diferit de mişcarea pietistă continentală, preponderent aflată în cercurile lutherane, mişcarea puritană engleză a produs un alt gen de spiritualitate. Mişcarea puritană, cu toate că urmărea acelaşi scop, trezirea la o viaţă spirituală autentică, nu a ignorat profunzimea teologică şi intelectuală a creştinismului reformat ci dimpotrivă le-a promovat şi cultivat la scară extinsă. Sunt trei domenii din care a crescut puritanismul: tiparul nou testamental de evalvie personală, doctrina sănătoasă şi viaţa bisericească a cărei rânduială era corectă. Pentru puritani viaţa creştină nu era doar un set de reguli sau un crez mai extins, ci o viaţă plină de putere: o viziune şi o constrângere venită din vederea frumuseţii unei vieţi sfinte şi care se mişcă înspre ea, minunându-se de posibilităţile ei şi este încântată de o viaţă centrată în Dzeu. William Ames, un mare lider puritan, definea teologia ca fiind ‚doctrina trăirii pentru Dzeu’ iar William Perkins spunea că ‚teologia este ştiinţa trăirii într-o neîntreruptă stare de binecuvântare’ . Pentru puritani disciplina de fier era combinată cu devoţiunea ferventă, era un mariaj minunat între lege şi har. Orice domeniu al vieţii a venit sub influenţa lui Dzeu şi a călăuzirii Cuvântului. Puritanii nu au văzut nici o discrepanţă, opoziţie sau conflict între doctrină şi sentiment. Dimpotrivă, aşa cum spune Richard Baxter: doctrina sănătoasă produce o judecată sănătoasă, o inimă sănătoasă, o conversaţie (viaţă) sănătoasă şi o conştiinţă sănătoasă – şi dacă este altfel, atunci fie doctrina nu a fost sănătoasă, fie nu a fost înţeleasă corect! Puritanii sunt cei care au susţinut că ‚a stârni afectele fără o informare a minţii este o trudă neroditoare, fără folos şi slujeşte al formarea unei râvne fără pricepere’.
Spiritualitatea fariseică este egoistă, nu este o preocupare de a purta de grijă aproapelui ci de a-ţi purta ţie de grijă. Nu contează dacă alţii sunt hrăniţi ci dacă eu sunt, este o pietate care priveşte doar spre interior. Luther definea esenţa păcatului ca aplecare în sine (curbatum in se), de aceea orice spiritualitate care în esenţă păstrează evlavia doar la sine este viciată de păcat.
Doctrina bătăliei morale. Cu toate că în cel credincios, regenerat există un conflict real între Duhul Sfânt şi firea pământească veche (Gal. 5:17; Rom. 7), cei care fac centrală această bătălie morală au tendinţa să devină legalişti. Ei ajung să aşeze reguli stricte pentru ei şi alţii abţinându-se până şi de la lucrurile indiferente, impunând modele de comportament rigide şi restrictive ca repere împotriva spiritului lumesc acordând importanţă deosebită păzirii acestor tabuuri create de om. Ei devin fariseici, mai preocupaţi să evite ceea ce întinează şi să adere fără compromis la principii decât să practice dragostea lui Cristos.
Tensiunea între faptele umane şi harul lui Dumnezeu, între Lege şi Evanghelie. Doctrina puritană era suficient de largă ca să cuprindă ambii poli. William Perkins a găsit două tipuri de oameni reprobabili (respinşi) – cei care nu vor altceva decât îndurare, îndurare şi cei care nu au altceva în gură decât lege, lege şi justiţie, justiţie.
NAŞTEREA DIN NOU
NAŞTEREA DIN NOU
de John G. Reisinger
Trei texte:
Nevoia absolută a naşterii din nou – trebuie mai întâi să avem vedere, abilitatea de a vedea, înainte de a vedea. Acţiunea de a vedea nu ne dă vederea, ci vedem pentru că avem vedere, capacitatea de a vedea. Darul vederii spirituale ne este comunicat în regenerare şi vedem, sau credem, pentru că ni s-a dat vedere spirituală.
„Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”“ (Ioan 3:3)
Al doilea text arată că naşterea din nou trebuie să aibă loc înainte de a avea loc credinţa în Cristos.
„El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.“ (Ioan 1:10-13)
Al treilea text arată că omul nu are mai multă putere asupra naşterii din nou decât are asupra vântului. Atât Duhul Sfânt cât şi vântul bat încotro le place. Un păcătos nu poate determina pe Duhul Sfânt să regenereze inima sa moartă nici nu poate împiedica această lucrare atunci când Duhul Sfânt îşi propune să o facă.
„Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”“ (Ioan 3:8)
Atunci când studiem Scripturile adesea este necesar să izolăm aspectele diferite ale adevărului. Cu toate acestea nu trebuie niciodată să le izolăm în experienţa personală. Justificarea şi sfinţirea sunt două lucruri complet diferite , totuşi este imposibil să o experimentăm pe una fără cealaltă. Ambele sunt parte integrantă a faptului de a fi şi de a deveni creştin, dar atunci când le studiem ele trebuie izolate. La fel este adevărat cu privire la regenerarea produsă de Duhul Sfânt şi credinţa personală în Cristos în vederea mântuirii. Regenerarea este o parte esenţială a mântuirii dar nu trebuie echivalată cu a fi mântuit. Folosirea cuvântului mântuire limitat doar la un singur aspect al mântuirii reprezintă o folosire greşită a acestui cuvânt.
1. Un creştin este chiar acum cu adevărat mântuit (Efes. 2:8,9 – aţi fost mântuiţi)
2. Un creştin este în fiecare zi în procesul de a fi mântuit (1 Cor. 1:18 – suntem mântuiţi)
3. Un creştin aşteaptă în nădejde să fie pe deplin mântuit în viitor (Rom. 5:10 „…. am fost [timpul trecut] împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi [timpul viitor] mântuiţi prin viaţa Lui.“ (Romani 5:10). Observăm că este o distincţie clară între împăcat şi mântuit chiar dacă ambele sunt aspecte esenţile ale mântuirii.
Din păcate generaţia noastră a făcut confuzia între „a fi mântuit” şi „a fi născut din nou”. A fi mântuit are de a face cu beneficiile iar cealaltă are de a fae cu puterea sau viaţa. Una este lucrarea şi acţiunea păcătosului, cealaltă este lucrarea şi acţiunea Duhului Sfânt. Observaţi următoarele texte care arată această diferenţă:
„i-a scos afară, şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”“ (Faptele apostolilor 16:30-31)
„Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”“ (Ioan 3:7-8)
Fapte 16:31 învaţă că pentru mântuirea unui păcătos este necesar ca el să creadă. Dumnezeu nu se pocăieşte pentru noi. Păcătosul trebuie să se pocăiască şi să creadă. Acestea sunt acţiunile omului nu acţiunile lui Dumnezeu. Credinţa şi pocăinţa nu sunt înlocuitoare.
Ioan 3:8 se referă la putere şi abilitate. Lucrarea Duhului Sfânt în regenerare este asemănată vântului care suflă. Un păcătos nu poate porunci sau opri lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt mai mult decât poate porunci sau opri să sufle o tornadă.
A fi născut din nou şi a fi mântuit sunt ambele esenţiale. Este imposibil să experimentezi pe una fără să o experimentezi pe cealaltă. Întrebarea nu este legată de timpul apariţiei lor, care apare prima şi care apare a doua, ci este legată de cauză şi efect. Credinţa noastră cauzează naşterea din nou sau naşterea din nou cauzează credinţa?
I. Toată lumea este de acord că omul are nevoie de o schimbare radicală.
Toate bisericile cred că trebuie să te naşti din nou, dar ele diferă radical în ceea priveşte înţelegerea naşterii din nou şi a modului în care aceasta are loc. Romano-catolicii, ortodocşii, luteranii, episcopalienii şi Biserica lui Cristos cred că naşterea din nou are loc la botez. De aceea ei cred că botezul este esenţial mântuirii. Chiar şi Sigmund Freud a avut o doctrină a naşterii din nou. El a numit-o „o schimbare abruptă în continuitatea creşterii personalităţii”. Băiatul descoperă o fată, se îndrăgosteşte, îşi schimbă radical stilul de viaţă, băiatul este născut din nou. În America 40% din populaţie a avut o experienţă a naşterii din nou. Dacă este adevărat, trebuie să se fi întâmplat naşterea din nou despre care vorbea Sigmund Freud. Cea mai mare parte a neînţelegerii legată de adevărata natură a regenerării vine din eşecul de a vedea de ce este naşterea din nou absolut esenţială.
II. De ce este esenţială regenerarea, sau naşterea din nou?
Natura lui Dumnezeu o cere. Dumnezeu nu poate avea părtăşie sau să aprobe ceva ce nu este perfect. Nimeni nu poate sta în prezenţa Lui dacă nu este fără de păcat în mod absolut şi are o haină a neprihănirii. Noi suntem păcătoşi în natură şi practică, iar un Dumnezeu sfânt nu are o altă opţiune decât să ne respingă. Avem nevoie de o naştere spirituală care să ne schimbe şi să ne facă acceptabili înaintea lui Dumnezeu.
Natura păcătosului necesită o naştere din nou. Pentru a fi fericit în cer păcătosul are nevoie de o nouă natură. Cerul ar fi un iad pentru un păcătos care nu are o natură nouă. Chiar dacă i-ar fi iertată toată vina şi i-ar fi imputată o neprihănire, până nu i se dă o natură nouă, el ar urî cerul.
De fapt, păcătosul nu poate dori să creadă evanghelia până când el nu este născut de sus. O comparaţie a trei texte ne va descoperi de ce un om trebuie să fie născut spirtual înainte ca el să poată crede.
„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.“ (1 Corinteni 2:14)
„şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.“ (Ioan 14:17)
„Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul.“ (Iuda 1:19).
Nimeni nu poate primi şi crede ceva din ceea ce nu cunoaşte nimic, şi nu poate cunoaşte ceva care este mai presus de capacitatea sa de înţelegere. 1 Corinteni 2:14 afirmă în mod specific că omul pierdut nu poate (adică, el nu are abilitatea să) înţeleagă adevărul spiritual, şi de aceea este imposibil pentru el să creadă acel adevăr. Ioan 14:17 arată de ce această realitate teribilă este adevărată. Omul pierdut nu poate experimenta decât ceea ce el poate atinge, gusta, simţi, mirosi, etc., iar Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin simţurile fizice, ci doar prin Duhul. Iuda 19 este una dintre cele mai bune descrieri a omului pierdut pe care o poţi găsi în tot Cuvântul lui Dumnezeu. Un om pierdut este doar un omnatural care este limitat complet în experienţa sa de ceea ce instinctele sale naturale îl pot învăţa. Suma totală a cunoaşterii şi experienţei sale este cea pe care el o poate învăţa prin intermediul simţurilor sale fizice. Aceasta este ceea ce înseamnă „senzual” (supuşi firii (TBS) - aşa cum apare în Iuda 19). Cei care se închină lui Dumnezeu trebuie să o facă în „duh” şi în adevăr iar omul pierdut nu are abilitatea să primească adevărul spiritual. El are toate atributele vieţii fizice dar nu are Duhul şi nu poate cunoaşte nimic din viaţa spirituală. El are nevoie de a fi născut din Duhul înainte de a putea vedea, auzi, simţi, sau experimenta lucrurile spirituale.
Atunci când a păcătuit în grădină omul ‚a murit’ spiritual. Duhul Sfânt, viaţa spirituală a lui Dumnezeu în om, l-a părăsit pe Adam şi el a murit spiritual. Acum omul nu este decât un om ‚natural’ (firesc) fără capacitatea să experimenteze lucrurile spirituale. Regenerarea este Duhul Sfânt, sau viaţa lui Dumnezeu, revenind în păcătos şi împuternicindu-l cu viaţă şi abilitate spirituală.
Aşa cum am menţionat, toate bisericile sunt de acord cu privire la necesitatea naşterii din nou, dar ele diferă mult cu privire la de ce este ea esenţială şi cum are loc. Este imposibil să înţelegi de ce-ul până nu prinzi adevărul depravării totale şi efectele lui asupra inabilităţii spirituale.
III. Ce este exact naşterea din nou?
În primul rând, ea este o implantare literală a vieţii, ca şi în actul concepţiei, care dăruieşte viaţă reală. Este cauza vieţii şi este evidenţiată mai târziu într-o naştere care are loc. Noi folosim termenul de ‚naştere’ pentru a include concepţia şi naşterea propriu-zisă. Noi acum vorbim despre implantul spiritual de către Duhul Sfânt care dăruieşte viaţă spirituală. Aşa cum avem o naştere fizică care dăruieşte viaţă fizică tot astfel naşterea spirituală dăruieşte viaţă spirituală.
În al doilea rând, această naştere este ‚de sus’. Dumnezeu este singurul autor al acestei naşteri. Acelaşi cuvânt grecesc tradus din nou din Ioan 3:3 este tradus de sus în Ioan 3:31. Este adevărat că naşterea din nou este ‚a doua’ pentru că ea este după prima naştere – mai întâi fizic apoi spiritual. Cu toate acestea accentul Scripturii nu cade pe aspectul secund al naşterii ci pe sursa ei. Este de deasupra noastră. Nu este din interiorul nostru, nu este din afara sau dimprejurul nostru, este de sus. Este o naştere dătătoare de viaţă de la Dumnezeu care ne vine de sus prin puterea Sa. Această naştere din nou nu are nimic de a face cu ereditatea, educaţia, mediul, cultura, ceremoniile bisericii, ea vine direct doar de la Dumnezeu.
În al treilea rând, ea este ‚din nou’ în sensul RE-generării. Este implantarea suverană a vieţii în locul morţii. Cuvintele care sunt folosite în NT pentru a descrie naşterea din nou sau regenerarea sunt naştere, regenerare şi reînnoire. Aceste cuvinte arată că viaţa este pusă înapoi într-un loc în care ea a fost dar unde acum este doar moarte. Duhul Sfânt regenerează inimile noastre în acelaşi fel în care noi regenerăm o baterie moartă. O altă frază este a aduce la viaţă sau a învia („Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,“ (Efeseni 2:1). Regenerarea este o ‚ridicare’ şi o aducere în fiinţă a unei „noi creaţii”. Noi putem spune: „Duhul Sfânt scoate din mormântul morţii pe păcătoşii morţi şi înviază morţii la viaţă.” Este ideea dăruirii vieţii pentru a înlocui moartea. În mod literal naşterea din nou este o înviere spirituală din moartea spirituală a păcatului.
Ceea ce a fost Geneza 1:26,27 pentru creaţia fizică este naşterea din nou pentru creaţia spirituală.
Compararea Gen. 5:1-3 cu Iacov 1:18 ne va ajuta să înţelegem acest lucru prin intermediul unei imagini a naturii şi efectului regenerării.
„Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat, şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.“ (Geneza 5:1-3)
„El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.“ (Iacov 1:18)
Dumnezeu a creat un fiu „după chipul său” iar Adam a născut un fiu „după chipul său”. Ce înseamnă lucrul acesta? În ambele cazuri înseamnă că există o asemănare clară între tată şi copil. Fiul lui Adam a arătat ca el, a vorbit ca el, a umblat ca el pentru că acel fiu era adevărata sa progenitură. Acel fiu a purtat imaginea fizică a tatălui său. Dumnezeu a creat un copil care a avut natura lui Dumnezeu şi a purtat imaginea spirituală a lui Dumnezeu. Acel copil a fost o creaţie fizică, dar el a fost de asemenea şi o fiinţă spirituală cu o natură care l-a văzut şi apreciat pe Dumnezeu în toate lucrările Sale. Aşa cum copilul lui Adam a fost adevărata sa progenitură şi a purtat imaginea fizică a tatălui său, tot aşa Adam, la crearea sa, a purtat imaginea spirituală a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, această asemănare cu Dumnezeu a fost pentru totdeauna pierdută atunci când Adam a păcătuit. Regenerarea înseamnă că Dumnezeu ‚naşte’ pe cineva din nou după chipul Său şi îl face pe vecie copilul Său spiritual.
Primul om, Adam, a fost creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. După ce Adam a păcătuit, el a născut un fiu asemănător lui, după chipul său. Iacov ne spune că creştinii au fost născuţi de Dumnezeu. De la momentul la care Adam a căzut, atât Dumnezeu cât şi oamenii au continuat să nască copii adevăraţi după chipul şi asemănarea fiecăruia în parte. În ambele cazuri, copiii născuţi împărtăşesc viaţa tatălui, poartă chipul, aparenţa, natura, gusturile, etc. lui. Cu alte cuvinte, prin concepţia fizică o persoană obţine viaţă fizică şi ajunge să poarte natura şi asemănarea tatălui său uman, iar prin concepţia spirituală o persoană obţine viaţă spirituală şi ajunge să poarte natura şi asemănarea Tatălui său spiritual, Dumnezeu însuşi. În ambele cazuri avem de a face cu viaţă adevărată, naştere adevărată, şi în ambele cazuri copilul născut este adevărata progenitură a părinţilor săi. Creştinul este copilul lui Dumnezeu (Ioan 1:12). Noi suntem sămânţa lui Dumnezeu (Isa. 53:10; 1 Ioan 3:8). Aşa cum Adam, prin intermediul naşterii şi vieţii fizice, a comunicat urmaşilor săi aspectul său, gusturile, obiceiurile, motivaţiile sale şi chipul său în concepţia fizică, tot astfel Dumnezeu implantează viaţă spirituală şi comunică natura, asemănarea, motivaţia şi dorinţele Sale, în sămânţa Sa iar ei devin prin naşterea spirituală „o creaţie nouă”.
În Iacov 1:18 citim: „El [Dumnezeu], de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului …,” Creştinii sunt numiţi fiii lui Dumnezeu. aşa cumAdam prin procreare a născut un fiu după chipul său, tot astfel Dumnezeu prin regenerare naşte fii dintre păcătoşi după chipul Său. El comunică „celor născuţi” asemănarea Sa, aspectele Sale spirituale, şi dorinţele Sale. Copiii Săi îi poartă chipul. Ei sunt cu adevărat progeniturile lui Dumnezeu şi poartă asemănarea lui Dumnezeu.
Acum evident că prima întrebare pe care cineva trebuie să şi-o pună la modul cel mai serios este aceasta: Am fost eu născut din Dumnezeu? Cineva ar putea folosi certificatul său de naştere pentru a dovedi naşterea fizică dar nimeni nu poate folosi un certificat de naştere sau unul de botez pentru a-şi dovedi pedigriu-ul divin! Ar trebui să ne întrebăm: Port eu chipul lui Dumnezeu? sunt eu cu adevărat un creştin? Am fost născut din nou? Am viaţă spirituală?
Atunci când suntem născuţi din nou cu adevărat noi purtăm chipul spiritual al lui Dumnezeu la fel de sigur pe cât purtăm chipul fizic al părinţilor noştri naturali. Noi suntem „precum Dumnezeu” pentru că suntem adevăraţii Lui copii. Acest lucru ar trebui să fie evident din felul în care gândim şi trăim. Creştinii nu sunt de acord asupra multor idei, cu toate acestea sunt câteva lucruri care sunt adevărate cu privire la fiecare creştin care a trăit sau care va trăi vreodată. Să explic: sunt creştini care nu sunt de acord cu băile mixte. Mulţi creştini nu cred că poţi fuma şi totuşi merge în cer. Alţi creştini cred că femeile nu ar trebui să se machieze şi să-şi taie părul. (De ce predicatorii aleg întotdeauna femeile?) Sunt creştini care cred, sau nu cred, tot felul de aspecte. A fost un om care predica la radio împotriva „iubirii lumii”. El nu greşise nici pe jumătate până când s-a hotărât să explice clar ce vrea să spună Dumnezeu prin termenul „lumesc”. El a spus: „Orice prost care este onest cu Bilia ştie că Dumnezeu vorbeşte despre a juca baseball.” Apoi s-a lansat într-o tiradă împotriva basebalului. Poate cineva va zâmbi dar orice biserică poate avea câteva idei care sunt la fel de ciudate.
Repet, ştiu că creştinii nu sunt de acord cu privire la multe lucruri, dar insist că sunt câteva lucruri care sunt adevărate pentru fiecare creştin care a trăit vreodată. Nu contează dacă are 10 ani sau 100 de ani, dacă faţa sa este galbenă, roşie, neagră sau albă, dacă trăieşte în secolul al V-lea sau al XX-lea, nici care îi este sau i-a fost contextul denominaţional. Atunci când o persoană este născută din Dumnezeu sunt câteva lucruri care trebuie să însoţească convertirea lui.
Ilustraţie: triburi diferite din Africa care poartă un semn distinctiv pe faţă. Orice creştin poartă semnele tribale scrise în el de Duhul Sfânt prin regenerare. Sunt câteva semne tribale distincte în poporul lui Dumnezeu. Atunci când Duhul Sfânt aduce naşterea din nou El înscrie întotdeauna dovada lucrării Sale în inima şi experienţa „fiecărui născut”. 1 Ioan prezintă 9 semne tribale, noi am listat doar 4 din ele, care sunt adevărate pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Noi putem să nu fim de acord cu multe aspecte doctrinare şi practice, dar fiecare creştin doreşte să-L mulţumească pe Dumnezeu. El iubeşte legea revelată a lui Dumnezeu şi este dedicat în păzirea ei cu toată inima sa pentru că este legea Tatălui său ceresc şi a Mântuitorului său (1 Ioan 2:3,4). Dacă o persoană nu-şi iubeşte fraţii el ar trebui să se îndoiască de mântuirea sa (1 Ioan 3:13-16). De ce Ioan subliniază aceasta? Pentru că naşterea din nou comunică natura lui Dumnezeu progeniturilor Sale. Acesta este un mod de a testa convertirea cuiva.
Pentru câteva momente trebuie să mă abat şi să insist că regenerarea nu este doar o doctrină teologică pe marginea căreia să polemizăm. Ea este o experienţă spirituală care este esenţială adevăratei convertiri! Prin puterea Sa Dumnezeu lucrează şi îşi înscrie adevărata Lui natură în inimile şi vieţile noastre, iar El lasă întotdauna „mărturii vii” ale acestui lucru. Mă tem că unii reformaţi îşi predică propria lor alegere. Ei cred că înţelegerea şi discutarea temei harului suveran este acelaşi lucru cu experimentarea lui. A fi născut din nou nu este ceva ce tu ajungi să crezi, ci este ceva ce tu ajungi să experimentezi. Nu priveşti la certificatul tău de naştere sau de botez să vezi dacă eşti parte a aleşilor lui Dumnezeu. Pentru a-ţi descoperi alegerea nu examinezi crezul cultului tău sau cunoştinţele tale despre doctrinele harului. Îţi examinezi cu onestitate inima şi viaţa să observi dacă Duhul Sfânt a lui Dumnezeu ţi-a dat viaţă spirituală. Ai fost tu spiritual atras cu putere să-l cunoşti, iubeşti şi să i te închini lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare vitală!
Asta este ceea ce a vrut să spună Isus în Ioan 6:44,45. Prea des versetul 44 este folosit pentru a dovedi ‚inabilitatea totală’ [şi clar face lucru acesta] iar versetul 45 este ignorat. Ioan 6:44 şi 6:45 nu trebuie separate vreodată, fie în teologia noastră fie în experienţa noastră. Uitaţi-vă cu atenţie la versete începând cu versetul 44: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl….“ În Ioan 6:37 Isus tocmai învăţase doctrina alegerii. Iudeii au început să murmure la adresa Lui. În esenţă El a răspuns, voi murmuraţi la ceea ce am spus. Vă dau acum ceva la care cu adevărat să vă gândţi. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl….“ (versetul 44). Isus nu se opreşte însă acolo. El merge mai departe şi declară în versetul 45 adevărul harului irezistibil: „În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.“ (Ioan 6:45). Observaţi comparaţia dintre cele două versete. Ioan 6:44 spune: „Nimeni nu poate veni,” şi Ioan 6:45 spune „oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.“ Atragerea, ascultarea, şi învăţarea de către Tatăl în aceste versete toate se referă la acelaşi lucru. Orice ar însemna în versetul 44 „atrage Tatăl”, acelaşi lucru înseamnă „învăţaţi de Tatăl” din versetul 45. Versetul 44 învaţă inabilitatea. „Nimeni nu poate … dacă …” Versetul 45 învaţă chemarea eficace. „oricine … când …” Versetul 44 afirmă inabilitatea totală şi versetul 45 arată că regenarea aduce oamenii la Cristos în ciuda acestei depravări.
Orice om care „ascultă” sau „învaţă de la Tatăl” va veni întotdeauna fără excepţie la Cristos în credinţă, iar fără lucrarea specială regeneratoare a Duhului Sfânt nici un păcătos nu va veni vreodată. Naşterea din nou de la Dumnezeu este o lucrare care produce întotdeauna credinţă mântuitoare şi mântuire. Cu toate acestea, repet, noi vorbim despre o experienţă şi nu doar despre o doctrină abstractă asupra căreia argumentăm.
IV. Cum are loc naşterea din nou?
Cum este născut un om din Dumnezeu?
În primul rând, aceasta nu este produsul botezului. Nici stropirea unui copil nici imersiunea unui adult nu pot regenera o inimă moartă. Chiar dacă o persoană a fost botezată de apostolul Pavel sau pe când era copil a fost stropit de Jean Calvin (ori ambele), el tot trebuie să fie ‚născut din nou’. În orice formă ar fi, botezul nu poate spăla păcatele şi nici nu poate crea o inimă nouă.
În Scriptură sunt două texte care cred că ar trebui să lămurească pentru totdeauna întrebarea legată de regenerarea baptisimală. „Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.“ (1 Corinteni 4:15). Pavel se adresează aici oamenilor care au fost născuţi prin lucrarea sa prin evanghelie. El le era tatăl spiritual. El era singura persoană care putea spune: „tu eşti, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, unul din convertiţii mei”. Cu toate acestea, apostolul spune şi următoarele lucruri aceloraşi oameni: „Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,“ (1 Corinteni 1:14). Observaţi logica celor două afirmaţii? Dacă un om este regenerat sau născut prin botez i-ar fi fost imposibil lui Pavel să spună: „n-am botezat pe nici unul din voi deşi v-am născut”. Dacă aşezaţi cele două versete împreună ele dovedesc fără nici un dubiu că botezul nu are nimic de a face cu regenerarea. Dacă botezul este esenţial, sau contribuie în vreun fel la naşterea din nou, atunci Pavel nu ar fi născut convertiţi fără să-i boteze. Argumentul său şi afirmaţiile sale s-ar contrazice. Compozitorul imnului a fost corect: „Ce poate să-mi spele păcatul? Nimic decât sângele lui Isus”. Fie că sunt câteva picături pe creştetul copilului fie că este un bazin întreg în care este scufundat un adult, apa nu poate intra în inima noastră unde trebuie să aibă loc schimbarea.
O misionară a depus mărturie timp de ani de zile în faţa unei prietene musulmance. Ea trebuia să plece acasă din pricina stării sănătăţii ei. L-a implorat pe Dumnezeu să-i mai dea ocazia să mai mărturisească încă o dată evanghelia prietenei ei. Într-o zi a văzut-o pe prietena ei musulmană mergând la râul sacru să se îmbăieze. Misionara a pus rapid câteva haine într-o cutie, a închis ermetic cutia şi a mers la râu unde a început să scufunde cutia în râu. Prietena ei musulmană a întrebat-o ce face iar ea i-a răspuns că îşi spală hainele. Prietena ei a zâmbit şi i-a spus: „Ele nu vor fi niciodată curate pentru că apa nu pătrunde înăuntru unde este murdăria.” Misionara a întrebat-o: „Tu crezi că apa în care te îmbăiezi poate pătrunde în inima ta unde este păcatul şi o poate curăţa?”
În al doilea rând, naşterea din nou nu este dependentă de sacramentele bisericii. Indiferent cu câtă regularitate cineva se împărtăşeşete din masa Domnului lucrul acesta nu-i poate da o inimă nouă. Pavel pune capăt pentru totdeauna noţiunii prosteşti conform căreia sacramentele bisericii ar putea da viaţă spirituală.
„În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.“ (Galateni 6:14-15)
În aceste versete putem înlocui circumcizia cu botezul sau cu orice altceva şi nu schimbăm învăţătura acestor versete. Creaţia nouă este regenerarea de către Duhul Sfânt. Este tot de ceea ce are nevoie bietul păcătos, este lucrarea măreaţă de care are el nevoie.
În al treilea rând, naşterea din nou nu are nimic de a face cu autoritatea umană. Chiar dacă Dr. Billy Graham şi-ar fi pus mâinile peste capul tău şi ţi-ar fi spus că eşti creştin, lucrul acesta nu te-ar face un copil al lui Dumnezeu şi nu ar dovedi că eşti născut din Dumnezeu.
În al patrulea rând, naşterea din nou nu este doar o cunoaştere corectă a teologiei. Câţiva calvinişti contemporani renasc o erezie veche. Ea este numită ‚regenerarea doctrinală’. Ei asociază adevărata mântuire cu o cunoaştere clară a teologiei calviniste. Unii din aceşti oameni sugerează că Jean Calvin va sta la uşa cerului şi te va examina pe baza cunoştinţelor privind cele cinci puncte (ei numesc asta evanghelia) să vadă dacă intri sau nu. Cele cinci puncte nu sunt evanghelia. Evanghelia este, ‚Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit.’ Cele cinci puncte fac ca evanghelia să lucreze. Alegerea nu a mântuit nici un singur suflet, dar face sigur că unii vor fi mântuiţi.
În cele din urmă, naşterea din nou nu are nimic de a face cu aşa numita voinţă liberă. Mulţi oameni greşesc în acest punct. Să ne uităm din nou la Ioan 1:12,13, şi să examinăm cu atenţie relaţia celor două versete.
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.“ (Ioan 1:12-13)
Aceste versete afirmă apăsat, categoric şi specific că noi nu suntem născuţi din voia vreunui om. Noi suntem născuţi din Dumnezeu. Versetul 12 spune ce trebuie să facă cineva ca să fie mântuit. El trebuie să-l primească pe Cristos. Promisiunea este aceea că atunci când cineva îl primeşte pe Cristos el devine copil al lui Dumnezeu. Versetul este clar. Timpul verbelor în aceste două versete este de o importanţă extraordinară. Ioan nu spune că toţi cei care îl primesc, ca rezultat al credinţei lor vor fi născuţi din Dumnezeu. Lucrul acesta ar face ca credinţa să fie cauza naşterii din nou. Nu, Ioan a spus exact opusul. Oamenii care îl primesc pe Cristos fac lucrul acesta pentru că au fost (timpul trecut) născuţi din Dumnezeu. Naşterea lor spirituală acordată în mod suveran de către Dumnezeu cauzează acţiunea credinţei. Versetul 13 nu prezintă rezulatul versetului 12, ci mai degrabă cauza. Versetul 13 ne spune exact cine sunt oamenii din versetul 12 care l-au primit pe Cristos. Oamenii din v. 12 l-au primit pe Cristos doar pentru că ei au fost (timp trecut) născuţi din Dumnezeu. Nu amestecaţi o consecinţă care ar putea fi cu o siguranţă care a fost. Orice om care este născut din Dumnezeu (v. 13) îl va primi întotdeuna cu bucurie pe Cristos (v. 12). Primirea lui Cristos (v. 12) este rezultatul sigur al naşterii din Dumnezeu (v. 13).
1 Ioan 5:1 învaţă acelaşi lucru. „Oricine crede că Isus este Hristosul, este (deja) născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El.“ Ioan nu spune că cineva va fi născut din nou dacă va crede, ci mai degrabă, dacă cineva crede dovedeşte că a fost născut din Dumnezeu. Credinţa este roada naşterii din nou şi nu cauza. Poate cineva va spune că mă joc cu cuvintele şi îmi va spune: „Nu poţi dovedi aceasta din Scriptură.” Îmi pare rău dar textul nu poate avea o altă semnificaţie. Acest lucru poate fi dovedit comparând 1 Ioan 5:1 cu 1 Ioan 2:29. este folosită o construcţie identică dar subiectul este „trăieşte în neprihănire” în locul este născut din nou. Textul: „… oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.“ (1 Ioan 2:29). Nu sunteţi de acord că noi nu trăim în neprihănire doar după ce, şi doar pentru că, am fost născuţi din Dumnezeu? În acest verset ştim exact cine este cauza şi cine este efectul. Nimeni nu crede că dacă cineva va trăi în neprihănire va cauza să fie născut din Dumnezeu. Acest lucru distruge Evanghelia. Acelaşi adevăr este prezentat în 1 Ioan 5:1. Credinţa noastră nu cauzează naşterea din nou, ci la fel ca ‚trăirea în neprihănire’, credinţa noastră este dovada vie că noi am fost născuţi din Dumnezeu. Negarea acestui aspect clar implică distrugerea doctrinei biblice a regenerării. Un om nu se poate naşte pe sine (diateza activă), dar poate fi născut (diateza pasivă) de sus.
Atunci când un evanghelist anunţă că el va predica despre ‚Ce trebuie să faci pentru a fi născut din nou’, tu să ai grijă. Acest om nu face distincţia biblică între a fi mântuit şi a fi născut din nou. El poate predica biblic despre cum poţi fi mântuit, dar cu siguranţă nu va face acelaşi lucru despre cum poţi fi născut din nou. El va spune probabil: „Tu nu ai avut nimic de a face cu privire la prima ta naştere, dar totul depinde de tine în ceea ce priveşte a doua ta naştere”. El este complet greşit! Tu nu ai mai mult de face cu privire la a doua naştere, sau naşterea spirituală, pe cât ai avut la prima naştere, naşterea fizică. Prin asta nu negăm faptul că pentru a fi mântuit, un păcătos trebuie să creadă evanghelia şi să se pocăiască de bună voie. Vorbind însă despre naşterea din nou, noi insistăm că doar Dumnezeu poate da puterea, sau „dorinţa”, care-l face pe om să creadă şi să se pocăiască.
Naşterea din nou este ceva ce Dumnezeu face în noi fără concursul nostru. Este lucrarea Sa suverană care produce întotdeauna roadă în viaţa noastră. Să ilustrez aceasta. Să presupunem că sunt plecat de acasă pentru a vorbi într-un loc şi după serviciu divin maşina meanu porneşte. Când răsucesc cheia nu se aude nici măcar un buzz. Pornesc farurile şi nu e nici măcar o licărire. Apăs claxonul şi nu se aude nici măcar un bip. Poate cineva ar spune că el crede că bateria era moartă. Să presupunem că are dreptate şi bateria este întradevăr moartă. Las maşina în parcarea bisericii şi mă duc la culcare. Dimineaţa următoare mai încercîncă o dată să pornesc maşina şi dintr-o dată motorul porneşte. Sunt trei posibile explicaţii la ceea ce a avut loc: (1) bateria nu a fost cu adevărat moartă, doar am crezut că a fost; (2) a avut loc o minune; (3) cineva mi-a reîncărcat sau „regenerat” bateria.
Să presupunem acum că unele părţi ale maşinii mele au avut puterea de a vorbi. Să presupunem că în seara precedentă eu am spus: „Faruri, dacă a-ţi străluci lucrul acesta ar aduce viaţă bateriei.” Sau, „Claxonule, dacă ai suna lucrul acesta ar da viaţă bateriei”. Dacă maşina mea ar vorbi ar răspune: „Dacă ai pune ceva viaţă în baterie îţi garantez că claxonul ar suna, farurile ar lumina iar motorul ar porni.” Tot la fel este şi cu omul mort în păcat. Bateria sa spirituală este moartă. Nici una din facultăţile sale nu va funcţiona până când el nu este regenerat. Atunci când Dumnezeu dă viaţă unui păcătos, el se va pocăi, va crede, se va ruga, etc. A apela la voinţa omului pierdut ca la sursa de putere care îl va mântui este ca şi cum ai apela la faruri şi claxon. Omul pierdut are nevoie de viaţă tot aşa cum bateria maşinii are nevoie de viaţă. Cel mai puternic element siritual este manifestarea credinţei. Ea poate muta munţii. Poate un om mort produce puterea spirituală care să exercite puternicul act al credinţei, sau el face lucrul acesta din pricina regenerării şi a dăruirii unei naturi noi?
Atunci când m-am întors şi am găsit bateria funcţionând am presupus că cineva a umblat pe sub capotă.
Ai mărturisit vreunei persoane care timp de ani de zile nu ţi-a acordat nici o atenţie? Apoi într-o zi îl vezi citind Biblia şi venind la biserică. Ce s-a întâmplat? Cineva a umblat sub capotă. Te rogi pentru copiii tăi şi-i înveţi din Cuvântul lui Dumnezeu dar se pare că le intră pe o ureche şi le iese pe cealaltă. Dar într-o zi vin la tine şi îţi spun: „De ce nu mi-ai spus lucrurile acestea înainte?” Zâmbeşti şi realizezi că cineva a umblat sub capotă. Duhul Sfânt a încărcat o baterie moartă. Aceasta este ceea ce Biblia numeşte regenerare şi aceasta avem nevoie să vedem întâmplându-se astăzi. Nu avem nevoie de clădiri mai bune, predicatori sau programe muzicale mai bune. Avem nevoie de cineva cu puterea de a face ceva sub capotă.
V. Naşterea din nou este acţiunea creativă a Duhului Sfânt.
Trebuie din nou să accentuăm că naşterea din nou nu are nimic de a face cu ereditatea. Nu are nimic de a face cu părinţii sau sacramentele bisericii, şi nu are nimic de a face cu aşa numita voinţă liberă. Voinţa liberă este pentru viaţa spirituală exact ceea ce este evoluţia pentru viaţa fizică. Este o negare flagrantă a puterii creative a lui Dumnezeu. Mă uimeşte cum astăzi credincioşii biblici nu văd acest aspect groaznic. Îi determină să facă afirmaţii nechibzuite. Citatul următor din notele de subsol pe Ioan 3:3 a Bibliei Scofield constituie o astfel de ilustraţie:
Regenerarea: (1) Necesitatea naşterii din nou apare din incapacitatea omului natural să „vadă” sau să „intre” în împărăţia lui Dumnezeu. Omul natural oricât de înzestrat, de moral sau de rafinat ar fi el este absolut orb la adevărurile spirituale şi incapabil să intre în împărăţie; pentru că el nici nu se poate supune, nici nu înţelege, nici nu i se supune lui Dumnezeu (Ioan iii. 3, 5, 6; Psa. li. 5; Ier. xvii. 9; Mar. vi. 21-23; 1 Cor.ii. 14; Rom.viii.7, 8; Efes.ii.3. vezi Mat.vi.33, note). (2) Naşterea din nou nu este o reformare a naturii vechi (Rom.vi.5, note), ci o acţiune creativă a Duhului Sfânt (Ioan iii.5; i.12, 13; 2 Cor.v. 17; Efes. ii.10; iv.24). (3) Condiţia naşterii din nou este credinţa în Cristos crucificat (Ioan iii. 14, 15, i. 12, 13; Gal. iii.24). (4) Prin naşterea din nou credinciosul devine părtaş naturii divine şi a vieţii lui Însuşi Cristos (Gal. ii. 20; Efes. ii. 10; iv. 24; Col.i. 27; 1 Pet. i. 23-25; 2 Pet. i. 4; 1 Ioan v.10-12).
Cum poate o „acţiune creativă a Duhului Sfânt” să fie în vreun fel anume „condiţionată”, şi mai ales de ceva ce trebuie să facă un biet păcătos? Este ca şi cum Dumnezeu ar spune: „Voi crea lumea dacă tu vei fi de acord să-mi permiţi să fac lucrul acesta.” Scofield face confuzie între a fi mântuit şi a fi născut din nou.
VI. Păcătosul este pasiv în regenerare.
Indiferent de cuvântul folosit, în toate referinţele biblice din Noul Testament legate de naşterea din nou diateza verbului este întotdeauna pasivă. Nimeni nu s-a născut pe el însuşi, nici nu s-a regenerat pe el însuşi. În regenerare păcătosul este întotdeauna pasiv şi nu activ. El nu face ceva. Ceva este făcut pentru el dar nimic nu este făcut de el. Aşa cum am menţionat anterior, păcătosul nu are mai mult de face cu cea de-adoua naştere decât a avut cu prima sa naştere. Tu nu decizi să fii născut spiritual la fel de mult cum nu ai decis să fii născut fizic.
Insistăm că aici nu vorbim de secvenţe de timp, ci despre cauză/efect. Naşterea din nou şi pocăinţa/credinţa sunt simultane. Cu toate acestea regenerarea face posibilă credinţa şi nu vice versa. Convertirea Lidiei este un exemplu clasic:
„Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.“ (Faptele apostolilor 16:14)
Toată lumea este de acord că înainte de a putea fi mântuită Lidia trebuia să audă, să înţeleagă şi să răspundă personal cu credinţă la mesajul evangheliei harului. Textulne arată clar că toate aceste lucruri s-au întâmplat. Lidia a auzit, a înţeles şi a răspuns – şi asta cu multă dorinţă – la predicarea lui Pavel. Întrebarea este următoarea: Ce a făcut-o în stare pe Lidia să răspundă cu credinţă? Şi-a deschis ea inima cu propria-i voinţă liberă şi l-a invitat pe Cristos să o mântuiască? Textul nu ne spune lucrul acesta: „Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.“ Răspunsul Lidiei a fost posibil prin regenerarea (deschiderea) inimii ei de către Dumnezeu. Inima păcătosului trebuie într-adevăr deschisă dar un păcătos mort spiritual nu-şi poate deschide propria-şi inimă moartă. El o ţine închisă cu ignoranţă şi frică. Doar Dumnezeu poate deschide inima unui păcătos mort, iar El face lucrul acesta pentru toţi aleşii Lui. Aceasta înseamnă să fii născut din nou. Aceasta înseamnă să fii făcut viu, sau să fii adus la viaţă (Efes. 2:1).
Sunt convins că unii vor spune: „Tu predici harul irezistibil dar eu ştiu că Biblia învaţă clar că păcătosul poate rezista lucrării Duhului Sfânt. Ce faci cu Fapte 7: 51, 52?
„…”Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât.“ (Faptele apostolilor 7:51-52)
Daţi atenţie specială cuvintelor subliniate. Nu este nici o îndoială că în mod specific textul declară că oamenii pot şi se împotrivesc Duhului Sfânt. De fapt textul spune mai mult decât atât, foloseşte cuvântul totdeauna. Cred că orice om va recunoaşte că în trecut s-a împotrivit Duhului Sfânt. Care din noi nu a râs de oamenii care ne mărturiseau adevărul evangheliei? Prin natura sa orice păcătos nu numai că se va împotrivi evangheliei, ci el va continua să se împotrivească ei. Întrebarea este următoarea: De ce la un moment dat fiecare persoană mântuită s-a decis să înceteze de a se împotrivi şi a hotărât în loc să se pocăiască şi să creadă? De ce acest cuvânt totdeauna nu este adevărat cu privire la cei mai mulţi care citesc aceste rânduri? Textul este clar. Oamenii cărora s-a adresat Ştefan au fost tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile, şi nu puteau face altceva decât să se împotrivească. Fiecare păcătos va continua să se împotrivească atâta timp cât inima şi urechile lui nu vor fi circumcise. Regenerarea implică îndepărtarea de la noi de către Duhul Sfânt a împotrivirii şi circumciderea inimii şi urechilor noastre astfel încât să dorim a crede. Versetul nu respinge harul irezistibil, ci arată cât de esenţial este el ăn adevărata convertire.
Încă un concept este important în textul acesta. Împotrivirea despre care se vorbeşte în aceste versete priveşte vocea Duhului Sfânt adresată prin profeţi. Păcătoşii se pot împotrivi, şi chiar o fac, oricărei predicări şi îndemnuri ale oamenilor. Un om poate rămâne cu urechea surdă la mesajul predicat de oameni, dar atunci când acel mesaj este aplicat direct conştiinţei de către Duhul Sfânt, împotrivirea este îndepărtată. Lucrarea interioară a Duhului Sfânt în regenerare este destul de diferită de lucrarea exterioară a agentului uman. Prima nu poate fi respinsă, dar cea din urmă este respinsă de mulţi.
Expresia har irezistibil îi tulbură pe mulţi pentru că ei cred că este ca şi cum un compresor ar trece peste un tub de pastă de dinţi. Acesta nu este harul irezistibil al Bibliei. Noi nu suntem tuburi de pastă de dinţi. Noi suntem creaturi cu minţi, inimi şi voinţe. Aceeaşi minte, inimă şi voinţă care cu îndârjire s-a împotrivit evangheliei este prin regenerare făcută dornică de a nu se mai împotrivi şi de a se pocăi şi crede cu sinceritate. Ilustraţia regenerării biblice: două mame care discută. Atunci când una vede fiul celeilalte care arăta foarte îngrijit, ea se arată surprinsă şi se plânge celeilalte de cât de dezordonat este băiatul ei. Cealaltă spune că surpriza mare nu este că arată aşa, ci cum se face că doi ochi albaştri şi un căpşor blond au putut face în 10 minute ceea ce ea nu a făcut în 16 ani.
Acesta este tipul de lucrare a harului irezistibil. Acel băiat nu trebuia să se îmbrace frumos dacă el nu voia. Din remarcile mamei înţelegem că ea a încercat să-l facă să se schimbe dar fără succes. Într-o zi o atracţie irezistibilă l-a făcut să vrea să se schimbe, iar el a făcut-o imediat şi cu multă dorinţă.
Nu a trebuit ca tu să-l primeşti pe Cristos dacă nu-l doreai cu adevărat, dar atunci când Duhul Sfânt ţi-a descoperit inima şi ţi-a revelat frumuseţea şi gloria Fiului lui Dumnezeu, ai dorit să-L primeşti cu toată fiinţa ta. Harul irezistibil nu este nimic altceva decât Dumnezeu îndepărtând împotrivirea de la noi şi „făcându-ne doritori în ziua puterii Sale“ (Psalmi 110:3). Omul are nevoie să audă evanghelia predicată dar mai are nevoie de ceva mai mult. Are nevoie de o inimă nouă.
VII. Mijloacele folosite de Dumnezeu – Cuvântul Său şi Duhul Sfânt
Probabil ar fi trebuit să adăugăm cuvântul normale la titlul de mai sus. Textul clasic este 1 Tesaloniceni 1:4,5.
„Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi.“ (1 Tesaloniceni 1:4-5)
Este evident că Pavel avea siguranţa că oamenii cărora le scria erau parte a poporului lui Dumnezeu. Cum ştia Pavel lucrul acesta? Nu avea nimic de a face cu pedeegriul sau certificatul lor de botez. Era din pricina efectului pe care l-a avut Cuvântul lui Dumnezeu asupra lor. Este important de observat că evanghelia vine întotdeauna prin cuvinte. Ea nu vine prin vise şi viziuni, şi nu prin baptisier sau pahar de Cină. Evanghelia vine prin cuvinte. Vine în formă propoziţională. Vine ca fapte istorice consemnate. Evanghelia ne spune prin cuvinte concrete exact ceea ce a făcut şi cine este Cristos.
Cu toate acestea nu sunt suficiente doar cuvintele – chiar dacă sunt cuvintele lui Dumnezeu. De accea Pavel adaugă cuvintele nu numai. Evanghelia vine întotdeauna în cuvinte dar dacă aceste cuvinte nu sunt însoţite de puterea Duhului Sfânt ele nu vor birui în deschiderea inimii păcătosului. De aceea noi am spus mijloacele [normale] pe care Dumnezeu le foloseşte sunt Cuvântul şi Duhul Său.
Două lucruri trebuie spuse: (1) multe texte ale Scripturii leagă Cuvântul lui Dumnezeu de regenerare. Cu toate acestea, (2) se poate înţelege că regenerarea ar putea avea loc fără ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie aplicat minţii şi inimii. Mântuirea pruncilor nu ar fi posibilă dacă Cuvântul lui Dumnezeu a fost cauza instrumentală a regenerării. Fiind spuse aceste două lucruri, putem spune că aproape în fiecare situaţie unde este specific menţionată regenerarea ea este întotdeauna legată de Duhul Sfânt care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu. observaţi situaţiile următoare:
„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.“ (Psalmi 119:130) [acest verset trebuie comparat cu 2 Cor. 4:4-6: „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.“ (2 Corinteni 4:4-6)
„El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.“ (Iacov 1:18)
„Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.“ (1 Corinteni 4:15)
„fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.“ (1 Petru 1:23)
Aceste versete nu dovedesc că Cuvântul trebuie să fie cauza instrumentală a regenerării, ci ele arată că el este accentuat în toate aceste situaţii ale regenerării.
VIII. Naşterea din nou este o mare taină – la fel ca şi naşterea fizică.
Ioan 3:8 şi 1 Pet. 1:23- 2:1 demonstrează taina subiectului nostru. Ioan ne spune că naşterea din nou este la fel de misterioasă şi suverană precum bătaia vântului. Petru ne spune că unirea bărbatului cu femeia care produce o nouă viaţă este de asemenea o taină. Să ne uităm cu atenţie la cuvintele lui Petru:
„fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.“ (1 Petru 1:23-25)
Isus ne-a spus că trebuie să fim născuţi din nou, iar Petru ne spune aici cum are loc lucrul acesta. Versetul 23 compară naşterea noastră spirituală cu naşterea noastră fizică. Noi suntem născuţi atunci când sămânţa tatălui nostru a fost plantată în ovulul mamei noastre. Această sămânţă are ea însăşi puterea de a naşte viaţa. Această sămânţă produce o nouă creaţie. Tu cel care nu ai existat, „devii” o fiinţă în pântecele mamei tale. Ai fost conceput şi apoi născut dintr-o sămânţă dar din păcate acea sămânţă era una coruptibilă. Tot ceea ce a putut face acea sămânţă a fost un copil care trebuie să moară. Nici o sămânţă umană nu a produs un copil care să trăiască veşnic. Când am fost născuţi din Dumnezeu am fost concepuţi cu sămânţa lui Dumnezeu, iar această sămânţă este incoruptibilă. Ea produce copii care au viaţă veşnică. Această sămânţă este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum este veşnic Cuvântul la fel de veşnic este ceea ce naşte Cuvântul acesta.
IX. Câteva dovezi clare – Ioan 3:8
Pasajul din 1 Tesaloniceni 1:4, 5 prezintă o schimbare radicală în cei în care Duhul Sfânt a aplicat cu putere Cuvântul.
„Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.“ (1 Tesaloniceni 1:6-10)
Cei credincioşi îl urmează pe Domnul chiar şi în timpuri de mari încercări.
Un puritan a spus: „Dacă ai fost cu adevărat convertit, chiar şi câinele tău va şti că ceva s-a întâmplat cu tine”.
Suveranitatea este cartea de vizită a lui Dzeu
Comentând afirmaţia lui Augustin care spunea că „toată viaţa unui bun creştin nu este altceva decât o dorinţă sfântă”, John Piper afirmă: „Cheia trăirii creştine este o foame şi sete după Dzeu, iar unul din motivele principale pentru care oamenii nu înţeleg şi nu experimentează suveranitatea harului şi felul în care acesta lucrează prin trezirea bucuriei suverane, este că foamea şi setea lor după Dzeu este prea mică.
Suveranitatea este cartea de vizită a lui Dzeu, este efigia prin care El se separă categoric de toate celelalte creaturi. A fi Dzeu înseamnă a nu fi cauzat de nimic, a nu sta sub nici o necesitate exterioară. Dzeu este Creatorul, Susţinătorul şi Beneficiarul tuturor lucrurilor din Univers. Idolatria constă în a-i lua lui Dzeu unul din aceste atribute distribuindu-l unei divinităţi fabricate sau uneia din creaturile Sale.
1
CHARLES HADDON SPURGEON
ŞI SEPARAREA BISERICII
Compilaţie de G. Archer Weniger
Traducere de Mihaela Chivăran
Date bibliografice şi editare: Raul Enyedi
„Am renunţat cu mult timp în urmă să mai număr capete. Adevărul se află de
obicei în minoritate în această lume rea. Am credinţă în Domnul Isus pentru mine, o
credinţă însemnată în mine cu fierul roşu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ceea ce cred voi
crede, chiar dacă voi fi singurul care voi crede aceasta.”
Charles H. Spurgeon, Predici, 16 oct. 1887, vol. 33, citat de Murray, Spurgeon cel uitat, The
Banner of Truth Trust, 1994, p. 138 [p. 142 în ed. românească, The Banner of Truth Trust, 1995]
„O prăpastie se deschide între oamenii care îşi cred Bibliile şi cei care sunt
pregătiţi pentru un progres în privinţa Scripturii. Casa este jefuită, zidurile îi sunt
dărâmate, însă oamenilor buni care se află în pat le place prea mult căldura, se tem prea
tare ca nu cumva să se aleagă cu capetele sparte, dacă ar coborî să înfrunte hoţii…
Inspiraţia şi speculaţia nu pot convieţui în pace. Nu se poate face nici un compormis. Nu
putem susţine inspiraţia Scripturii şi în acelaşi timp să o negăm; nu putem crede ispăşirea
şi în acelaşi timp să o negăm; nu putem susţine doctrina căderii şi totuşi să vorbim de
evoluţia vieţii spirituale din natura umană; nu putem recunoaşte pedepsirea celor
nepocăiţi şi să tolerăm „speranţa mai largă” [această doctrină învaţă că toţi oamenii vor fi
în final mântuiţi, inclusiv cei ce resping Evanghelia – n. ed.]. Trebuie să alegem un drum
pe care să-l urmăm. Decizia este virtutea acestui ceas.”
Charles H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, Septembrie 1887
„Cei ce cred în ispăşirea lui Cristos sunt acum în uniune declarată cu cei ce o
tratează ca nesemnificativă; credincioşii în Sfânta Scriptură sunt confraţi cu cei ce neagă
inspiraţia totală, cei ce ţin doctrinele Evangheliei sunt în alianţă deschisă cu cei ce
consideră căderea o fabulă, cu cei ce neagă persoana Duhului Sfânt, cei ce numesc
justificarea prin credinţă imorală şi susţin că mai există o probă după moarte… Da, avem
înaintea noastră priveliştea mizerabilă a pretinşilor creştini ortodocşi [se referă la
Baptiştii credincioşi Scripturii – n. ed.] confirmând public unirea lor cu cei ce neagă
credinţa şi care abia-şi pot ascunde dispreţul faţă de cei ce nu se pot face vinovaţi de o aşa
mare lipsă de loialitate faţă de Cristos. Să fie foarte clar, noi nu putem numi aceste lucruri
Uniuni Creştine, ele încep să arate ca nişte Confederaţii ale Răului…
Convingerea noastră solemnă este că acolo unde nu există comuniune spirituală reală, nu
trebuie să existe pretenţie de părtăşie. Părtăşia cu greşeala vitală şi ştiută înseamnă
participare la păcat.”
2
Charles H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, Noiembrie 1887
„Mă doare foarte tare că până acum mulţi dintre cei mai onoraţi prieteni ai noştri
din Uniunea Baptistă au închis cu mare hotărâre ochii faţă de serioase devieri de la
adevăr. Nu mă îndoiesc că, în parte, motivaţia lor este lăudabilă, din dorinţa de a păstra
pacea şi sperând că greşelile pe care au fost forţaţi să le vadă vor fi înlăturate pe măsură
ce prietenii lor vor înainta în ani şi cunoştinţă. Dar şi aceştia, sper, cel puţin vor descoperi
că noile opinii nu sunt vechiul adevăr îmbrăcat în haine noi, ci reprezintă erori mortale cu
care nu putem avea părtăşie. Eu văd acest sistem dezvoltat de gândire modernă ca un cu
totul alt cult, care nu are nicio legatură cu creştinismul, cum nu are ceaţa serii cu dealurile
veşnice.”
C. H. Spurgeon, 23 Noiembrie 1887, citat de Murray, p. 152 [p. 156 în ed. românească]
„Să ne asigurăm că îl prezentăm pe Domnul nostru Isus Cristos drept Învăţătorul
infailibil, prin Cuvântul Său inspirat. Nu înţeleg această loialitate faţă de Cristos care este
însoţită de indiferenţă faţă de cuvintele Sale. Cum putem să avem o atitudine de reverenţă
faţă de persoana Sa, dacă propriul Său Cuvânt, şi cel al apostolilor Săi, este tratat cu lipsă
de respect? Dacă nu primim Cuvintele lui Cristos, nu-L putem primi pe Cristos, pentru că
Ioan a spus, „cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne
ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.” [1 Ioan 4:6]
C. H. Spurgeon, O slujire completă [An All-Round Ministry], p. 373, citat de Murray, Ibid., p.
152 [p. 156 în ed. românească]
„Va veni ziua când cei ce cred că pot repara o casă care nu are nici o fundaţie vor
vedea că este mai înţelept să o părăsească cu totul. Am văzut că întotdeauna ieşirea din
asociaţii [sau „comunităţi de biserici”, în context românesc – n. ed.] cu doctrine
îndoielnice este singura soluţie posibilă a unei dificultăţi care, oricât de negată ar fi, nu
este ceva de glumit pentru toţi cei ce sunt conştienţi de groaznica ei realitate.”
Charles Haddon Spurgeon, Sabia şi Mistria, Iulie 1889, citat de Murray, Ibid, p. 155 [ed.
românească, p. 159-160]
„Pentru creştini, a avea legături de asociere cu lucrători care nu predică
Evanghelia lui Cristos înseamnă a atrage asupra lor o vină morală. O uniune care poate
continua indiferent dacă bisericile membre au o credinţă comună sau nu, nu îndeplineşte
nici o funcţie scripturală. Păstrarea unei asociaţii denominaţionale, când aceasta este
neputincioasă în disciplinarea ereticilor, nu poate fi justificată drept păstrare a „unităţii
creştine”. Eroarea este aceea care sfâşie unitatea bisericilor şi a rămâne într-o
denominaţie care tolerează eroarea înseamnă a susţine schisma.”
Spurgeon cel uitat, Murray, Ibid., 158-159, [ediţia românească p. 163]
3
„Separarea de cei ce sunt îngăduitori faţă de eroarea fundamentală sau opresc ‚Pâinea
Vieţii’ de la sufletele pierdute nu este schismă, ci doar ceea ce adevărul, conştiinţa şi
Dumnezeu cere de la toţi cei ce vor să fie găsiţi credincioşi.”
Charles Haddon Spurgeon, Sabia şi Mistria, 1888, p. 127, articolul „Separare, nu
schismă”, citat de Murray, Ibid., p. 159 [ediţia românească p. 163]
„Am auzit de sute de ori argumentul dat când oamenii au fost îndemnaţi să iasă
afară din poziţii false şi să facă ceea ce este corect. Dar ce am a face eu sau tu cu
menţinerea influenţei şi poziţiei noastre când ni se cere să sacrificăm adevărul? Nu este
niciodată corect să faci un rău mic pentru a obţine cel mai mare bine posibil. Datoria ta
este să faci binele, de consecinţe se ocupă Dumnezeu.”
Charles Haddon Spurgeon, 14 iunie 1868, Predici, vol 14, nr. 815, citat de Murray, Ibid., p. 161
[ed. românească, p. 165]
„Eşecul într-un moment crucial poate păta toate realizările unei vieţi. Cineva care
s-a bucurat de o lumină aparte este încurajat să urmeze calea Domnului şi este uns pentru
a-i călăuzi şi pe alţii pe ea. Este înălţat într-un loc în care primeşte dragoste şi stimă
printre cei evlavioşi şi aceasta îl promovează între oameni. Şi apoi? Vine inspita de a
avea grijă să îşi păstreze poziţia pe care şi-a câştigat-o şi să nu facă nimic care să o
pericliteze. Omul, care până nu demult era un om credincios al lui Dumnezeu, se
compromite cu lumea şi, pentru a-şi linişti propria conştiinţă, inventează o teorie prin
care aceste compromisuri sunt justificate, chiar lăudabile. Primeşte lauda celor raţionali;
însă el, de fapt, a trecut de partea duşmanului. Toată forţa vieţii dinainte mărturiseşte
acum în favoarea taberei greşite... Pentru a evita un asemenea final, avem datoria de a
lupta neîncetat…”
Murray, Ibid., p. 161-162 [ediţia românească, p. 165-166]. Citat din Sabia şi Mistria, 1888, 620
.
„Oh, dragii mei fraţi! Mulţi sunt înşelaţi de această metodă de raţionare. Ei rămân
acolo unde conştiinţa le spune că nu ar trebui să fie, pentru că, spun ei, sunt mai folositori
acolo decât dacă ar fi „afară din tabără”. Aceasta înseamnă să faci rău ca să iasă bine,
ceea ce o conştiinţă luminată nu poate tolera vreodată. Dacă un act păcătos mi-ar spori de
zece ori utilitatea, nu am nici un drept să îl comit; şi dacă un act de dreptate ar părea sămi
distrugă întreaga mea utilitate aparentă, sunt totuşi dator să îl împlinesc. Este de
datoria ta şi a mea să facem ce este bine, chiar de cerurile ar cădea şi să urmăm porunca
lui Cristos oricare ar fi consecinţele. „Aceasta este hrană tare”, spui? Atunci fiţi bărbaţi
tari si hrăniţi-vă cu ea…”
C. H. Spurgeon, Predici, vol. 37, nr. 2217, 16 august 1891, citat de Murray, Ibid., p. 162
[ed. românească, p. 166]
4
„Odată ce am văzut sau am crezut că am văzut că eroarea s-a instaurat cu
fermitate, nu am mai stat pe gânduri, ci am părăsit imediat corpul. De atunci încolo, sfatul
meu a fost, ‚Ieşiti din mijlocul lor’. Dacă m-am bucurat de loialitatea faţă de adevărul lui
Cristos arătat în alte acţiuni, am simţit totuşi că nu există nici un protest egal cu cel al
unei separări clare faţă de răul făţiş.”
C. H. Spurgeon, în articolul „Attempts at the Impossible”, Sabia şi Mistria, Decembrie 1888
„Un lucru ne este clar, nu se poate aştepta de la noi să facem parte din vreo uniune
care îi include pe cei ale căror învăţături, în punctele fundamentale, sunt exact reversul a
ceea ce noi îndrăgim mai mult.”
C. H. Spurgeon, în articolul „The Case Proved”, Sabia şi Mistria, Octombrie, 1887
„Oricât ne-ar costa, separarea de cei ce se separă ei înşişi de adevărul lui
Dumnezeu nu este doar un drept al nostru, ci o datorie.”
C. H. Spurgeon, în articolul „Attempts at the Impossible”, Sabia şi Mistria, Decembrie
1888
„Nici un iubitor al Evangheliei nu poate ascunde de el însuşi faptul că zilele sunt
rele. Suntem gata să facem mari concesii faţă de concepţiile noastre punându-le pe seama
timidităţii naturale, precauţiei vârstei şi suferinţei produse de durere; însă acestea par a
avea, şi au într-adevăr tendinţa rapidă de a o lua în jos. Citeşte ziarele care reprezintă
Broad School of Dissent [în traducere literală, „Şcoala largă de disidenţă”, şcoală de
gândire care ataca doctrinele fundamentale ale creştinismului istoric – n. ed.], şi întreabăte,
cât de departe vor mai merge? Ce doctrină le mai rămâne de abandonat? Ce alt adevăr
va fi obiectul dispreţului lor? Au fost puse bazele unei noi religii, care nu este creştinism
mai mult decât este creta brânză, şi această religie, fiind lipsită de onestitate morală, se dă
drept vechea credinţă, dar cu mici îmbunătăţiri şi pe baza acestui pretext, uzurpă
amvoanele ridicate pentru predicarea Evangheliei. Ispăşirea este respinsă, inspiraţia
Scripturii batjocorită, Duhul Sfânt este redus doar la o influenţă, pedeapsa pentru păcat
este transformată în ficţiune, iar învierea într-un mit, şi totuşi, aceşti duşmani ai credinţei
noastre se aşteaptă de la noi să-i numim fraţi şi să păstrăm o legătură cu ei.”
C. H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, August 1887, articolul „Another word concerning the ‚Down-
Grade’”, citat de Russel H. Conwell în 1892, în „Viaţa lui Charles Haddon Spurgeon, cel mai
mare predicator al lumii”.
„S-a ajuns acum la o întrebare serioasă, cât de departe pot cei ce ţin credinţa dată
sfinţilor odată pentru totdeauna să fraternizeze cu cei care s-au întors spre o altă
evanghelie. Dragostea creştină îşi cere drepturile, iar diviziunile trebuie evitate ca păcate
grave, însă în ce măsură suntem justificaţi în a avea părtăşie cu cei ce se depărtează de
5
adevăr? Este o întrebare al cărei răspuns este greu de dat, aşa încât să se păstreze
echilibrul îndatoririlor. Pentru prezent este datoria credincioşilor să fie precauţi, ca nu
cumva să sprijine şi să susţină pe trădătorii Domnului. Un lucru este să treci peste toate
barierele denominaţionale de dragul adevărului, ceea ce sperăm că toţi oamenii evlavioşi
vor face. Şi altceva este să subordonăm susţinerea adevărului prosperităţii şi unităţii
denominaţionale. Mulţi oameni superficiali trec cu vederea eroarea atât timp cât este
comisă de un om deştept şi amabil, cu multe calităţi. Fiecare credincios să judece pentru
sine; însă în ceea ce ne priveşte, noi am pus câteva zăvoare noi la uşă şi am dat porunci
ca lanţul să fie întotdeauna pus, căci sub pretextul cerşirii prieteniei servitorului, există
unii ce urmăresc jefuirea STĂPÂNULUI.
Ne e teamă că este imposibilă formarea vreodată a unei organizaţii care ar putea
să ţină la distanţă oameni suficient de josnici încât să mărturisească ceva şi să creadă
altceva, dar poate ar fi posibil să se întemeieze o alianţă informală printre toţi cei ce ţin
Creştinismul părinţilor lor. Oricât de puţin ar putea ei face, ar putea măcar protesta şi, pe
cât posibil, s-ar dezvinovăţi pe ei înşişi de acea complicitate implicată într-o conspiraţie a
tăcerii.”
C. H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, August 1887, articolul „Another word concerning the ‚Down-
Grade’”
Material oferit de
Fundaţia Mantachie
„O voce baptistă în România”
Bocşa, 2011
www.abaptistvoice.com
1
CHARLES HADDON SPURGEON
ŞI SEPARAREA BISERICII
Compilaţie de G. Archer Weniger
Traducere de Mihaela Chivăran
Date bibliografice şi editare: Raul Enyedi
„Am renunţat cu mult timp în urmă să mai număr capete. Adevărul se află de
obicei în minoritate în această lume rea. Am credinţă în Domnul Isus pentru mine, o
credinţă însemnată în mine cu fierul roşu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ceea ce cred voi
crede, chiar dacă voi fi singurul care voi crede aceasta.”
Charles H. Spurgeon, Predici, 16 oct. 1887, vol. 33, citat de Murray, Spurgeon cel uitat, The
Banner of Truth Trust, 1994, p. 138 [p. 142 în ed. românească, The Banner of Truth Trust, 1995]
„O prăpastie se deschide între oamenii care îşi cred Bibliile şi cei care sunt
pregătiţi pentru un progres în privinţa Scripturii. Casa este jefuită, zidurile îi sunt
dărâmate, însă oamenilor buni care se află în pat le place prea mult căldura, se tem prea
tare ca nu cumva să se aleagă cu capetele sparte, dacă ar coborî să înfrunte hoţii…
Inspiraţia şi speculaţia nu pot convieţui în pace. Nu se poate face nici un compormis. Nu
putem susţine inspiraţia Scripturii şi în acelaşi timp să o negăm; nu putem crede ispăşirea
şi în acelaşi timp să o negăm; nu putem susţine doctrina căderii şi totuşi să vorbim de
evoluţia vieţii spirituale din natura umană; nu putem recunoaşte pedepsirea celor
nepocăiţi şi să tolerăm „speranţa mai largă” [această doctrină învaţă că toţi oamenii vor fi
în final mântuiţi, inclusiv cei ce resping Evanghelia – n. ed.]. Trebuie să alegem un drum
pe care să-l urmăm. Decizia este virtutea acestui ceas.”
Charles H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, Septembrie 1887
„Cei ce cred în ispăşirea lui Cristos sunt acum în uniune declarată cu cei ce o
tratează ca nesemnificativă; credincioşii în Sfânta Scriptură sunt confraţi cu cei ce neagă
inspiraţia totală, cei ce ţin doctrinele Evangheliei sunt în alianţă deschisă cu cei ce
consideră căderea o fabulă, cu cei ce neagă persoana Duhului Sfânt, cei ce numesc
justificarea prin credinţă imorală şi susţin că mai există o probă după moarte… Da, avem
înaintea noastră priveliştea mizerabilă a pretinşilor creştini ortodocşi [se referă la
Baptiştii credincioşi Scripturii – n. ed.] confirmând public unirea lor cu cei ce neagă
credinţa şi care abia-şi pot ascunde dispreţul faţă de cei ce nu se pot face vinovaţi de o aşa
mare lipsă de loialitate faţă de Cristos. Să fie foarte clar, noi nu putem numi aceste lucruri
Uniuni Creştine, ele încep să arate ca nişte Confederaţii ale Răului…
Convingerea noastră solemnă este că acolo unde nu există comuniune spirituală reală, nu
trebuie să existe pretenţie de părtăşie. Părtăşia cu greşeala vitală şi ştiută înseamnă
participare la păcat.”
2
Charles H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, Noiembrie 1887
„Mă doare foarte tare că până acum mulţi dintre cei mai onoraţi prieteni ai noştri
din Uniunea Baptistă au închis cu mare hotărâre ochii faţă de serioase devieri de la
adevăr. Nu mă îndoiesc că, în parte, motivaţia lor este lăudabilă, din dorinţa de a păstra
pacea şi sperând că greşelile pe care au fost forţaţi să le vadă vor fi înlăturate pe măsură
ce prietenii lor vor înainta în ani şi cunoştinţă. Dar şi aceştia, sper, cel puţin vor descoperi
că noile opinii nu sunt vechiul adevăr îmbrăcat în haine noi, ci reprezintă erori mortale cu
care nu putem avea părtăşie. Eu văd acest sistem dezvoltat de gândire modernă ca un cu
totul alt cult, care nu are nicio legatură cu creştinismul, cum nu are ceaţa serii cu dealurile
veşnice.”
C. H. Spurgeon, 23 Noiembrie 1887, citat de Murray, p. 152 [p. 156 în ed. românească]
„Să ne asigurăm că îl prezentăm pe Domnul nostru Isus Cristos drept Învăţătorul
infailibil, prin Cuvântul Său inspirat. Nu înţeleg această loialitate faţă de Cristos care este
însoţită de indiferenţă faţă de cuvintele Sale. Cum putem să avem o atitudine de reverenţă
faţă de persoana Sa, dacă propriul Său Cuvânt, şi cel al apostolilor Săi, este tratat cu lipsă
de respect? Dacă nu primim Cuvintele lui Cristos, nu-L putem primi pe Cristos, pentru că
Ioan a spus, „cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne
ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.” [1 Ioan 4:6]
C. H. Spurgeon, O slujire completă [An All-Round Ministry], p. 373, citat de Murray, Ibid., p.
152 [p. 156 în ed. românească]
„Va veni ziua când cei ce cred că pot repara o casă care nu are nici o fundaţie vor
vedea că este mai înţelept să o părăsească cu totul. Am văzut că întotdeauna ieşirea din
asociaţii [sau „comunităţi de biserici”, în context românesc – n. ed.] cu doctrine
îndoielnice este singura soluţie posibilă a unei dificultăţi care, oricât de negată ar fi, nu
este ceva de glumit pentru toţi cei ce sunt conştienţi de groaznica ei realitate.”
Charles Haddon Spurgeon, Sabia şi Mistria, Iulie 1889, citat de Murray, Ibid, p. 155 [ed.
românească, p. 159-160]
„Pentru creştini, a avea legături de asociere cu lucrători care nu predică
Evanghelia lui Cristos înseamnă a atrage asupra lor o vină morală. O uniune care poate
continua indiferent dacă bisericile membre au o credinţă comună sau nu, nu îndeplineşte
nici o funcţie scripturală. Păstrarea unei asociaţii denominaţionale, când aceasta este
neputincioasă în disciplinarea ereticilor, nu poate fi justificată drept păstrare a „unităţii
creştine”. Eroarea este aceea care sfâşie unitatea bisericilor şi a rămâne într-o
denominaţie care tolerează eroarea înseamnă a susţine schisma.”
Spurgeon cel uitat, Murray, Ibid., 158-159, [ediţia românească p. 163]
3
„Separarea de cei ce sunt îngăduitori faţă de eroarea fundamentală sau opresc ‚Pâinea
Vieţii’ de la sufletele pierdute nu este schismă, ci doar ceea ce adevărul, conştiinţa şi
Dumnezeu cere de la toţi cei ce vor să fie găsiţi credincioşi.”
Charles Haddon Spurgeon, Sabia şi Mistria, 1888, p. 127, articolul „Separare, nu
schismă”, citat de Murray, Ibid., p. 159 [ediţia românească p. 163]
„Am auzit de sute de ori argumentul dat când oamenii au fost îndemnaţi să iasă
afară din poziţii false şi să facă ceea ce este corect. Dar ce am a face eu sau tu cu
menţinerea influenţei şi poziţiei noastre când ni se cere să sacrificăm adevărul? Nu este
niciodată corect să faci un rău mic pentru a obţine cel mai mare bine posibil. Datoria ta
este să faci binele, de consecinţe se ocupă Dumnezeu.”
Charles Haddon Spurgeon, 14 iunie 1868, Predici, vol 14, nr. 815, citat de Murray, Ibid., p. 161
[ed. românească, p. 165]
„Eşecul într-un moment crucial poate păta toate realizările unei vieţi. Cineva care
s-a bucurat de o lumină aparte este încurajat să urmeze calea Domnului şi este uns pentru
a-i călăuzi şi pe alţii pe ea. Este înălţat într-un loc în care primeşte dragoste şi stimă
printre cei evlavioşi şi aceasta îl promovează între oameni. Şi apoi? Vine inspita de a
avea grijă să îşi păstreze poziţia pe care şi-a câştigat-o şi să nu facă nimic care să o
pericliteze. Omul, care până nu demult era un om credincios al lui Dumnezeu, se
compromite cu lumea şi, pentru a-şi linişti propria conştiinţă, inventează o teorie prin
care aceste compromisuri sunt justificate, chiar lăudabile. Primeşte lauda celor raţionali;
însă el, de fapt, a trecut de partea duşmanului. Toată forţa vieţii dinainte mărturiseşte
acum în favoarea taberei greşite... Pentru a evita un asemenea final, avem datoria de a
lupta neîncetat…”
Murray, Ibid., p. 161-162 [ediţia românească, p. 165-166]. Citat din Sabia şi Mistria, 1888, 620
.
„Oh, dragii mei fraţi! Mulţi sunt înşelaţi de această metodă de raţionare. Ei rămân
acolo unde conştiinţa le spune că nu ar trebui să fie, pentru că, spun ei, sunt mai folositori
acolo decât dacă ar fi „afară din tabără”. Aceasta înseamnă să faci rău ca să iasă bine,
ceea ce o conştiinţă luminată nu poate tolera vreodată. Dacă un act păcătos mi-ar spori de
zece ori utilitatea, nu am nici un drept să îl comit; şi dacă un act de dreptate ar părea sămi
distrugă întreaga mea utilitate aparentă, sunt totuşi dator să îl împlinesc. Este de
datoria ta şi a mea să facem ce este bine, chiar de cerurile ar cădea şi să urmăm porunca
lui Cristos oricare ar fi consecinţele. „Aceasta este hrană tare”, spui? Atunci fiţi bărbaţi
tari si hrăniţi-vă cu ea…”
C. H. Spurgeon, Predici, vol. 37, nr. 2217, 16 august 1891, citat de Murray, Ibid., p. 162
[ed. românească, p. 166]
4
„Odată ce am văzut sau am crezut că am văzut că eroarea s-a instaurat cu
fermitate, nu am mai stat pe gânduri, ci am părăsit imediat corpul. De atunci încolo, sfatul
meu a fost, ‚Ieşiti din mijlocul lor’. Dacă m-am bucurat de loialitatea faţă de adevărul lui
Cristos arătat în alte acţiuni, am simţit totuşi că nu există nici un protest egal cu cel al
unei separări clare faţă de răul făţiş.”
C. H. Spurgeon, în articolul „Attempts at the Impossible”, Sabia şi Mistria, Decembrie 1888
„Un lucru ne este clar, nu se poate aştepta de la noi să facem parte din vreo uniune
care îi include pe cei ale căror învăţături, în punctele fundamentale, sunt exact reversul a
ceea ce noi îndrăgim mai mult.”
C. H. Spurgeon, în articolul „The Case Proved”, Sabia şi Mistria, Octombrie, 1887
„Oricât ne-ar costa, separarea de cei ce se separă ei înşişi de adevărul lui
Dumnezeu nu este doar un drept al nostru, ci o datorie.”
C. H. Spurgeon, în articolul „Attempts at the Impossible”, Sabia şi Mistria, Decembrie
1888
„Nici un iubitor al Evangheliei nu poate ascunde de el însuşi faptul că zilele sunt
rele. Suntem gata să facem mari concesii faţă de concepţiile noastre punându-le pe seama
timidităţii naturale, precauţiei vârstei şi suferinţei produse de durere; însă acestea par a
avea, şi au într-adevăr tendinţa rapidă de a o lua în jos. Citeşte ziarele care reprezintă
Broad School of Dissent [în traducere literală, „Şcoala largă de disidenţă”, şcoală de
gândire care ataca doctrinele fundamentale ale creştinismului istoric – n. ed.], şi întreabăte,
cât de departe vor mai merge? Ce doctrină le mai rămâne de abandonat? Ce alt adevăr
va fi obiectul dispreţului lor? Au fost puse bazele unei noi religii, care nu este creştinism
mai mult decât este creta brânză, şi această religie, fiind lipsită de onestitate morală, se dă
drept vechea credinţă, dar cu mici îmbunătăţiri şi pe baza acestui pretext, uzurpă
amvoanele ridicate pentru predicarea Evangheliei. Ispăşirea este respinsă, inspiraţia
Scripturii batjocorită, Duhul Sfânt este redus doar la o influenţă, pedeapsa pentru păcat
este transformată în ficţiune, iar învierea într-un mit, şi totuşi, aceşti duşmani ai credinţei
noastre se aşteaptă de la noi să-i numim fraţi şi să păstrăm o legătură cu ei.”
C. H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, August 1887, articolul „Another word concerning the ‚Down-
Grade’”, citat de Russel H. Conwell în 1892, în „Viaţa lui Charles Haddon Spurgeon, cel mai
mare predicator al lumii”.
„S-a ajuns acum la o întrebare serioasă, cât de departe pot cei ce ţin credinţa dată
sfinţilor odată pentru totdeauna să fraternizeze cu cei care s-au întors spre o altă
evanghelie. Dragostea creştină îşi cere drepturile, iar diviziunile trebuie evitate ca păcate
grave, însă în ce măsură suntem justificaţi în a avea părtăşie cu cei ce se depărtează de
5
adevăr? Este o întrebare al cărei răspuns este greu de dat, aşa încât să se păstreze
echilibrul îndatoririlor. Pentru prezent este datoria credincioşilor să fie precauţi, ca nu
cumva să sprijine şi să susţină pe trădătorii Domnului. Un lucru este să treci peste toate
barierele denominaţionale de dragul adevărului, ceea ce sperăm că toţi oamenii evlavioşi
vor face. Şi altceva este să subordonăm susţinerea adevărului prosperităţii şi unităţii
denominaţionale. Mulţi oameni superficiali trec cu vederea eroarea atât timp cât este
comisă de un om deştept şi amabil, cu multe calităţi. Fiecare credincios să judece pentru
sine; însă în ceea ce ne priveşte, noi am pus câteva zăvoare noi la uşă şi am dat porunci
ca lanţul să fie întotdeauna pus, căci sub pretextul cerşirii prieteniei servitorului, există
unii ce urmăresc jefuirea STĂPÂNULUI.
Ne e teamă că este imposibilă formarea vreodată a unei organizaţii care ar putea
să ţină la distanţă oameni suficient de josnici încât să mărturisească ceva şi să creadă
altceva, dar poate ar fi posibil să se întemeieze o alianţă informală printre toţi cei ce ţin
Creştinismul părinţilor lor. Oricât de puţin ar putea ei face, ar putea măcar protesta şi, pe
cât posibil, s-ar dezvinovăţi pe ei înşişi de acea complicitate implicată într-o conspiraţie a
tăcerii.”
C. H. Spurgeon, Sabia şi Mistria, August 1887, articolul „Another word concerning the ‚Down-
Grade’”
Material oferit de
Fundaţia Mantachie
„O voce baptistă în România”
Bocşa, 2011
www.abaptistvoice.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)