Despre Trezire

Trezirea Marcu 9:28-29 – acest fel de draci nu poate fi scos decât cu post şi rugăciune. Situaţia de astăzi a bisericii. După ce a încercat mai multe variante, biserica se confruntă cu incapacitatea de a face faţă unor situaţii. Au fost momente când ucenicii au avut succes (Luca 10:20). Există o gradaţie între forţele întunericului (Efes. 6). Este un ‚alt fel’ de putere căreia nu-i putem face faţă oricum. Biserica modernă este plină de activitate, încearcă să fie practică. Există un pericol de a trata problema doar făcând ceva, încercând metode şi practici care poate au funcţionat cândva. Starea prezentă este una de apatie şi somnolenţă dar şi de negare a adevărurilor fundamentale ale credinţei creştine (Evanghelia după Iuda, Codul lui DaVinci), o lipsă de interes pentru spiritual. Datorită avansului ştiinţific şi tehnologic oamenii nu mai cred în existenţa lumii spirituale. Încercăm să fim relevanţi dar suntem atât de puţin. Problema societăţii în care trăim nu este una superficială, ci este una radicală. Este nevoie de viaţă. Când există viaţă în Biserică toată societatea este afectată (Trezirea din sec. XVIII care a salvat UK de la o Revoluţie ca cea din Franţa). Trebuie să încetăm să mai depindem atât demult de metodele şi organizaţiile noastre şi să realizăm că trebuie să fim umpluţi cu DS. Trebuie să fim siguri că Dzeu ne va umple cu Duhul Său. Dzeu are putere astăzi aşa cum a avut acum 50, 100, 2000 de ani. Dzeu a rămas acelaşi dar şi omul este acelaşi chiar dacă problemele sunt sub o altă formă. Este nevoie de post şi rugăciune. Suntem conştienţi de situaţia disperată de astăzi? Ne rugăm pentru ea? Dar trezirea nu se întâmplă doar pentru că simplu ne rugăm pentru ea. Mai trebuie să fie ceva esenţial. Ori de câte ori Biserica s-a trezit a fost o reîntoarcere la ce s-a întâmplat în Faptele Apostolilor. Întoarcerea la vechile fântâni (Isaac vine la fântânile lui Avraam dar ele sunt astupate de filisteni - Gen. 26:17-18). Apa este acolo dar a fost astupată de gunoaiele şi pământul pus de filisteni. Ce cred unii că împiedică Trezirea Noile circumstanţe în care trăim sunt problema: maşinile, TV, Internetul, etc. Oamenii dinaintea Marii Treziri erau la fel de mult atraşi de alte lucruri ca să nu vină la biserică cum sunt cei din vremea noastră. Noi credem că situaţia este nouă pentru că s-a schimbat formele de plăcere. Oamenii sunt mai educaţi şi culţi astăzi ca cei de acum sute de ani. Oamenii doar descoperă noi lucruri dar acestea nu schimbă cu nimic adevărul despre Dzeu Creatorul. Lipsa de unitate a Bisericii - Dar Dzeu a trimis trezire chiar şi când Biserica a fost mult mai mult dezbinată. Odată venită trezirea a adus binecuvântare peste toate bisericile şi le-a adus în unitate. Dar în acelaşi timp trezirea a adus şi noi diviziuni: Metodismul, Bisericile Reformei. Problema – ascunderea şi neglijarea anumitor adevăruri ale credinţei creştine. Declinuri din istorie: Evul Mediu (Întunecat) – adevărul legat de mântuire era ascuns, distorsionat, de învăţătura Bisericii. În sec. XVIII – Desismul şi raţionalismul. Nici o trezire nu a neglijat adevărurile cardinale ale creştinismului. Nu vei auzi de vreo trezire printre Unitarieni, Martori. Cei care au fost protagoniştii trezirilor au fost persecutaţi de către bisericile apostate. Trezirile sunt anticipate de redescoperirea adevărurilor. Justificare prin credinţă (ML), naşterea din nou, doctrinele harului suveran: Dzeul suveran care intervine şi transformă viaţa indivizilor şi a Bisericii. Biblia – Cuvântul lui Dzeu inerent şi infailibil în care Dzeu îl caută pe om. Doctrina despre om, păcat şi pedeapsă. Centrală - Doctrina despre Persoana(divino-uman) şi lucrarea(caracterul ispăşitor al jertfei) lui Isus Cristos. Duhul Sfânt nu poate onora o minciună, o negare a adevărului. Duhul Sfânt al trezirii este acelaşi care a inspirat scrierea Bibliei. El este Duhul adevărului, o Persoană slăvită! Având aceeaşi înţelegere precum Jonathan Edwards, George Whitefield şi Jonathan Dickinson, Samuel Blair afirma că ‚în primăvara lui 1740 Dzeului mântuirii i-a făcut plăcere să ne viziteze într-o manieră eminentă prin efuziunile binecuvântate ale Duhului Sfânt’. Cuvinte precum ‚efuziune’, ‚botez’ şi ‚revărsare a DS’ au avut semnificaţie sinonimă cu ‚trezirea religiei’.[1] Liderii din sec. XVIII credeau că adevărata creştinătate se poate extinde doar în maniera în care a făcut-o în 1740. Ei afirmau că sunt momente de timp când Duhul este dat în măsură excepţională şi astfel de momente pot veni dintr-o dată, chiar când lipsa de viaţă din biserică este generalizată şi indiferenţa faţă de religia biblică domină societatea. În predica sa ‚Efectele fericite ale turnării Duhului Sfânt’ din Isa. 32:13-19, Davies afirmă că ‚revărsarea Duhului Sfânt este marele şi unicul remediu pentru o ţară aflată în ruină – singura măsură de prevenire eficientă a calamităţilor şi nenorocirilor unei naţiuni, şi singura cauză singură a unei păci bine statornicite. Despre mijlocul trezirii Davies şi fraţii săi au crezut că trezirea nu era ceva separat de, sau adăugat la, crezurile principale, era chiar o consecinţă necesară. Unui om ca să poată fi salvat din starea de păcat îi trebuie influenţa nemijlocită a Duhului Sfânt. Regenerarea, şi credinţa care decurge din ea, sunt darurile lui Dzeu. aşa că acolo unde au loc convertiri, cauza nu trebuie găsită la oameni, nici în condiţiile favorabile, ci în influenţa abundentă a Duhului lui Dzeu, singurul care face eficientă mărturia bisericii. Nici o altă explicaţie a trezirii nu este în armonie cu adevărurile cuprinse în ‚esenţa schemei creştine’: depravarea totală a omului, harul suveran gratuit al lui Jehova, divinitatea lui Cristos, ispăşirea în sângele Său, regenerarea şi sfinţirea Duhului Sfânt. Această şcoală de gândire a crezut că Duhul Sfânt este mijlocul rânduit pentru a fi folosit la promovarea Evangheliei, proeminent învăţăturii Cuvântului lui Dzeu acompaniat de rugăciune stăruitoare. Nici un efort uman nu poate asigura sau garanta rezultatele. Este suveranitatea lui Dzeu în toate acţiunile. El nu a promis niciodată că va binecuvânta proporţional cu activitatea poporului Său. Trezirile se produc prin împlinirea ‚condiţiilor’ tot atât de mult pe cât convertirea unui singur om este asigurată de o serie de acţiuni umane. ‚Timpurile speciale de îndurare’ sunt determinate în cer. Trezirile sunt repetarea Rusaliilor. Rusaliile au ridicat experienţa ucenicilor la cea mai intensă trăire. Puterea Duhului Sfânt care a venit peste ei a făcut mărturia lor plină de putere în mijlocl poporului şi până la marginile pământului. Oridecâte ori ei pierdeau acea putere veneau la Dzeu şi o cereau din nou (Fapte 4, casa lui Cornelius). Ceea ce s-a întâmplat în treziri nu trebuie văzut ca fiind ceva miraculos diferit de experienţa obişnuită a bisericii. Diferenţa se găseşte în gradul experienţei, nu în felul ei. Într-o ‚revărsare a Duhului’ influenţa spirituală este răspândită mai mult, cercetările mai profunde şi trăirile mai intense, dar toate acestea nu sunt decât înălţări ale creştinismului normal. Adevăratele treziri sunt ‚extraordinare’ totuşi ceea ce se experimentează în astfel de momente nu este diferit în esenşă de ceea ce au creştinii în alte momente de timp. Davies şi fraţii său au respins idea că trezirile restaurează în biserică darurile miraculoase. Ei priveau trezirile ca mult mai minunate decât aceasta: ele aduc mântuirea unui număr mai mare de oameni pierduţi şi dau creştinilor o concepţie mai mare despre gloria Răscumpărătorului lor. Duhul îl înalţă pe Cristos, şi cu cât este posedată mai mult influenţa Sa de către cei credincioşi, cu atât ei vor trăi pentru lauda Lui. Dacă privim la oamenii trezirilor suntem tentaţi să presupunem că ei au fost creştini diferiţi, dar nu era aşa. Aşa cum scria Thomas Murphy, ei nu au fost treziţi la o viaţă de un alt fel, ci de un grad nou. Iain Murray concluzionează că ‚trezirea este dăruirea într-o mai mare măsură către biserică a harului pe care ea deja îl posedă.[2] Iubirea de Dzeu şi oameni, descrierea adevăratului creştinism, devin dovezile după care sunt judecate trezirile. Trezirea este aducere la viaţă intensă a ceea ce era adormit, uscat, muribund. Nu este ceva ce oamenii pot organiza (săptămâni de evanghelizare) ci este ceva ce numai Dzeu poate produce. Evanghelizarea este ceva făcut de Biserică pentru cei din afară, trezirea este ceea ce Dzeu face pentru Biserică. Cu toate acestea au fost persoane din timpul trezirilor care au pretins că au primit daruri ale Duhului Sfânt precum profeţia, viziuni, visuri, vorbirea şi auzirea limbilor extatice, căderi pe spate, etc. Alături de manifestările emoţionale puternice, isteria necontrolată a fost un fenomen prezent în toate trezirile spirituale (de remarcat situaţia Celei de-a Doua Treziri). Adesea cei care au reclamat prezenţa darurilor şi semnelor miraculoase au creat schisme. Alexander Campbell a fondat mişcarea Ucenicii lui Cristos, unii lideri prezbiterieni au trecut la Quakeri, alţii au fost susţinătorii profeţiilor Annei Lee iar alţii au format nucleul a ceea ce a devenit Biserica Prezbiteriană Cumberland (prima denominaţie prezbiteriană care a respins o mărturisire de credinţă calvinistă). Benedict a concluzionat: „Pe ansamblu se pare că ceea ce a fost în Kentucky în 1799, şi ulterior timp de alţi doi ani, a fost o lucrare minunată a harului. Spre sfârşitul ei au apărut un număr de oameni care au încercat să meargă mai departe decât a lucrat Domnul, şi în mijlocul lor au apărut acele scene uimitoare de fanatism pe care noi le-am descris”.[3] Dintre cei care s-au opus unor astfel de manifestării unii au fost de părere că atitudinea predicatorilor a avut o influenţă mare asupra caracterului întâlnirilor.[4] Multe din aceste atitudini au compromis în parte mişcarea de trezire. Când Duhul Sfânt este turnat peste Biserică El preia conducerea asupra a tot ce se întâmplă în comunitate. Oamenii devin conştienţi de prezenţa Lui, lucrurile spirituale devin reale şi pline de semnificaţie pentru fiecare creştin aşa cum nu au mai fost înainte. Lucruri pe care le-au auzit de sute, de mii de ori devin dintr-o dată atât de clare şi adevărate. Duhul Sfânt le iluminează mintea şi ei simt puterea adevărurilor spirituale. Sfinţenia şi maiestatea lui Dzeu sunt evidente: Iov, Isaia – teamă sfântă, simţ al păcatului, vină, neputinţă iar în final dragostea lui Dzeu. În timpul trezirilor oamenii se strâng împreună vorbesc despre lucrurile lui Dzeu, se roagă pentru cei pierduţi. Oamenii sunt cercetaţi în biserică, la lucru, la şcoală, în somn, pretutindeni. Convingerea de păcat este amestecată cu bucuria, teroarea de Domnul amestecată cu laudă şi mulţumire la adresa Lui. Când Duhul Sfânt organizează lucrurile, timpul, trupul şi nevoile firii toate sunt uitate. Trezirea înseamnă zile în care cerul este pe pământ (Martin Lyod Jones). Rezultatele trezirilor sunt de durată. În convertirile din cadrul servicilor de evanghelizare doar 10% rămân. Cei convertiţi în timpul trezirilor rămân credincioşi cu mici excepţii. În timpul trezirilor oamenii nu experimentează doar emoţii trecătoare ci manifestă zel profund pentru lucrarea lui Dzeu. În timpul trezirilor nu trebuie să-i chemi pe oameni să vină în faţă, vin singuri. Trebuie să depăşim cercul nostru strâmt al preocupărilor noastre mărunte cotidiene şi să privim dincolo de gardul propriei noastre existenţe. Să privim la marile momente de glorie ale Bisericii când Duhul lui Dzeu a lucrat cu putere în ea şi în afara ei. Tendinţa este să uităm ceea ce Dzeu a făcut măreţ în alte generaţii – pietre de aducere aminte. Predicarea adevărată. (1 Cor. 2:1-5). Simpla pregătire a schiţei de predică nu înseamnă prea mult. Prezentarea unor adevăruri nu este predicare. Predicarea este o dovadă a Duhului şi a puterii. Şi pentru aceasta trebuie rugăciune din partea celui care predică dar şi din partea celui care ascultă. Trezirea ne încurajează să ne rugăm. Ne lecuieşte de siguranţa de sine (erudiţia, organizarea) care este blestemul Bisericii. [1] Iain Murray, Revival and Revivalism, p. 20 [2] Iain Murray, Revival and Revivalism, pp. 21-24 [3] David Benedict, Baptist Denomination in America, vol. 2, pp. 256-7 [4] Iain Murray, Revival and Revivalism, pp. 163-168