Noua puritate

Noua puritate Ier. 10:6,7,10 Gluma lui Sir Arthur Conan Doyle (Sherlock Holmes): „Fugi imediat, s-a descoperit totul!” – toţi cei 12 prieteni au fugit din ţară. Trăirea sub vină a păcatului: „Cine nu are păcat să arunce primul cu piatra”. Cum se poate curăţa cineva de vina păcatului? Puritatea este temelia pe care se poate construi. Luther – „doctrina justificării prin credinţă este doctrina prin care o biserică stă în picioare sau cade” – valabil pentru fiecare credincios în parte. Ce răspuns ai da cu privire la primul lucru pe care trebuie să-l ştii despre Dzeu este că că El este: 1. un Tată iubitor, 2. cel mai bun prieten, 3. o fiinţă nemărginită, 4. un judecător sfânt şi drept. La începutul prezentării Evangheliei în Romani (1:18; 32:2:2-5,16; 3:5,6,19), care este prima imagine pe care Pavel o prezintă despre Dzeu? Mânia şi judecata lui Dzeu. Mulţi oameni credincioşi se ţin cu încredere de o imagine a lui Dzeu care nu se potriveşte cu imaginea Dzeului Bibliei. Moş Crăciun divin. Bunic din ceruri care vrea ca toată lumea să se simtă bine (C.S. Lewis). Trăsătura fundamentală a lui Dzeu este sfinţenia nu dragostea. Serafimii strigă „Sfânt, sfânt, sfânt!” (Isa. 6:1-5). „Drepatatea şi judecata sunt temelia scaunului tău de domnie; bunătatea şi credincioşia merg înaintea feţei Tale” (Ps. 89:14). De ce Dzeu este prezentat mai întâi ca un judecător sfânt şi înfricoşător (Rom. 1:18-3:20) şi doar după aceasta este înfăţişat ca un Tată iubitor (Rom. 8:15,16)? În Apocalipsa Isus este înfăţişat mai întâi ca leu (5:5,6) şi mai apoi ca miel. Ce s-ar întâmpla dacă ordinea ar fi inversată? Ne place sau nu dar aşa este Dzeu. Pericolul idolatriei: de a elimina din Dzeu acele atribute care nu ne convin – ‚Dzeul alături de care mă simt confortabil’. Caracterul lui Dzeu nu este subiectul unei campanii de mediatizare menită să prezinte cea mai bună imagine a Sa. (J. Withe) – suntem chemaţi să fim martori nu experţi în relaţiile cu publicul. Hotărâre importantă – să venim la Dzeu aşa cum este. Nu vom fi uimiţi de dragostea lui Dzeu, până nu o vom vedea în contextul groaznicei Sale mânii faţă de păcat. Harul văzut ca o datorie a lui Dzeu şi nu ca un dar nu ne va schimba niciodată. Isus nu va fi apreciat niciodată ca Miel dacă nu va fi văzut mai întâi ca Leu. Grădina zoologică: leul care-ţi linge mâna. Motivul principal pentru care oamenii nu jubilează şi nu sunt uimiţi de iertarea Mielului este pentru că nu-şi dau seama de mânia îngrozitoare a Leului faţă de păcatele lor. Când îl vedem pe Dzeu aşa cum este El cu adevărat şi vedem cât de decăzuţi suntem, ni se vor întâmpla trei lucruri: 1. sângele lui Cristos va deveni cel mai valoros lucru din lume – doar el îmi poate ierta păcatul 2. dreptatea lui Cristos va deveni bunul cel mai râvnit din vieţile noastre – singura protecţie împotriva mâniei sfinte a lui Dzeu şi tot ea ne va da îndrăzneala să ne apropiem de El 3. persona lui Cristos va deveni cea mai preţioasă comoară din viaţa noastră. „Dacă aveam nevoie cel mai mult de informaţii Dzeu ne-ar fi trimis un profesor, tehnologie – om de ştiinţă, bani – economist, plăcere – cineva care să ne distreze. Dar noi am avut nevoie de iertare, aşa că Dzeu ne-a trimis un Mântuitor.” Puritatea cea nouă şi relaţia cu noi înşine 1. Bucuria profundă a unei conştiinţe curate – Ps. 32 Conştiinţa: „acea parte din tine care se simte rău când toate celelalte se simt bine”. ‚Să fiu singur cu conştiinţa mea e iadul pe pământ’ W. Shakespeare. David mărturiseşte acelaşi lucru în urma căderii în păcat cu Batşeba: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci ziua şi noaptea mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Ps. 32:3,4). Dispare bucuria, pofta de viaţă. Ce facem când ne roade conştiinţa, unde fugim? David a fugit la Dzeu, şi-a mărturisit păcatul: „Atunci mi-am mărturisir păcatul meu, nu mi-am ascuns fărădelegea.” (v.5). Cum de s-a dus să-i mărturisească tomai aceluia faţă de care păcătuise? A veni la Dzeu atunci când conştiinţa ne roade, nu agravează situaţia? Cum se ocupă firea de sentimentul de vinovăţie. 1. Respingerea – acoperirea. „Au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele ... şi omul şi soţia lui s-au ascuns dinaintea Domnului Dzeu printre pomii din grădină” (Gen. 3:7,8). Devenim necinstiţi, pretindem că nu este păcat. Ne ascundem în spatele lucrurilor create de Dzeu. ne scufundăm în lucrurile bune ale vieţii, pentru a scăpa de glasul lui Dzeu. 2. Învinovăţirea celorlalţi. „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat ... Şarpele m-a amăgit şi am mâncat” (Gen. 3:12,13). Dăm vina pe Dzeu, familia în care am crescut, anturaj/societate, personalitatea pe care Dzeu ne-a dat-o, etc. „Nici unul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice Ce am făcut?” (Ier. 8:6). Conştiinţa nu poate fi liniştită cu această iluzie 3. Justificarea. Răspunsul lui Saul către Samuel: „Pentru că am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine ... că tu nu vii ... că filistenii sunt strânşi ... am îndrăznit şi am adus arderea de tot” (1 Sam. 13:11,12). Minimalizare şi justificare. Argumentăm logic că nu se putea altfel – Ce să-i faci, suntem oameni supuşi greşelii, trăim aici pe pământ în firea aceasta. Întotdeauna se poate găsi o scuză bună pentru păcat, dar nu există nici una suficient de bună. Dăm un alt nume păcatului – homosexualitatea: ‚stil de viaţă alternativ’, beţia: ‚predispoziţie genetică’, adulterul: criza vârstei mijlocii’. Nu putem scăpa de mustrarea conştiinţei doar schimbând numele păcatului. 4. Penitenţa. Poporul evreu aducea jertfe, ţinea Sabatele, zilele de sărbătoare, etc. şi cu toate acestea Dzeu spune: „Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge” (Isa. 1:11-15). Folosim lucruri bune precum rugăciunea în încercarea de a compensa păcatele. Autopedepsirea. Concluzii Poţi încerca să scapi de sentimentul de vinovăţie uitând de păcat şi îngropându-te în lucrurile vieţii, sau aruncând vina pe altceva, sau justificând păcatul dându-i un alt nume, sau încercând să compensezi răul făcând bine sau autopedepsindu-te. Nici o astfel de acţiune nu dă pacea. Doar venind la Dzeu mărturisindu-ţi păcatul şi acceptând curăţirea dată de sângele lui Isus Cristos. Doar el poate să ne curăţească conştiinţa: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos,care prin Duhul cel veşnic s-a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dzeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dzeului cel viu!” (Evr. 9:14). Începutul secolului XX, o conferinţă a tuturor religiilor. Joseph Cook întreabă dacă există în celelalte religii ceva care poate lua păcatul unei femei a cărei mâini sunt mânjite de sângele unei crime. Tăcere. S-a uitat către cer şi a zis: ‚Ioan îi poţi spune femeii acesteia cum să scape de păcatul ei îngrozitor?’ Apoi a tăcut, şi deodată a strigat: ‚Ascultaţi, Ioan vorbeşte: „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7).