Cum se schimba oamenii

Cum se schimba oamenii Înţelegând groapa. Mulţi trăiesc cu o groapă în mijlocul vieţii lor şi nu ştiu ce să facă cu ea. Încearcă să o ignore dar ea este acolo. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.“ (2 Petru 1:3-9) Creştinismul mai mult o ideologie decât o relaţie caracterizată de închinare, chemarea la slujire a lui Dzeu mai mult o datorie care trebuie îndeplinită decât o bucurie care trebuie căutată. De ce sunt mulţi creştini ineficienţi, leneşi şi neroditori? Ei sunt orbi la puterea şi nădejdea evangheliei. Evanghelia: ieri, astăzi şi mâine. Când am crezut am fost iertat de păcatele mele, am fost justificat înaintea lui Dzeu. Mâine mi se promite că voi fi eliberat complet de prezenţa păcatului şi voi fi cu Domnul o veşnicie. Dar care sunt beneficiile de astăzi ale jertfei lui Cristos? Aici mulţi experimentează orbirea spirituală: Tirania succesului, frumuseţea seductivă a lucrurilor fizice, incapacitatea de a ne recunoaşte problemele. Evanghelia este pentru toate locurile şi situaţiile: bucătărie, loc de muncă, şcoală, dormitor – mentalitate de evanghelie. Orbirea cu privire la identitate. Mulţi se definesc prin ceea ce cunosc teoretic şi prin ceea ce realizează personal. Neînţelegerea prezenţei şi puterii păcatului din noi. Cât de uşor este să aluneci în păcat, cât de uşor îl înlocuim pe Dzeu cu alte lucruri. Marea problemă este în noi nu în afara noastră. Oamenii nu doresc evanghelia pentru că nu cred că au nevoie de ea – fariseism. Mulţi creştini nu-şi cunosc noua identitate în Cristos. El nu mi-a dat doar iertare şi un nou viitor, ci şi o nouă identitate. Viaţa fiecăruia este modelată de identitatea pe care şi-o atribuie. Problemele noastre nu sunt identitatea noastră. Munca noastră nu este identitatea noastră, deşi este important pentru modul în care Dzeu a lăsat să trăim. Isus nu a fost tâmplarul din Nazaret, ci Fiul lui Dzeu. nu succesul este cel care te defineşte drept cine eşti. Orbirea cu privire la resursele lui Dzeu Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia Două cuvinte viaţa şi evlavia. Al doilea cuvânt îl califică pe primul. Evlavia este modul de viaţă care îl onorează pe Dzeu. Este mai uşor să credem în promisiunea vieţii veşnice decât în promisiunea vieţii prezente. Nu putem trăi frumos în prezent dacă nu ştim ce ne-a pus la dispoziţie Dzeu. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.“ (Galateni 2:20) Orbirea cu privire la procesul lui Dzeu. Acceptarea în familia lui Dzeu nu este sfârşitul lucrării lui Dzeu în noi, ci începutul. Creştere constantă în sfinţenie. El vrea să fim bucuroşi dar va compromite fericirea noastră temporală pentru a creşte asemănarea cu Cristos. Dzeu nu lucrează la confortul şi liniştea noastră, El lucrează la creşterea noastră. Schimbarea este necesară pentru toţi. Gaura evangheliei, ca orice gaură, se va umple cu ceva. Dacă nu se va umple cu o viaţă modelată după Cristos, se va umple cu alte lucruri – unele plauzibile şi chiar biblice. .„Noi răsturnăm izvodirile (argumentele TBS) minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.“ (2 Corinteni 10:5). Nu orice minciună este un argument, o pretenţie. O pretenţie este o minciună plauzibilă. Dacă aş avea un halat alb şi un stetoscop la gât aş putea pretinde că sunt doctor. Cele mai periculoase pretenţii sunt cele deghizate în creştinism dar care nu conţin miezul evangheliei: identitatea – resursele – procesul. Pot conţine adevăr dar sunt incomplete – rezultă creştinism redus la aspectele externe: formalism (participarea la servicii religioase ca un bine în sine), legalism (reducerea vieţii la liste), misticism (căutarea excesivă a senzaţionalului), activism (lupta pentru diverse cauze drepte), biblicism (teologie precisă fără viaţă), psihologism (vindecarea nevoilor emoţionale), comunitarism (dependenţa de grup mai mult decât de Cristos). Toate aceste înlocuitoare sunt atractive pentru că (1) ele subliniază un aspect al evangheliei. Pericolul apare când reducem evanghelia la un singur aspect. Nu mai sunt dependent de Cristos. (2) ele apelează la problemele noastre spirituale. Ele apelează la îndreptăţirea de sine, la egoismul nostru. Nu vrem să recunoaştem că suntem atât de răi pe cât spune Evanghelia. Nu vedem că păcatul din noi este mai periculos decât cel din afara noastră. Păcatul este atât de grav încât doar moartea lui Cristos pe cruce a putut să ne scape de el. Când nu înţelegem acest adevăr activităţile creştine înlocuiesc dependenţa de Cristos şi harul Său. Vrem mai mult să schimbăm lumea decât pe noi.