Resurse noi, practici noi

Resurse noi, practici noi „Hrăniţi-vă cu Cristos şi apoi mergeţi şi trăiţi-vă viaţa, căci Cristos din voi este Cel care vă trăieşte viaţa ...” (Phillips Brooks). Povestea lui Spurgeon cu femeia care nu a deschis uşa pastorului venit cu bani. Creştinii fug de Dzeu crezând că este Perceptorul moral al Universului venit să le perceapă ascultare. Copleşiţi de sentimente de vinovăţie şi de frustrare fug de Dzeu. Dzeu vine la noi ca mai întâi să dea şi apoi să primească. Dzeu nu cere copiilor Săi decât lucrurile pe care le-a pus deja în ei. Chemarea care ni se face este de a elibera ce este bine – resursele supranaturale implantate în noi pentru veşnicie, în momentul naşterii din nou (Efes. 1:3). Importanţa cunoaşterii resurselor divine ale NL. Practicile noastre se bazează în întregime pe resursele primite. Viaţa la care ne-a chemat Dzeu este imposibil de trăit fără resursele pe care El ni le-a dat din belşug (Ioan 15:4,5). Viaţa creştinului nu este grea ci imposibilă. NOILE RESURSE Noile resurse puse de Dzeu în noi prin naşterea din nou sunt: o puritate nouă, o identitate nouă, o dorinţă nouă, o putere nouă Puritate nouă (Ezec. 36:25; Ier. 31:34) „vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate necurăţiile voastre şi de toţi idolii voştri”. „... căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” Fără această curăţire divină nu putem vorbi de celelalte împliniri ale NL. Ea se obţine prin credinţă – justificarea, îndreptăţirea, a fi socotit drept (Rom. 5:1). A fi iertat în VL – „sângele taurilor şi ţapilor” acoperea păcatele oamenilor (Evr. 10:14). În NL „sângele lui Isus” face acest lucru (v.19). În VL jertfele erau aduse „în fiecare an” (v.1). În NL Cristos a fost adus jertfă „o dată pentru totdeauna” (v. 10,12). Jertfele din VL nu puteau niciodată „să şteargă păcatele” (v.4), nici „să facă desăvârşiţi” pe cei ce se apropiau de Dzeu (v.1). în NL Cristos ridică păcatele oamenilor şi „printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (v.14). Ioan Botezătorul : „Iată Mielul lui Dzeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1:29). Isus nu era un miel ci Mielul (de la Moise la Isus omorâţi 2 milioane de miei pentru ispăşirea anuală). Miel luat din curtea lui Dzeu. Cum ar trebui să afecteze curăţarea noastră prin sângele Lui Cristos părerea pe care o avem despre noi înşine în calitate de credincioşi? „şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost justificaţi, în Numele Domnului Isus şi prin Duhul Dzeului nostru.” (1 Cor. 6:11) Col. 2:13,14; 2 Cor. 5:21  să ne vedem îmbrăcaţi total cu dreptatea lui Cristos : „ pe Cel ce n-a cunoscut păcat El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dzeu în El” (2 Cor. 5:21). (cuvântul chinezesc pentru „neprihănire”: combinaţie a două imagini, un miel şi sub el o persoană, eu.)  copilul lui Dzeu trebuie să fie stăpânit de o demnitate smerită şi plină de recunoştinţă. Vrednicia de a sta în prezenţa lui Dzeu ne vine din meritele Fiului Său. Cum ar trebui să afecteze modul în care îi privim pe ceilalţi şi ne purtăm cu ei? Fapt. 20:28  fiecare credincios are valoare pentru că Cristos şi-a dat sângele Său preţios pentru fiecare din ei. Identitate nouă Datorită unirii noastre cu Cristos nu mai putem să ne gândim la noi înşine despărţiţi de El. „ ... şi iată cum Îl vor numi: ‚Domnul dreptatea noastră’” (Ier. 31:16). „... Unul va zice: ‚Eu sunt al Domnului!” (Is. 44:5). Identitatea noastră este atât de învăluită de persoana lui Cristos, încât trebuie să ne vedem acum total înghiţiţi de El. „căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dzeu. Când se va arăta Cristos, viaţa voastră...” (Col. 3:3,4). Ce ne eliberează de paralizantul complex de inferioritate şi neputinţă nu este puterea gândirii pozitive, ci puterea identităţii unite (Dwight Edwards). „Şi voi prin El sunteţi în Cristos Isus, care ne-a fost făcut (a devenit TBS) pentru noi înţelepciune de la Dzeu, şi dreptate, şi sfinţire şi răscumpărare (1 Cor. 1:30). Exemplul puritanilor: metalul rece şi inflexibil care încălzit în furnal devine iradiat de foc şi îşi schimbă culoarea şi proprietăţile. Este greu de spus unde se termină focul şi unde începe metalul. „Trebuie să nu-L despărţim pe Cristos de noi sau să ne despărţim noi de Cristos” (J.Calvin). Credincioşii nu sunt doar păcătoşi iertaţi ci sunt creaţii noi (2 Cor. 5:16,17; Gal. 2:20). Nu suntem ‚bijuterii false’, păcătoşi în esenţă acoperiţi cu sângele lui Isus. La convertire credinciosul devine ‚argint patinat’. În profunzime suntem argint, firea pământească este patina. Ce s-a dus odată cu naşterea din nou, care sunt „lucrurile vechi”? Vechea identitate (Col. 3:3; Gal. 2:20). Vechiul nostru eu, care a murit şi a fost îngropat (Rom. 6:3,4). Stăpânirea păcatului a fost ruptă (Rom. 6:1-14). Sentimentul de vinovăţie pentru păcatele vechi a fost îndepărtat (Col. 2:13,14). Care sunt „lucrurile noi” care vin prin naşterea din nou? Suntem creaţii noi (2 Cor. 5:17). Suntem părtaşi ai firii dumnezeieşti (2 Pet. 1:14). Suntem binecuvântaţi cu toate binecuvântările cereşti în locurile cereşti (Efes. 1:3). Suntem desăvârşiţi în Cristos (Col. 2:10). Suntem mireasma lui Cristos (2 Cor. 2:15). Suntem lucrarea lui Cristos (Efes. 2:10). Suntem copiii şi moştenitorii lui Dzeu (Rom. 8:16,17). Suntem mai mult decât biruitori (Rom. 8:37). Cum ar trebui să afecteze noua identitatepărerea noastră despre noi înşine? Vom recunoaşte că păcatul este dispensabil şi prostesc. Cum ar trebui noua identitate să afecteze modul în care îi privim pe ceilalţi credincioşi şi să ne purtăm cu ei? „De aceea de acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni după starea firească ...” (2 Cor. 5:16). Vedem în ceilalţi creştini în primul rând potenţialul lor şi nu problemele lor. Michelangelo întrebat de sursa de inspiraţie pentru David, a spus despre bucata de marmură aruncată de cineva: ‚Am văzut un înger prins înăuntru’. Pavel spune: „copilaşii mei, pentru care simt iarăşi durerile naşterii, până când Cristos va lua chip în voi!” (Gal. 4:19). O nouă dorinţă „Voi pune legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor” (Ier. 31:33) În VL Legea era scrisă pe piatră şi omului i se impunea să se supună. În NL Legea este scrisă în inimă (Rom. 8:4; Iac. 2:12). Dzeu le va da credincioşilor dorinţa instinctivă de a face ce le porunceşte. Dorinţa de a face voia lui Dzeu este un dar de la Dzeu care vine prin naşterea din nou. „Duhul îi conduce pe copiii lui Dzeu, dându-le înclinaţia de a face voia lui Dzeu, dintr-o dorinţă sfântă, cerească, dată tot de Duhul lui Dzeu.!” (J. Edwards). „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” (Ezec. 36:26). Duhul lui Dzeu ne dă puterea şi tăria de care avem nevoie ca să împlinim poruncile Sale. Dar Dzeu nu ne dă doar puterea ci şi dorinţa de a împlini voia Sa. „Căci Dzeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea” (Fil.2:13). Cuvântul ‚voinţă’ (thelo) înseamnă a dori, a-şi găsi plăcerea în ceva, cuvânt cu conotaţii emoţionale. Nu suntem chemaţi să stârnim în noi dorinţa pentru Dzeu ci să apelăm la ea. Cum ne-o însuşim? Prin credinţă. Dorinţele firii vor fi mereu cu noi pe pământ. Ele se vor opune dorinţelor Duhului (GAL. 5:17). Dacă dorinţa pentru Dzeu nu pare reală, înseamnă că ea este blocată sau acoperită de aceste dorinţe păcătoase. Cum afectează acest adevăr modul în care te priveşti pe tine? Mă eliberează pentru slujire. Mă ajută să cultiv această plăcere. Cum afectează acest adevăr modul în care îi privesc pe alţii? Presupunerea că unii nu vor să facă voia lui Dzeu – încercarea de a-i convinge să facă ce nu vor să facă: „Mănâncă tot zarzavatul” – nu-ţi place dar îţi face bine. Fiecare credincios adevărat vrea într-adevăr în suflet să facă voai lui Dzeu. Perspectiva „Poftim friptura”. Suntem creaţi să găsim plăcere în lucrurile lui Dzeu. O nouă putere „Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să umblaţi în poruncile Mele ... şi să împliniţi rânduielile Mele” (Ezec. 36:27). Acest Duh este diferit de duhul nou, este Duhul Sfânt. Chiar dacă am avea dorinţa de a face voia lui Dzeu, tot nu putem înfrânge tendinţa firii noastre de a ne trage în jos. Numai puterea lui Dzeu este destul de mare ca să poată lupta cu firea pământească şi să o înfrângă. Gal. 5:16-25. • Puterea de a pune frâu păcatelor din viaţa noastră – umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini poftele firii păcătoase (v.16). Pavel nu spune că nu vom simţi poftele firii, ci doar că nu le vom împlini. Nu vom birui poftele firii strângând din dinţi şi străduindu-ne cât putem sau punându-ne tot felul de restricţii. Principiu „nu lua, nu gusta, nu atinge” are o înfăţişare de înţelepciune, printr-o închinare voită şi o umilinţă prefăcută şi o asprime faţă de trup, dar nu au nici un preţ împotriva satisfacerii firii pământeşti (Col. 2:21-23). „Dacă prin Duhul faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” (Rom. 8:13). • Roada spirituală este dovada puterii Duhului în viaţa noastră. Cum afectează acest adevăr modul în care te priveşti pe tine? Reduce la tăcere scuzele pentru a trăi sfânt. Augustin a spus: „Prostule nu ştii că în trupul tău îl duci pe Dzeu peste tot!” Cum afectează acest adevăr modul în care îi privesc pe alţii? Există speranţă pentru ca orice om răscumpărat să devină un sfânt. II. Noile noastre practici 2 Cor. 3:1-18 Diferenţele de abordare a slujirii între cele două legăminte: 1. Slujirea sub VL aduce moarte, în timp ce aceea din NL aduce viaţă. „căci litera omoară dar Duhul dă viaţă” (v.6) Slujirea în acest mod omoară când aşezi înaintea oamenilor un cod după care să trăiască şi îi mustră dacă nu sunt dedicaţi. Slujirea care scoate în evidenţă gloria lui Cristos, accentuează resursele extraordinare puse la dispoziţia noastră – slujirea sub NL. 2. VL te bagă în groapă din cauza vinovăţiei, în timp ce NL aduce speranţă. „slujba condamnării” (v.9); fiindcă avem o astfel de nădejde” (v.12) Slujirea sub VL se concentrează pe ceea ce trebuie făcut pentru Dzeu, îngrămădind datorie peste datorie. Urmarea este un sentiment copleşitor de apăsare, vinovăţie. Tipul de ascultare adus de Duhul sub NL nu se concentrează pe noi, ci pe El şi îşi trage puterea din puterea învierii. 3. Slujirea sub VL ne condamnă pentru ceea ce nu este, în timp ce aceea din NL ne ispiteşte spre ceea ce ar putea fi. „slujba morţii” (v.7); Slujirea VL se întemeiază pe ruşine şi este dirijată de vinovăţie, concentrându-se pe acele situaţii în care nu împlinim standardele lui Dzeu. NL se ocupă de păcat şi de neascultare. Însă totdeauna depăşeşte eşecul, ajungând la realizarea poruncilor. Caută să stârnească acea înclinaţie divină existentă în toţi credincioşii, de a-L cunoaşte mai mult pe Dzeu, de a fi însetat după ce are El şi de a merge înainte în puterea Sa spre singurul mod de viaţă care poate satisface inimile noastre noi. Slujirea sub NL: Înseamnă să lucrezi pt. Dzeu pentru a-i ajuta pe ceilalţi credincioşi să-şi împlinească tot potenţialul în Cristos. Aceasta se va face: a. Hrănind natura nouă; b. Demascând stricăciunea şi nebunia trăirii după poftele firii; c. Atrăgându-i spre un nivel de viaţă care să-l glorifice pe Dzeu şi să le aducă lor împlinire. Cum îl ajuţi pe un credincios care îţi mărturiseşte că se simte vinovat că nu se roagă suficient? Sub VL – dacă Dzeu ne porunceşte să ne rugăm mult, neîncetat şi tu nu o faci, probabil ea nu este suficient de importantă pt. tine. Dacă vrei să fii un credincios dedicat, atunci rugăciunea este unul din cele mai importante lucruri pe care tebuie să te disciplinezi să le faci. Sub NL – un lucru care s-a întâmplat când ai devenit credincios este că Dzeu a pus în tine dorinţa de a comunica cu El. Îl încurajezi că Dzeu însuşi îi va da tărie şi înţelepciune să comunice cu el.