pacatul si consecintele lui!
Because of the root of sin which is in us: 1. Sin slaves by producing Compelling desires, desires that compel us, to embrace this or that, think this or that, fell this or that do this or that , 2. Sin is a building of desires factory producing, compelling desires. 3. The desire that sin produces is making anything look more desirable then Jesus. 4. Sin is the power that makes anything in life look more valuable then Jesus which is why we choose those things rather than Jesus.To choose a path who leads to the destructions is not freedom. 5.So don’t choose the path of sin but the path who leads to freedom of wrath which is Jesus. Jesus is the Way, the Path! 6. The definition of a full freedom: You are fully free, completely free when you have the desire, the ability, and the opportunity to do what will make you happy with no regrets forever! 7. If you have the desire, the ability, and the opportunity to do what will make you happy but will destroy you in the end, you are not free! j piper!
joi
Pricina de cădere sau piatra de poticnire
Pricina de cădere sau piatra de poticnire
Subiectul în discuție este unul foarte serios pentru că implicațiile sunt extrem de grave. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! (Matei 18:6-7). Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci, mai degrabă, judecaţi ca nu cumva să puneţi fratelui vostru o piatră de poticnire sau o pricină de cădere. … Dacă fratele tău este întristat din cauza a ceea ce mănânci, atunci tu nu mai trăieşti în dragoste. Nu-l nimici, prin ceea ce mănânci, pe cel pentru care a murit Cristos! (Romani 14:13-15)
Când vorbim despre pricina de cădere trebuie să vorbim despre cel care se împiedică și ceea ce-l face să se împiedice. Vorbim despre un om orb și despre piatra de poticnire așezată în calea lui. Metaforic vorbim despre un om orb spiritual și ceea ce se întâmplă cu el din pricina acestei stări în care se găsește.
Cine este orbul? Termenul „orb” poate fi interpretat metaforic – o persoană care este neatentă, ignorantă, sau slabă d.p.d.v. moral, de care alții pot profita.
Starea de orbire spirituală nu disculpă pe nimeni, ci este culpabilă. Orbirea și împietrirea inimii sunt lucruri sinonime și fac referință la starea de respingere a adevărului. Practic, orbul este cel care își închide ochii pentru a nu vedea adevărul. Iubirea întunericului îi ține pe oameni departe de adevăr. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. (Ioan 3:19). Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii. (1 Ioan 2:11).
Isus i-a zis:) – Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, pentru ca cei ce nu văd, să vadă, iar cei ce văd, să devină orbi. Unii dintre fariseii care erau cu El, când au auzit acestea, I-au zis: – Doar nu suntem şi noi orbi?! Isus le-a răspuns: – Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; dar acum, pentru că ziceţi: „Vedem!”, păcatul vostru rămâne! (Ioan 9:39-41). De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: „Veţi asculta întruna, dar nu veţi înţelege şi veţi privi mereu, dar nu veţi pricepe. Căci inima celor din acest popor s-a împietrit. Urechile lor aud greu şi ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec.” (Matei 13:13-15 NTR)
Oamenii puși în slujba de a călăuzi pe Israel erau orbi. Străjerii lui Israel sunt orbi, sunt toţi fără cunoaştere. …. (Isaia 56:10). Fariseii erau acuzați că sunt orbi și în același timp că sunt călăuze oarbe. Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre! (Matei 23:13). Vai de voi, călăuze oarbe care ziceţi: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-şi ţină jurământul!» Nesăbuiţilor şi orbilor! Ce este de mai mare importanţă: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? Voi mai ziceţi: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-şi ţină jurământul!» Orbilor! Ce este de mai mare importanţă: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? (Matei 23:16-19 vezi 24). Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15:14)
Petru adresează se adresează creștinilor imaturi care nu creșteau (nu uneau cu credinţa fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni) cu următoarea mustrare: Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. (2 Petru 1:9). Orbul poate fi păcătosul care refuză adevărul sau cel care este slab în credință pentru că nu vede tot adevărul.
Ce este piatra de poticnire?
Cuvântul ebraic al VT care este tradus prin piatră de poticnire/pricină de cădere este mickshole, înseamnă un obstacol, un lucru de care se împiedică cineva sau momeală. Cuvântul grecesc al NT care este tradus prin piatră de poticnire/pricină de cădere este scandalon însemnând capcană, cursă (inițial bățul folosit la închiderea unei capcane), sau ceva care ofensează. Cuvântul este folosit adesea ca o metaforă pentru tot ceea ce produce distrugere fizică sau spirituală.
Să nu vorbeşti de rău pe cel surd şi să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. (Leviticul 19:14 NTR) – în ebraică: lifnei iver lo sitten michshol.
Literatura rabinică. Unii interpreți spun că legea este încălcată atunci când îi dai unei persoane un sfat greșit, cu scopul de a profita de ea (Midrash Sifra). Alții spun că versetul este o interdicție de a ajuta sau a determina pe cineva să păcătuiască. A oferi vin unui nazireu (care a făcut un jurământ să nu bea) ar putea fi o călcare a acestei porunci (Talmudul Babilonian, Pesachim 22b). A vinde păgânilor ceva care în mod direct va fi folosit pentru idolatrie este interzis; a da bani cu dobândă, lucru care duce la camătă, îi face vinovați atât pe cel care dă banii cât și pe cel care împrumută; a împrumuta cuiva bani fără martor, pentru că îl ispitește pe cel care împrumută să nege că ar fi împrumutat bani; a lovi un fiu în vârstă, pentru că acesta în mânie ar putea să reîntoarcă lovitura, ceea ce ar conduce la un păcat foarte grav; a vinde ceva ce cauzează rău este interzis (animale care ucideau oamenii în arene); a încredința animale unui păstor, dacă există posibilitatea ca păstorul să le ducă la păscut pe proprietatea altuia; a cumpăra lapte sau lână de la păstori, din moment ce ele puteau fi furate de la turmele aflate sub grija lor.(Talmudul Babilonian).
A-i ajuta pe cei răi în facerea răului sau a rămâne tăcut la săvârșirea răului este încălcarea legii din Lev. 19:14 (Midrash Hagadol).Pasivitatea și separarea de societate, lipsa protestului față de nedreptate, violență și rău sunt la fel de vinovate.
Cei care nu stipulează clar anumite clauze sau sunt evazivi în formulările lor. Reclame care provoacă invidia sau provoacă nevoia după produse de lux, reclame care exagerează sau dezinformează. Persoanele care deliberat etalează bogăția provoacă invidie și poftă în ceilalți se fac vinovați de lifnei iver.
Versetul 14 din Lev. 19 apare în același context cu Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul. (Leviticul 19:18). Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Leviticul 19:34).
Alte texte VT care vorbesc despre pricina/piatra de cădere (Isa. 57:14; Țef. 1:3): De aceea să le vorbeşti şi să le spui astfel: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Fiecărui bărbat din casa lui Israel, care îşi înalţă idolii în inimă şi îşi aşază înainte propria nelegiuire ca o pricină de cădere şi care se duce totuşi la profet, îi voi răspunde Eu Însumi, Domnul, în ciuda mulţimii idolilor lui. Voi face astfel pentru a-i prinde în chiar inima lor pe cei din casa lui Israel care s-au înstrăinat de Mine prin idolii lor.’» De aceea spune-le celor din casa lui Israel: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă de la idolii voştri! Întoarceţi-vă privirile de la toate urâciunile voastre! Eu, Domnul, îi voi răspunde fiecărui bărbat din casa lui Israel şi fiecărui străin care locuieşte în Israel, care s-au despărţit de Mine, şi-au înălţat idolii în inimă şi şi-au aşezat înainte propria lor nelegiuire ca pricină de cădere, iar apoi au venit la profet ca să-l întrebe despre Mine. (Ezechiel 14:4-7). Despre leviții care se îndepărtaseră de Domnul: Pentru că au slujit înaintea idolilor şi au fost o pricină de poticnire pentru cei din casa lui Israel, jur cu mâna ridicată, zice Stăpânul Domn, că îşi vor purta pedeapsa. (Ezechiel 44:12). Înhamă-ţi caii la carul de luptă, locuitoare a Lachişului! Tu ai fost cea dintâi pricină de păcătuire pentru fiica Sionului, căci în tine au fost găsite nelegiuirile lui Israel. (Mica 1:13). Pietrele de poticnire sunt păcatele săvârșite de liderii religioși.
Isus a fost o pricină de poticnire pentru unii oameni în anumite situații
după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere: şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine.” (Romani 9:33) citează El va fi un Lăcaş, însă pentru cele două Case ale lui Israel va fi o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere; va fi un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului. (Isaia 8:14)
• Pentru vecini și cunoscuți când a început să-și facă publică lucrarea. Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El. (Marcu 6:2-3)
• Pentru farisei când a spus: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.” (Matei 15:11). Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?” (Matei 15:12)
• Pentru unii ucenici atunci când vorbește metaforic despre trupul și sângele Lui. Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? (Ioan 6:61)
• Pentru cei 12 ucenici când a fost arestat. Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.” (Matei 26:31)
Cărui fapt i s-a datorat faptul că Isus a devenit o pricină de poticnire? A fost interpretat greșit. Orbirea sau imaturitatea pot face ca un adevăr să fie interpretat greșit. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”, şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi. (1 Petru 2:6-8)
Predicarea Evangheliei poate fi o pricină de poticnire.
Pentru iudei predicarea evangheliei era o pricină de poticnire iar pentru greci era o nebunie, dar pentru cei cărora Dumnezeu le dă înțelepciunea să cunoască adevărul ea este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Cor. 1:21-24). Duhul Sfânt este cel care face ca această înțelepciune a lui Dumnezeu să poată fi cunoscută, omul firesc care nu are Duhul, nu o poate înțelege (1 Cor. 2:10-14). Sunt oameni cărora mesajul harului lui Dumnezeu acordat celui păcătos este scandalos (pricină de poticnire). Justificarea prin credință: Dumnezeu declară drept pe cel care crede în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu care ia asupra lui vina păcatului și plătește pe cruce ca blestemat în locul celui vinovat.
Libertatea creștină și pricina de poticnire
Sunt două pasaje majore care tratează această temă: Romani 14-15 și 1 Cor. 8:10-11:1. Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci, mai degrabă, judecaţi ca nu cumva să puneţi fratelui vostru o piatră de poticnire sau o pricină de cădere. (Romani 14:13). Aveţi însă grijă ca nu cumva libertatea voastră să devină o pricină de poticnire pentru cei slabi. (1 Corintieni 8:9)
Ambele se adresează relației dintre cei tari și cei slabi și sunt multe lucruri similare în cele două pasaje. Cei credincioși dezbăteau dacă ar trebui sau nu să mănânce anumite alimente. Pavel îi încurajează pe credincioși să se edifice și să se zidească unii pe alții în loc să se implice într-un comportament care ar face pe fratele să se împiedice sau să fie distrus (Rom. 14:13, 15, 19, 21; 1 Cor. 8:1, 9, 11, 13; 10:23-24; 32-33). Cei credincioși trebuie să-l onoreze pe Dumnezeu și să-l glorifice prin tot ceea ce fac (Rom. 14:6-9; 1 Cor. 10:30-31). Cu toate acestea sunt și elemente diferite în cele două pasaje cărora li se adresează Pavel. În Rom. 14-15 se pare că este vorba de mâncărurile curate și necurate pentru iudei (Rom. 14:14,20). Cei slabi respingeau mâncărurile necurate din Levitic și se pare că problema lor nu era legată de mâncărurile jertfite idolilor. În 1 Corinteni 8-11 problema în discuție era legată de mâncărurile jertfite idolilor. De aceea în 1 Corinteni apare în discuție și tema „conștiinței” (8:7, 10, 12; 10:25, 27-29). Cei slabi convinși de realitatea idolilor, se simt încurajați să-i urmeze pe „cunoscători” văzându-i pe aceștia mâncând mâncare jertfită idolilor. Dar de fapt ei sunt distruși (appolymi, skandalizo) prin participare, pentru că aceasta ar constitui o violare a conștiinței lor (1 Cor. 8:10-13; 10:28-33). Același pericol apare și în Romani. Pavel se teme că cei slabi se vor împiedica (Rom. 14:13, 21) și vor fi distruși (appolymi 14:15, katalauo 14:20) datorită celor tari. La ce se referă Pavel atunci când folosește termenii a distruge, obstacol și a face să se împiedice (appolymi, proskomma, skandalizo)? Unii comentatori spun că se referă la îndurerare, eșecul de a crește ca și credincios și nu la distrugere veșnică. Alții, dimpotrivă spun că se referă la distrugerea veșnică. De ce pier cei slabi doar pentru că au mâncat o mâncare pe care ei o consideră pângărită? Ei nu mai trăiesc prin credință (Rom. 14:23) pentru că trăiesc în violarea conștiinței lor (1 Cor. 8:7, 9-12). Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare (convingere). Tot ce nu vine din încredinţare e păcat. (Romani 14:23). Trăind pe baza conștiinței altcuiva, ei își pierd orice reper moral individual și depind de capriciile altora. Cei care au renunțat la convingerile lor sunt la cheremul oricărui șarlatan care îi duce la distrugere. A mânca o mâncare suspectă nu este în mod inerent dăunător, ci a o mânca împotriva convingerii tale, bazat pe ceea ce vezi la altul. Cei care își derivă standardele morale de la alții se duc în rătăcire, neavând nici o ancoră care să le asigure viețile. Astfel Pavel îi încurajează pe cei tari să îi tolereze pe cei slabi și să le accepte opiniile, chiar dacă ele nu sunt întotdeauna perfect conforme cu adevărul (Rom. 14:1; 15:1). Cei tari trebuie să se ferească să-i facă pe cei slabi să se împiedice și astfel să le distrugă credința (Rom. 14:13; 1 Cor. 8:9). Numai cei imaturi se grozăvesc cu libertatea lor, insistând asupra drepturilor lor în ciuda celor mai slabi (1 Cor. 9:1-23). Dragostea caută o cale prin care cei fragili să fie susținuți și sprijiniți, nu distruși și vătămați. Ispita celor tari este să devină disprețuitori față de cei slabi și să-i judece. Dragostea nu cere acord în orice controversă, ci acceptă opinii diferite în chestiuni care sunt negociabile. Cei slabi se abțin de la mâncare și respectă anumite zile pentru că ei cred că așa îi sunt plăcuți lui Dumnezeu. Ar trebui acceptați ca frați tocmai pentru că vor să-l onoreze pe Dumnezeu.
Cei slabi sunt și ei ispitiți să-i judece pe cei tari, convinși că cei tari sunt libertini și imorali și că nu-i sunt plăcuți lui Dumnezeu (Rom. 14:3-4;10). La rândul lor și cei slabi trebuie să-i accepte pe cei tari, înțelegând că și aceștia vor să-l onoreze pe Dumnezeu (Rom. 14:3-6). Atât cei slabi cât și cei tari au libertatea de a rămâne credincioși convingerilor lor în aceste chestiuni (Rom. 14:5). Toți trebuie să trăiască pe baza credinței, întrucât a trăi contrar credinței proprii este păcat (Rom. 14:23). Credința este pusă în contrast cu îndoiala. Cine acționează contrar conștiinței sau convingerilor sale nu trăiește prin credință, ci săvârșește păcat.
Pavel nu se așteaptă în biserică la o unitate nediferențială sau la o unanimitate de opinii. Se așteaptă ca toți credincioșii să trăiască în acord cu propriile lor conștiințe și să lase altora libertatea de a nu fi de acord. Aşadar, toţi cei ce suntem maturi să avem acelaşi gând! Iar dacă gândiţi diferit cu privire la vreun lucru, Dumnezeu vi-l va clarifica. Însă, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să trăim la fel! (Filipeni 3:15-16 NTR)
Ce este important pentru toți, fie tari fie slabi, este să devină conștienți că trăiesc sub suveranitatea lui Dumnezeu. Doar El este Domnul conștiinței și nu alți credincioși! Atât viața cât și moartea celor credincioși îi aparțin lui Cristos. Toate lucrurile trebuie făcute pentru gloria lui Dumnezeu.
Pavel le dă credincioșilor o libertate remarcabilă de a ajunge la propriile lor concluzii în ce privește mâncarea. Totuși, în final el este de acord mai mult cu cei tari decât cu cei slabi. „Cunoscătorii” au dreptate atunci când spun că nu contează ce mâncăm (1 Cor. 8:8), pentru că idolii nu există - și există numai un singur Dumnezeu adevărat (1 Cor. 8:5-6). Ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că nici un lucru nu este necurat în sine, însă dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat. (Romani 14:14). Cumpărarea alimentelor de pe piața locală este permisă atâta timp cât nu te simți pângărit în conștiința ta (1 Cor. 10:25-27), pentru că mâncarea este darul bun al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă altul spune că mâncarea a fost jertfită idolilor, credinciosul ar trebui să se abțină de dragul conștiinței celuilalt (1 Cor. 10:28). Consumul alimentelor jertfite idolilor nu era în sine idolatrie. Dacă Pavel considera că a mânca ceva jertfit idolilor este idolatrie, atunci i-ar fi pus pe credincioși să întrebe despre alimentul respectiv înainte de a-l cumpăra din piață sau de a-l consuma la masa oferită de cineva. Dacă un necredincios vă cheamă la masă şi vreţi să mergeţi, mâncaţi orice vi se va da, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei. (1 Corintieni 10:27 NTR). Pavel îi descurajează pe credincioși să mănânce ceva jertfit idolilor doar în cazul în care lucrul acesta era o pricină de poticnire pentru unul cu conștiința slabă.
Pe de altă parte, el era îngrijorat ca acei „cunoscători” să nu devină idolatri prin manifestarea libertății lor. Ei participau la mese ritualice în templele păgâne. Este foarte probabil ca Pavel să le interzică cu desăvârșire orice participare la templu dacă acolo avea loc un act de închinare. A mânca în aceste condiții este idolatrie și practica îi expune pe oameni judecății lui Dumnezeu. Este greu în contextul participării la templu păgân să faci distincție între social și religios de aceea este greșit să mănânci un lucru jertfit idolului într-un act de închinare care are loc la templu.
Concluzii finale și câteva sfaturi practice
Decât să fii piatră de poticnire pentru altul mai bine te îneci cu o piatră de moară!
Observație: Pricina de cădere este ceva ce nu este văzut și conduce la căderea celui orb din pricina orbirii. Nu pot spune: Mă poticnesc în asta! Pentru că atunci „vezi” ceea ce te poate face să cazi și evident că îl poți evita, ocoli. Piatra de poticnire este ceva ce niciodată nu este văzut sau anticipat mai dinainte. Pietrele de cădere au de a face, și sunt o problemă, doar pentru oamenii care nu cunosc adevărul sau îl cunosc parțial. Să nu confundăm preferințele noastre cu pietrele de poticnire.
Devii pricină de cădere vinovată în fața unei persoane slabe fie prin călăuzirea sau trăirea greșită, datorată necunoașterii adevărului (practicarea păcatului), fie prin folosirea greșită a adevărului (folosirea greșită a libertății). În celelalte cazuri în care, în ciuda faptului că umbli în lumină și adevăr, oamenii găsesc totuși o pricină de poticnire (ca în cazul lui Isus sau a ucenicilor care predicau evanghelia), vina nu este a ta, ci a celor care se poticnesc.
Creștinismul nu este o religie a contrastelor, ci a nuanțelor. Nu totul este în alb și negru, ci sunt multe nuanțe de gri. Creștinismul este și trebuie să rămână o religie a libertății, însă această libertate nu ne-a fost dată pentru a trăi în firea veche, ci pentru a aduce roadă pentru Dumnezeu și a-i sluji pe alții (Gal. 5:1,13, Rom. 7:4-6). Voi aţi fost chemaţi la libertate, fraţilor, dar nu folosiţi libertatea pentru fire, ci, în dragoste, slujiţi-vă unul pe altul. (Galateni 5:13). Ceea ce astăzi și mie îmi este permis să fac, mâine și față de fratele meu s-ar putea să nu mai fie.
În toate lucrurile fă prioritară dragostea nu cunoștința. Libertatea pe care o ai în virtutea cunoștinței tale manifest-o față de tine, privat sau doar în compania celor tari. Aşadar, încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Ferice de omul care nu se condamnă din cauza a ceea ce el consideră ca fiind bun! (Romani 14:22).
Analizează nivelul de cunoștințe spirituale a celor cu care vii în contact. Cunoaște-le obiceiurile, lucrurile și practicele tabu, care contează pentru conștiința lor. Nu-i sfida pe cei necunoscători provocându-i la ceartă, ci caută să-i ajuți. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. (Filipeni 2:3). Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; (2 Timotei 2:24-25). Primiţi-i bine între voi pe cei care sunt slabi în credinţă, fără a purta dispute! (Romani 14:1). Însă noi, care suntem tari, trebuie să purtăm slăbiciunile celor slabi şi nu să ne fim plăcuţi nouă înşine. Fiecare dintre noi trebuie să placă semenului său, spre binele acestuia, pentru zidirea lui, întrucât chiar Cristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, ci, aşa cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste Mine!” (Romani 15:1-3)
Modelul care trebuie urmat este cel al Domnului Isus care nu a urmărit să-și placă lui. Pavel urmează același exemplu renunțând adesea la drepturile sale (susținerea financiară) și făcându-se tuturor totul (1 Cor.9).
Coboară-te la nivelul tuturor fără a compromite în niciun fel Evanghelia. Dacă este în joc evanghelia refuză să te conformezi oricăror cerințe dar dacă este o chestiune neutră dpdvd moral, un lucru care ține de preferință, conformează-te lui de dragul celui slab.
Flexibilitatea lui Pavel față de legea lui Moise pentru a-i câștiga (pe cei slabi) atât dintre iudei cât și pe cei dintre neamuri (1 Cor.9:19-23). Nu a fost nici ipocrizie, nici inconsecvență. Principiul paulin al flexibilității explică de ce a refuzat el să-l circumcidă pe Tit, ca unul dintre neamuri (Gal. 2:3-5), dar a consimțit la circumciderea lui Timotei. Ultimul, ca fiu al unei mame iudaice, era considerat iudeu (Fap. 16:3). Circumciderea lui Tit ar fi compromis principiul că salvarea le era disponibilă neamurilor separat de respectarea legii lui Moise, și astfel Pavel refuză să-l circumcidă, pentru a păstra „adevărul Evangheliei” (Gal. 2:5). Pavel însă este de acord cu circumciderea lui Timotei, pentru a clarifica statutul acestuia de iudeu, și pentru a putea lucra împreună printre iudei. Pavel nu avea ceva cu circumcizia în sine (cf. 1 Cor. 7:19; Gal. 5:6; 6:15). El i s-a împotrivit aprig atunci când ea a fost impusă de alții ca și condiție a mântuirii, dar a fost gata să-l circumcidă pe Timotei pentru a promova înaintarea evangheliei printre iudei. Așadar, situațiile lui Tit și Timotei diferă în mod dramatic. Această flexibilitate a lui Pavel s-a văzut și atunci când la Ierusalim participă la jertfele de la Templu (Fapte 21:21-26), intenția lui fiind aceea de a nu-i înstrăina pe iudeii care erau atașați Legii. Scopul lui era să-și varieze practica în așa fel încât cât mai mulți să fie salvați. Erau însă situații în care nu era loc de compromis. Astfel, Pavel îl mustră pe Petru pentru că a părăsit masa părtășiei cu neamurile, ceea ce le obliga să respecte legile curăției (Gal. 2:11-14). Adaptabilitatea lui Pavel era orientată spre vestirea Evangheliei la cât mai mulți și nu era desemnată pentru evitarea suferinței, așa ca să fie primit de cei printre care lucra. Petru a evitat să ia masa cu cei dintre neamuri pentru a nu fi persecutat de frații lui iudei. Pavel nu era preocupat de confortul, securitatea personală sau de acuzațiile de „inconsecvență”, ci era preocupat doar de binele altora.
După ce te-ai asigurat că nu ești o pricină de cădere pentru cel slab încearcă în dragoste să-l instruiești în tot adevărul. Conștiința poate fi educată! Măsura conștiinței este dată de măsura cunoștinței. El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos, ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înșelă prin şiretlicurile lor, ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El, Care este capul, Cristos. (Efeseni 4:11-15)
Omul imatur este o pradă ușoară a celor care înșeală, pot aluneca cu ușurință în păcat. Omul matur, cel crescut în toate privințele, acționează din încredințare. Încredințarea înseamnă cunoaștere temeinică a unui adevăr. Problemele de bază în domeniul pricinei de cădere rămân lipsa de iubire și lipsa de cunoaștere a adevărului. Soluția este: să spunem adevărul în dragoste Cel care-l iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el nu este nici o pricină de poticnire. (1 Ioan 2:10).
Melanchton a spus: În lucrurile esențiale: unitate, în lucrurile secundare: libertate; în toate lucrurile: dragoste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu