Nasterea din Nou

NAŞTEREA DIN NOU de John G. Reisinger Trei texte: Nevoia absolută a naşterii din nou – trebuie mai întâi să avem vedere, abilitatea de a vedea, înainte de a vedea. Acţiunea de a vedea nu ne dă vederea, ci vedem pentru că avem vedere, capacitatea de a vedea. Darul vederii spirituale ne este comunicat în regenerare şi vedem, sau credem, pentru că ni s-a dat vedere spirituală. „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”“ (Ioan 3:3) Al doilea text arată că naşterea din nou trebuie să aibă loc înainte de a avea loc credinţa în Cristos. „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.“ (Ioan 1:10-13) Al treilea text arată că omul nu are mai multă putere asupra naşterii din nou decât are asupra vântului. Atât Duhul Sfânt cât şi vântul bat încotro le place. Un păcătos nu poate determina pe Duhul Sfânt să regenereze inima sa moartă nici nu poate împiedica această lucrare atunci când Duhul Sfânt îşi propune să o facă. „Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”“ (Ioan 3:8) Atunci când studiem Scripturile adesea este necesar să izolăm aspectele diferite ale adevărului. Cu toate acestea nu trebuie niciodată să le izolăm în experienţa personală. Justificarea şi sfinţirea sunt două lucruri complet diferite , totuşi este imposibil să o experimentăm pe una fără cealaltă. Ambele sunt parte integrantă a faptului de a fi şi de a deveni creştin, dar atunci când le studiem ele trebuie izolate. La fel este adevărat cu privire la regenerarea produsă de Duhul Sfânt şi credinţa personală în Cristos în vederea mântuirii. Regenerarea este o parte esenţială a mântuirii dar nu trebuie echivalată cu a fi mântuit. Folosirea cuvântului mântuire limitat doar la un singur aspect al mântuirii reprezintă o folosire greşită a acestui cuvânt. Un creştin este chiar acum cu adevărat mântuit (Efes. 2:8,9 – aţi fost mântuiţi) Un creştin este în fiecare zi în procesul de a fi mântuit (1 Cor. 1:18 – suntem mântuiţi) Un creştin aşteaptă în nădejde să fie pe deplin mântuit în viitor (Rom. 5:10 „…. am fost [timpul trecut] împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi [timpul viitor] mântuiţi prin viaţa Lui.“ (Romani 5:10). Observăm că este o distincţie clară între împăcat şi mântuit chiar dacă ambele sunt aspecte esenţile ale mântuirii. Din păcate generaţia noastră a făcut confuzia între „a fi mântuit” şi „a fi născut din nou”. A fi mântuit are de a face cu beneficiile iar cealaltă are de a fae cu puterea sau viaţa. Una este lucrarea şi acţiunea păcătosului, cealaltă este lucrarea şi acţiunea Duhului Sfânt. Observaţi următoarele texte care arată această diferenţă: „i-a scos afară, şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”“ (Faptele apostolilor 16:30-31) „Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”“ (Ioan 3:7-8) Fapte 16:31 învaţă că pentru mântuirea unui păcătos este necesar ca el să creadă. Dumnezeu nu se pocăieşte pentru noi. Păcătosul trebuie să se pocăiască şi să creadă. Acestea sunt acţiunile omului nu acţiunile lui Dumnezeu. Credinţa şi pocăinţa nu sunt înlocuitoare. Ioan 3:8 se referă la putere şi abilitate. Lucrarea Duhului Sfânt în regenerare este asemănată vântului care suflă. Un păcătos nu poate porunci sau opri lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt mai mult decât poate porunci sau opri să sufle o tornadă. A fi născut din nou şi a fi mântuit sunt ambele esenţiale. Este imposibil să experimentezi pe una fără să o experimentezi pe cealaltă. Întrebarea nu este legată de timpul apariţiei lor, care apare prima şi care apare a doua, ci este legată de cauză şi efect. Credinţa noastră cauzează naşterea din nou sau naşterea din nou cauzează credinţa? I. Toată lumea este de acord că omul are nevoie de o schimbare radicală. Toate bisericile cred că trebuie să te naşti din nou, dar ele diferă radical în ceea priveşte înţelegerea naşterii din nou şi a modului în care aceasta are loc. Romano-catolicii, ortodocşii, luteranii, episcopalienii şi Biserica lui Cristos cred că naşterea din nou are loc la botez. De aceea ei cred că botezul este esenţial mântuirii. Chiar şi Sigmund Freud a avut o doctrină a naşterii din nou. El a numit-o „o schimbare abruptă în continuitatea creşterii personalităţii”. Băiatul descoperă o fată, se îndrăgosteşte, îşi schimbă radical stilul de viaţă, băiatul este născut din nou. În America 40% din populaţie a avut o experienţă a naşterii din nou. Dacă este adevărat, trebuie să se fi întâmplat naşterea din nou despre care vorbea Sigmund Freud. Cea mai mare parte a neînţelegerii legată de adevărata natură a regenerării vine din eşecul de a vedea de ce este naşterea din nou absolut esenţială. II. De ce este esenţială regenerarea, sau naşterea din nou? Natura lui Dumnezeu o cere. Dumnezeu nu poate avea părtăşie sau să aprobe ceva ce nu este perfect. Nimeni nu poate sta în prezenţa Lui dacă nu este fără de păcat în mod absolut şi are o haină a neprihănirii. Noi suntem păcătoşi în natură şi practică, iar un Dumnezeu sfânt nu are o altă opţiune decât să ne respingă. Avem nevoie de o naştere spirituală care să ne schimbe şi să ne facă acceptabili înaintea lui Dumnezeu. Natura păcătosului necesită o naştere din nou. Pentru a fi fericit în cer păcătosul are nevoie de o nouă natură. Cerul ar fi un iad pentru un păcătos care nu are o natură nouă. Chiar dacă i-ar fi iertată toată vina şi i-ar fi imputată o neprihănire, până nu i se dă o natură nouă, el ar urî cerul. De fapt, păcătosul nu poate dori să creadă evanghelia până când el nu este născut de sus. O comparaţie a trei texte ne va descoperi de ce un om trebuie să fie născut spirtual înainte ca el să poată crede. „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.“ (1 Corinteni 2:14) „şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.“ (Ioan 14:17) „Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul.“ (Iuda 1:19). Nimeni nu poate primi şi crede ceva din ceea ce nu cunoaşte nimic, şi nu poate cunoaşte ceva care este mai presus de capacitatea sa de înţelegere. 1 Corinteni 2:14 afirmă în mod specific că omul pierdut nu poate (adică, el nu are abilitatea să) înţeleagă adevărul spiritual, şi de aceea este imposibil pentru el să creadă acel adevăr. Ioan 14:17 arată de ce această realitate teribilă este adevărată. Omul pierdut nu poate experimenta decât ceea ce el poate atinge, gusta, simţi, mirosi, etc., iar Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin simţurile fizice, ci doar prin Duhul. Iuda 19 este una dintre cele mai bune descrieri a omului pierdut pe care o poţi găsi în tot Cuvântul lui Dumnezeu. Un om pierdut este doar un omnatural care este limitat complet în experienţa sa de ceea ce instinctele sale naturale îl pot învăţa. Suma totală a cunoaşterii şi experienţei sale este cea pe care el o poate învăţa prin intermediul simţurilor sale fizice. Aceasta este ceea ce înseamnă „senzual” (supuşi firii (TBS) - aşa cum apare în Iuda 19). Cei care se închină lui Dumnezeu trebuie să o facă în „duh” şi în adevăr iar omul pierdut nu are abilitatea să primească adevărul spiritual. El are toate atributele vieţii fizice dar nu are Duhul şi nu poate cunoaşte nimic din viaţa spirituală. El are nevoie de a fi născut din Duhul înainte de a putea vedea, auzi, simţi, sau experimenta lucrurile spirituale. Atunci când a păcătuit în grădină omul ‚a murit’ spiritual. Duhul Sfânt, viaţa spirituală a lui Dumnezeu în om, l-a părăsit pe Adam şi el a murit spiritual. Acum omul nu este decât un om ‚natural’ (firesc) fără capacitatea să experimenteze lucrurile spirituale. Regenerarea este Duhul Sfânt, sau viaţa lui Dumnezeu, revenind în păcătos şi împuternicindu-l cu viaţă şi abilitate spirituală. Aşa cum am menţionat, toate bisericile sunt de acord cu privire la necesitatea naşterii din nou, dar ele diferă mult cu privire la de ce este ea esenţială şi cum are loc. Este imposibil să înţelegi de ce-ul până nu prinzi adevărul depravării totale şi efectele lui asupra inabilităţii spirituale. III. Ce este exact naşterea din nou? În primul rând, ea este o implantare literală a vieţii, ca şi în actul concepţiei, care dăruieşte viaţă reală. Este cauza vieţii şi este evidenţiată mai târziu într-o naştere care are loc. Noi folosim termenul de ‚naştere’ pentru a include concepţia şi naşterea propriu-zisă. Noi acum vorbim despre implantul spiritual de către Duhul Sfânt care dăruieşte viaţă spirituală. Aşa cum avem o naştere fizică care dăruieşte viaţă fizică tot astfel naşterea spirituală dăruieşte viaţă spirituală. În al doilea rând, această naştere este ‚de sus’. Dumnezeu este singurul autor al acestei naşteri. Acelaşi cuvânt grecesc tradus din nou din Ioan 3:3 este tradus de sus în Ioan 3:31. Este adevărat că naşterea din nou este ‚a doua’ pentru că ea este după prima naştere – mai întâi fizic apoi spiritual. Cu toate acestea accentul Scripturii nu cade pe aspectul secund al naşterii ci pe sursa ei. Este de deasupra noastră. Nu este din interiorul nostru, nu este din afara sau dimprejurul nostru, este de sus. Este o naştere dătătoare de viaţă de la Dumnezeu care ne vine de sus prin puterea Sa. Această naştere din nou nu are nimic de a face cu ereditatea, educaţia, mediul, cultura, ceremoniile bisericii, ea vine direct doar de la Dumnezeu. În al treilea rând, ea este ‚din nou’ în sensul RE-generării. Este implantarea suverană a vieţii în locul morţii. Cuvintele care sunt folosite în NT pentru a descrie naşterea din nou sau regenerarea sunt naştere, regenerare şi reînnoire. Aceste cuvinte arată că viaţa este pusă înapoi într-un loc în care ea a fost dar unde acum este doar moarte. Duhul Sfânt regenerează inimile noastre în acelaşi fel în care noi regenerăm o baterie moartă. O altă frază este a aduce la viaţă sau a învia („Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,“ (Efeseni 2:1). Regenerarea este o ‚ridicare’ şi o aducere în fiinţă a unei „noi creaţii”. Noi putem spune: „Duhul Sfânt scoate din mormântul morţii pe păcătoşii morţi şi înviază morţii la viaţă.” Este ideea dăruirii vieţii pentru a înlocui moartea. În mod literal naşterea din nou este o înviere spirituală din moartea spirituală a păcatului. Ceea ce a fost Geneza 1:26,27 pentru creaţia fizică este naşterea din nou pentru creaţia spirituală. Compararea Gen. 5:1-3 cu Iacov 1:18 ne va ajuta să înţelegem acest lucru prin intermediul unei imagini a naturii şi efectului regenerării. „Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat, şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.“ (Geneza 5:1-3) „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.“ (Iacov 1:18) Dumnezeu a creat un fiu „după chipul său” iar Adam a născut un fiu „după chipul său”. Ce înseamnă lucrul acesta? În ambele cazuri înseamnă că există o asemănare clară între tată şi copil. Fiul lui Adam a arătat ca el, a vorbit ca el, a umblat ca el pentru că acel fiu era adevărata sa progenitură. Acel fiu a purtat imaginea fizică a tatălui său. Dumnezeu a creat un copil care a avut natura lui Dumnezeu şi a purtat imaginea spirituală a lui Dumnezeu. Acel copil a fost o creaţie fizică, dar el a fost de asemenea şi o fiinţă spirituală cu o natură care l-a văzut şi apreciat pe Dumnezeu în toate lucrările Sale. Aşa cum copilul lui Adam a fost adevărata sa progenitură şi a purtat imaginea fizică a tatălui său, tot aşa Adam, la crearea sa, a purtat imaginea spirituală a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, această asemănare cu Dumnezeu a fost pentru totdeauna pierdută atunci când Adam a păcătuit. Regenerarea înseamnă că Dumnezeu ‚naşte’ pe cineva din nou după chipul Său şi îl face pe vecie copilul Său spiritual. Primul om, Adam, a fost creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. După ce Adam a păcătuit, el a născut un fiu asemănător lui, după chipul său. Iacov ne spune că creştinii au fost născuţi de Dumnezeu. De la momentul la care Adam a căzut, atât Dumnezeu cât şi oamenii au continuat să nască copii adevăraţi după chipul şi asemănarea fiecăruia în parte. În ambele cazuri, copiii născuţi împărtăşesc viaţa tatălui, poartă chipul, aparenţa, natura, gusturile, etc. lui. Cu alte cuvinte, prin concepţia fizică o persoană obţine viaţă fizică şi ajunge să poarte natura şi asemănarea tatălui său uman, iar prin concepţia spirituală o persoană obţine viaţă spirituală şi ajunge să poarte natura şi asemănarea Tatălui său spiritual, Dumnezeu însuşi. În ambele cazuri avem de a face cu viaţă adevărată, naştere adevărată, şi în ambele cazuri copilul născut este adevărata progenitură a părinţilor săi. Creştinul este copilul lui Dumnezeu (Ioan 1:12). Noi suntem sămânţa lui Dumnezeu (Isa. 53:10; 1 Ioan 3:8). Aşa cum Adam, prin intermediul naşterii şi vieţii fizice, a comunicat urmaşilor săi aspectul său, gusturile, obiceiurile, motivaţiile sale şi chipul său în concepţia fizică, tot astfel Dumnezeu implantează viaţă spirituală şi comunică natura, asemănarea, motivaţia şi dorinţele Sale, în sămânţa Sa iar ei devin prin naşterea spirituală „o creaţie nouă”. În Iacov 1:18 citim: „El [Dumnezeu], de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului …,” Creştinii sunt numiţi fiii lui Dumnezeu. aşa cumAdam prin procreare a născut un fiu după chipul său, tot astfel Dumnezeu prin regenerare naşte fii dintre păcătoşi după chipul Său. El comunică „celor născuţi” asemănarea Sa, aspectele Sale spirituale, şi dorinţele Sale. Copiii Săi îi poartă chipul. Ei sunt cu adevărat progeniturile lui Dumnezeu şi poartă asemănarea lui Dumnezeu. Acum evident că prima întrebare pe care cineva trebuie să şi-o pună la modul cel mai serios este aceasta: Am fost eu născut din Dumnezeu? Cineva ar putea folosi certificatul său de naştere pentru a dovedi naşterea fizică dar nimeni nu poate folosi un certificat de naştere sau unul de botez pentru a-şi dovedi pedigriu-ul divin! Ar trebui să ne întrebăm: Port eu chipul lui Dumnezeu? sunt eu cu adevărat un creştin? Am fost născut din nou? Am viaţă spirituală? Atunci când suntem născuţi din nou cu adevărat noi purtăm chipul spiritual al lui Dumnezeu la fel de sigur pe cât purtăm chipul fizic al părinţilor noştri naturali. Noi suntem „precum Dumnezeu” pentru că suntem adevăraţii Lui copii. Acest lucru ar trebui să fie evident din felul în care gândim şi trăim. Creştinii nu sunt de acord asupra multor idei, cu toate acestea sunt câteva lucruri care sunt adevărate cu privire la fiecare creştin care a trăit sau care va trăi vreodată. Să explic: sunt creştini care nu sunt de acord cu băile mixte. Mulţi creştini nu cred că poţi fuma şi totuşi merge în cer. Alţi creştini cred că femeile nu ar trebui să se machieze şi să-şi taie părul. (De ce predicatorii aleg întotdeauna femeile?) Sunt creştini care cred, sau nu cred, tot felul de aspecte. A fost un om care predica la radio împotriva „iubirii lumii”. El nu greşise nici pe jumătate până când s-a hotărât să explice clar ce vrea să spună Dumnezeu prin termenul „lumesc”. El a spus: „Orice prost care este onest cu Bilia ştie că Dumnezeu vorbeşte despre a juca baseball.” Apoi s-a lansat într-o tiradă împotriva basebalului. Poate cineva va zâmbi dar orice biserică poate avea câteva idei care sunt la fel de ciudate. Repet, ştiu că creştinii nu sunt de acord cu privire la multe lucruri, dar insist că sunt câteva lucruri care sunt adevărate pentru fiecare creştin care a trăit vreodată. Nu contează dacă are 10 ani sau 100 de ani, dacă faţa sa este galbenă, roşie, neagră sau albă, dacă trăieşte în secolul al V-lea sau al XX-lea, nici care îi este sau i-a fost contextul denominaţional. Atunci când o persoană este născută din Dumnezeu sunt câteva lucruri care trebuie să însoţească convertirea lui. Ilustraţie: triburi diferite din Africa care poartă un semn distinctiv pe faţă. Orice creştin poartă semnele tribale scrise în el de Duhul Sfânt prin regenerare. Sunt câteva semne tribale distincte în poporul lui Dumnezeu. Atunci când Duhul Sfânt aduce naşterea din nou El înscrie întotdeauna dovada lucrării Sale în inima şi experienţa „fiecărui născut”. 1 Ioan prezintă 9 semne tribale, noi am listat doar 4 din ele, care sunt adevărate pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Noi putem să nu fim de acord cu multe aspecte doctrinare şi practice, dar fiecare creştin doreşte să-L mulţumească pe Dumnezeu. El iubeşte legea revelată a lui Dumnezeu şi este dedicat în păzirea ei cu toată inima sa pentru că este legea Tatălui său ceresc şi a Mântuitorului său (1 Ioan 2:3,4). Dacă o persoană nu-şi iubeşte fraţii el ar trebui să se îndoiască de mântuirea sa (1 Ioan 3:13-16). De ce Ioan subliniază aceasta? Pentru că naşterea din nou comunică natura lui Dumnezeu progeniturilor Sale. Acesta este un mod de a testa convertirea cuiva. Pentru câteva momente trebuie să mă abat şi să insist că regenerarea nu este doar o doctrină teologică pe marginea căreia să polemizăm. Ea este o experienţă spirituală care este esenţială adevăratei convertiri! Prin puterea Sa Dumnezeu lucrează şi îşi înscrie adevărata Lui natură în inimile şi vieţile noastre, iar El lasă întotdauna „mărturii vii” ale acestui lucru. Mă tem că unii reformaţi îşi predică propria lor alegere. Ei cred că înţelegerea şi discutarea temei harului suveran este acelaşi lucru cu experimentarea lui. A fi născut din nou nu este ceva ce tu ajungi să crezi, ci este ceva ce tu ajungi să experimentezi. Nu priveşti la certificatul tău de naştere sau de botez să vezi dacă eşti parte a aleşilor lui Dumnezeu. Pentru a-ţi descoperi alegerea nu examinezi crezul cultului tău sau cunoştinţele tale despre doctrinele harului. Îţi examinezi cu onestitate inima şi viaţa să observi dacă Duhul Sfânt a lui Dumnezeu ţi-a dat viaţă spirituală. Ai fost tu spiritual atras cu putere să-l cunoşti, iubeşti şi să i te închini lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare vitală! Asta este ceea ce a vrut să spună Isus în Ioan 6:44,45. Prea des versetul 44 este folosit pentru a dovedi ‚inabilitatea totală’ [şi clar face lucru acesta] iar versetul 45 este ignorat. Ioan 6:44 şi 6:45 nu trebuie separate vreodată, fie în teologia noastră fie în experienţa noastră. Uitaţi-vă cu atenţie la versete începând cu versetul 44: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl….“ În Ioan 6:37 Isus tocmai învăţase doctrina alegerii. Iudeii au început să murmure la adresa Lui. În esenţă El a răspuns, voi murmuraţi la ceea ce am spus. Vă dau acum ceva la care cu adevărat să vă gândţi. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl….“ (versetul 44). Isus nu se opreşte însă acolo. El merge mai departe şi declară în versetul 45 adevărul harului irezistibil: „În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.“ (Ioan 6:45). Observaţi comparaţia dintre cele două versete. Ioan 6:44 spune: „Nimeni nu poate veni,” şi Ioan 6:45 spune „oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.“ Atragerea, ascultarea, şi învăţarea de către Tatăl în aceste versete toate se referă la acelaşi lucru. Orice ar însemna în versetul 44 „atrage Tatăl”, acelaşi lucru înseamnă „învăţaţi de Tatăl” din versetul 45. Versetul 44 învaţă inabilitatea. „Nimeni nu poate … dacă …” Versetul 45 învaţă chemarea eficace. „oricine … când …” Versetul 44 afirmă inabilitatea totală şi versetul 45 arată că regenarea aduce oamenii la Cristos în ciuda acestei depravări. Orice om care „ascultă” sau „învaţă de la Tatăl” va veni întotdeauna fără excepţie la Cristos în credinţă, iar fără lucrarea specială regeneratoare a Duhului Sfânt nici un păcătos nu va veni vreodată. Naşterea din nou de la Dumnezeu este o lucrare care produce întotdeauna credinţă mântuitoare şi mântuire. Cu toate acestea, repet, noi vorbim despre o experienţă şi nu doar despre o doctrină abstractă asupra căreia argumentăm. IV. Cum are loc naşterea din nou? Cum este născut un om din Dumnezeu? În primul rând, aceasta nu este produsul botezului. Nici stropirea unui copil nici imersiunea unui adult nu pot regenera o inimă moartă. Chiar dacă o persoană a fost botezată de apostolul Pavel sau pe când era copil a fost stropit de Jean Calvin (ori ambele), el tot trebuie să fie ‚născut din nou’. În orice formă ar fi, botezul nu poate spăla păcatele şi nici nu poate crea o inimă nouă. În Scriptură sunt două texte care cred că ar trebui să lămurească pentru totdeauna întrebarea legată de regenerarea baptisimală. „Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.“ (1 Corinteni 4:15). Pavel se adresează aici oamenilor care au fost născuţi prin lucrarea sa prin evanghelie. El le era tatăl spiritual. El era singura persoană care putea spune: „tu eşti, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, unul din convertiţii mei”. Cu toate acestea, apostolul spune şi următoarele lucruri aceloraşi oameni: „Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,“ (1 Corinteni 1:14). Observaţi logica celor două afirmaţii? Dacă un om este regenerat sau născut prin botez i-ar fi fost imposibil lui Pavel să spună: „n-am botezat pe nici unul din voi deşi v-am născut”. Dacă aşezaţi cele două versete împreună ele dovedesc fără nici un dubiu că botezul nu are nimic de a face cu regenerarea. Dacă botezul este esenţial, sau contribuie în vreun fel la naşterea din nou, atunci Pavel nu ar fi născut convertiţi fără să-i boteze. Argumentul său şi afirmaţiile sale s-ar contrazice. Compozitorul imnului a fost corect: „Ce poate să-mi spele păcatul? Nimic decât sângele lui Isus”. Fie că sunt câteva picături pe creştetul copilului fie că este un bazin întreg în care este scufundat un adult, apa nu poate intra în inima noastră unde trebuie să aibă loc schimbarea. O misionară a depus mărturie timp de ani de zile în faţa unei prietene musulmance. Ea trebuia să plece acasă din pricina stării sănătăţii ei. L-a implorat pe Dumnezeu să-i mai dea ocazia să mai mărturisească încă o dată evanghelia prietenei ei. Într-o zi a văzut-o pe prietena ei musulmană mergând la râul sacru să se îmbăieze. Misionara a pus rapid câteva haine într-o cutie, a închis ermetic cutia şi a mers la râu unde a început să scufunde cutia în râu. Prietena ei musulmană a întrebat-o ce face iar ea i-a răspuns că îşi spală hainele. Prietena ei a zâmbit şi i-a spus: „Ele nu vor fi niciodată curate pentru că apa nu pătrunde înăuntru unde este murdăria.” Misionara a întrebat-o: „Tu crezi că apa în care te îmbăiezi poate pătrunde în inima ta unde este păcatul şi o poate curăţa?” În al doilea rând, naşterea din nou nu este dependentă de sacramentele bisericii. Indiferent cu câtă regularitate cineva se împărtăşeşete din masa Domnului lucrul acesta nu-i poate da o inimă nouă. Pavel pune capăt pentru totdeauna noţiunii prosteşti conform căreia sacramentele bisericii ar putea da viaţă spirituală. „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.“ (Galateni 6:14-15) În aceste versete putem înlocui circumcizia cu botezul sau cu orice altceva şi nu schimbăm învăţătura acestor versete. Creaţia nouă este regenerarea de către Duhul Sfânt. Este tot de ceea ce are nevoie bietul păcătos, este lucrarea măreaţă de care are el nevoie. În al treilea rând, naşterea din nou nu are nimic de a face cu autoritatea umană. Chiar dacă Dr. Billy Graham şi-ar fi pus mâinile peste capul tău şi ţi-ar fi spus că eşti creştin, lucrul acesta nu te-ar face un copil al lui Dumnezeu şi nu ar dovedi că eşti născut din Dumnezeu. În al patrulea rând, naşterea din nou nu este doar o cunoaştere corectă a teologiei. Câţiva calvinişti contemporani renasc o erezie veche. Ea este numită ‚regenerarea doctrinală’. Ei asociază adevărata mântuire cu o cunoaştere clară a teologiei calviniste. Unii din aceşti oameni sugerează că Jean Calvin va sta la uşa cerului şi te va examina pe baza cunoştinţelor privind cele cinci puncte (ei numesc asta evanghelia) să vadă dacă intri sau nu. Cele cinci puncte nu sunt evanghelia. Evanghelia este, ‚Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit.’ Cele cinci puncte fac ca evanghelia să lucreze. Alegerea nu a mântuit nici un singur suflet, dar face sigur că unii vor fi mântuiţi. În cele din urmă, naşterea din nou nu are nimic de a face cu aşa numita voinţă liberă. Mulţi oameni greşesc în acest punct. Să ne uităm din nou la Ioan 1:12,13, şi să examinăm cu atenţie relaţia celor două versete. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.“ (Ioan 1:12-13) Aceste versete afirmă apăsat, categoric şi specific că noi nu suntem născuţi din voia vreunui om. Noi suntem născuţi din Dumnezeu. Versetul 12 spune ce trebuie să facă cineva ca să fie mântuit. El trebuie să-l primească pe Cristos. Promisiunea este aceea că atunci când cineva îl primeşte pe Cristos el devine copil al lui Dumnezeu. Versetul este clar. Timpul verbelor în aceste două versete este de o importanţă extraordinară. Ioan nu spune că toţi cei care îl primesc, ca rezultat al credinţei lor vor fi născuţi din Dumnezeu. Lucrul acesta ar face ca credinţa să fie cauza naşterii din nou. Nu, Ioan a spus exact opusul. Oamenii care îl primesc pe Cristos fac lucrul acesta pentru că au fost (timpul trecut) născuţi din Dumnezeu. Naşterea lor spirituală acordată în mod suveran de către Dumnezeu cauzează acţiunea credinţei. Versetul 13 nu prezintă rezulatul versetului 12, ci mai degrabă cauza. Versetul 13 ne spune exact cine sunt oamenii din versetul 12 care l-au primit pe Cristos. Oamenii din v. 12 l-au primit pe Cristos doar pentru că ei au fost (timp trecut) născuţi din Dumnezeu. Nu amestecaţi o consecinţă care ar putea fi cu o siguranţă care a fost. Orice om care este născut din Dumnezeu (v. 13) îl va primi întotdeuna cu bucurie pe Cristos (v. 12). Primirea lui Cristos (v. 12) este rezultatul sigur al naşterii din Dumnezeu (v. 13). 1 Ioan 5:1 învaţă acelaşi lucru. „Oricine crede că Isus este Hristosul, este (deja) născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El.“ Ioan nu spune că cineva va fi născut din nou dacă va crede, ci mai degrabă, dacă cineva crede dovedeşte că a fost născut din Dumnezeu. Credinţa este roada naşterii din nou şi nu cauza. Poate cineva va spune că mă joc cu cuvintele şi îmi va spune: „Nu poţi dovedi aceasta din Scriptură.” Îmi pare rău dar textul nu poate avea o altă semnificaţie. Acest lucru poate fi dovedit comparând 1 Ioan 5:1 cu 1 Ioan 2:29. este folosită o construcţie identică dar subiectul este „trăieşte în neprihănire” în locul este născut din nou. Textul: „… oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.“ (1 Ioan 2:29). Nu sunteţi de acord că noi nu trăim în neprihănire doar după ce, şi doar pentru că, am fost născuţi din Dumnezeu? În acest verset ştim exact cine este cauza şi cine este efectul. Nimeni nu crede că dacă cineva va trăi în neprihănire va cauza să fie născut din Dumnezeu. Acest lucru distruge Evanghelia. Acelaşi adevăr este prezentat în 1 Ioan 5:1. Credinţa noastră nu cauzează naşterea din nou, ci la fel ca ‚trăirea în neprihănire’, credinţa noastră este dovada vie că noi am fost născuţi din Dumnezeu. Negarea acestui aspect clar implică distrugerea doctrinei biblice a regenerării. Un om nu se poate naşte pe sine (diateza activă), dar poate fi născut (diateza pasivă) de sus. Atunci când un evanghelist anunţă că el va predica despre ‚Ce trebuie să faci pentru a fi născut din nou’, tu să ai grijă. Acest om nu face distincţia biblică între a fi mântuit şi a fi născut din nou. El poate predica biblic despre cum poţi fi mântuit, dar cu siguranţă nu va face acelaşi lucru despre cum poţi fi născut din nou. El va spune probabil: „Tu nu ai avut nimic de a face cu privire la prima ta naştere, dar totul depinde de tine în ceea ce priveşte a doua ta naştere”. El este complet greşit! Tu nu ai mai mult de face cu privire la a doua naştere, sau naşterea spirituală, pe cât ai avut la prima naştere, naşterea fizică. Prin asta nu negăm faptul că pentru a fi mântuit, un păcătos trebuie să creadă evanghelia şi să se pocăiască de bună voie. Vorbind însă despre naşterea din nou, noi insistăm că doar Dumnezeu poate da puterea, sau „dorinţa”, care-l face pe om să creadă şi să se pocăiască. Naşterea din nou este ceva ce Dumnezeu face în noi fără concursul nostru. Este lucrarea Sa suverană care produce întotdeauna roadă în viaţa noastră. Să ilustrez aceasta. Să presupunem că sunt plecat de acasă pentru a vorbi într-un loc şi după serviciu divin maşina meanu porneşte. Când răsucesc cheia nu se aude nici măcar un buzz. Pornesc farurile şi nu e nici măcar o licărire. Apăs claxonul şi nu se aude nici măcar un bip. Poate cineva ar spune că el crede că bateria era moartă. Să presupunem că are dreptate şi bateria este întradevăr moartă. Las maşina în parcarea bisericii şi mă duc la culcare. Dimineaţa următoare mai încercîncă o dată să pornesc maşina şi dintr-o dată motorul porneşte. Sunt trei posibile explicaţii la ceea ce a avut loc: (1) bateria nu a fost cu adevărat moartă, doar am crezut că a fost; (2) a avut loc o minune; (3) cineva mi-a reîncărcat sau „regenerat” bateria. Să presupunem acum că unele părţi ale maşinii mele au avut puterea de a vorbi. Să presupunem că în seara precedentă eu am spus: „Faruri, dacă a-ţi străluci lucrul acesta ar aduce viaţă bateriei.” Sau, „Claxonule, dacă ai suna lucrul acesta ar da viaţă bateriei”. Dacă maşina mea ar vorbi ar răspune: „Dacă ai pune ceva viaţă în baterie îţi garantez că claxonul ar suna, farurile ar lumina iar motorul ar porni.” Tot la fel este şi cu omul mort în păcat. Bateria sa spirituală este moartă. Nici una din facultăţile sale nu va funcţiona până când el nu este regenerat. Atunci când Dumnezeu dă viaţă unui păcătos, el se va pocăi, va crede, se va ruga, etc. A apela la voinţa omului pierdut ca la sursa de putere care îl va mântui este ca şi cum ai apela la faruri şi claxon. Omul pierdut are nevoie de viaţă tot aşa cum bateria maşinii are nevoie de viaţă. Cel mai puternic element siritual este manifestarea credinţei. Ea poate muta munţii. Poate un om mort produce puterea spirituală care să exercite puternicul act al credinţei, sau el face lucrul acesta din pricina regenerării şi a dăruirii unei naturi noi? Atunci când m-am întors şi am găsit bateria funcţionând am presupus că cineva a umblat pe sub capotă. Ai mărturisit vreunei persoane care timp de ani de zile nu ţi-a acordat nici o atenţie? Apoi într-o zi îl vezi citind Biblia şi venind la biserică. Ce s-a întâmplat? Cineva a umblat sub capotă. Te rogi pentru copiii tăi şi-i înveţi din Cuvântul lui Dumnezeu dar se pare că le intră pe o ureche şi le iese pe cealaltă. Dar într-o zi vin la tine şi îţi spun: „De ce nu mi-ai spus lucrurile acestea înainte?” Zâmbeşti şi realizezi că cineva a umblat sub capotă. Duhul Sfânt a încărcat o baterie moartă. Aceasta este ceea ce Biblia numeşte regenerare şi aceasta avem nevoie să vedem întâmplându-se astăzi. Nu avem nevoie de clădiri mai bune, predicatori sau programe muzicale mai bune. Avem nevoie de cineva cu puterea de a face ceva sub capotă. V. Naşterea din nou este acţiunea creativă a Duhului Sfânt. Trebuie din nou să accentuăm că naşterea din nou nu are nimic de a face cu ereditatea. Nu are nimic de a face cu părinţii sau sacramentele bisericii, şi nu are nimic de a face cu aşa numita voinţă liberă. Voinţa liberă este pentru viaţa spirituală exact ceea ce este evoluţia pentru viaţa fizică. Este o negare flagrantă a puterii creative a lui Dumnezeu. Mă uimeşte cum astăzi credincioşii biblici nu văd acest aspect groaznic. Îi determină să facă afirmaţii nechibzuite. Citatul următor din notele de subsol pe Ioan 3:3 a Bibliei Scofield constituie o astfel de ilustraţie: Regenerarea: (1) Necesitatea naşterii din nou apare din incapacitatea omului natural să „vadă” sau să „intre” în împărăţia lui Dumnezeu. Omul natural oricât de înzestrat, de moral sau de rafinat ar fi el este absolut orb la adevărurile spirituale şi incapabil să intre în împărăţie; pentru că el nici nu se poate supune, nici nu înţelege, nici nu i se supune lui Dumnezeu (Ioan iii. 3, 5, 6; Psa. li. 5; Ier. xvii. 9; Mar. vi. 21-23; 1 Cor.ii. 14; Rom.viii.7, 8; Efes.ii.3. vezi Mat.vi.33, note). (2) Naşterea din nou nu este o reformare a naturii vechi (Rom.vi.5, note), ci o acţiune creativă a Duhului Sfânt (Ioan iii.5; i.12, 13; 2 Cor.v. 17; Efes. ii.10; iv.24). (3) Condiţia naşterii din nou este credinţa în Cristos crucificat (Ioan iii. 14, 15, i. 12, 13; Gal. iii.24). (4) Prin naşterea din nou credinciosul devine părtaş naturii divine şi a vieţii lui Însuşi Cristos (Gal. ii. 20; Efes. ii. 10; iv. 24; Col.i. 27; 1 Pet. i. 23-25; 2 Pet. i. 4; 1 Ioan v.10-12).[1] Cum poate o „acţiune creativă a Duhului Sfânt” să fie în vreun fel anume „condiţionată”, şi mai ales de ceva ce trebuie să facă un biet păcătos? Este ca şi cum Dumnezeu ar spune: „Voi crea lumea dacă tu vei fi de acord să-mi permiţi să fac lucrul acesta.” Scofield face confuzie între a fi mântuit şi a fi născut din nou. VI. Păcătosul este pasiv în regenerare. Indiferent de cuvântul folosit, în toate referinţele biblice din Noul Testament legate de naşterea din nou diateza verbului este întotdeauna pasivă. Nimeni nu s-a născut pe el însuşi, nici nu s-a regenerat pe el însuşi. În regenerare păcătosul este întotdeauna pasiv şi nu activ. El nu face ceva. Ceva este făcut pentru el dar nimic nu este făcut de el. Aşa cum am menţionat anterior, păcătosul nu are mai mult de face cu cea de-adoua naştere decât a avut cu prima sa naştere. Tu nu decizi să fii născut spiritual la fel de mult cum nu ai decis să fii născut fizic. Insistăm că aici nu vorbim de secvenţe de timp, ci despre cauză/efect. Naşterea din nou şi pocăinţa/credinţa sunt simultane. Cu toate acestea regenerarea face posibilă credinţa şi nu vice versa. Convertirea Lidiei este un exemplu clasic: „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.“ (Faptele apostolilor 16:14) Toată lumea este de acord că înainte de a putea fi mântuită Lidia trebuia să audă, să înţeleagă şi să răspundă personal cu credinţă la mesajul evangheliei harului. Textulne arată clar că toate aceste lucruri s-au întâmplat. Lidia a auzit, a înţeles şi a răspuns – şi asta cu multă dorinţă – la predicarea lui Pavel. Întrebarea este următoarea: Ce a făcut-o în stare pe Lidia să răspundă cu credinţă? Şi-a deschis ea inima cu propria-i voinţă liberă şi l-a invitat pe Cristos să o mântuiască? Textul nu ne spune lucrul acesta: „Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.“ Răspunsul Lidiei a fost posibil prin regenerarea (deschiderea) inimii ei de către Dumnezeu. Inima păcătosului trebuie într-adevăr deschisă dar un păcătos mort spiritual nu-şi poate deschide propria-şi inimă moartă. El o ţine închisă cu ignoranţă şi frică. Doar Dumnezeu poate deschide inima unui păcătos mort, iar El face lucrul acesta pentru toţi aleşii Lui. Aceasta înseamnă să fii născut din nou. Aceasta înseamnă să fii făcut viu, sau să fii adus la viaţă (Efes. 2:1). Sunt convins că unii vor spune: „Tu predici harul irezistibil dar eu ştiu că Biblia învaţă clar că păcătosul poate rezista lucrării Duhului Sfânt. Ce faci cu Fapte 7: 51, 52? „…”Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât.“ (Faptele apostolilor 7:51-52) Daţi atenţie specială cuvintelor subliniate. Nu este nici o îndoială că în mod specific textul declară că oamenii pot şi se împotrivesc Duhului Sfânt. De fapt textul spune mai mult decât atât, foloseşte cuvântul totdeauna. Cred că orice om va recunoaşte că în trecut s-a împotrivit Duhului Sfânt. Care din noi nu a râs de oamenii care ne mărturiseau adevărul evangheliei? Prin natura sa orice păcătos nu numai că se va împotrivi evangheliei, ci el va continua să se împotrivească ei. Întrebarea este următoarea: De ce la un moment dat fiecare persoană mântuită s-a decis să înceteze de a se împotrivi şi a hotărât în loc să se pocăiască şi să creadă? De ce acest cuvânt totdeauna nu este adevărat cu privire la cei mai mulţi care citesc aceste rânduri? Textul este clar. Oamenii cărora s-a adresat Ştefan au fost tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile, şi nu puteau face altceva decât să se împotrivească. Fiecare păcătos va continua să se împotrivească atâta timp cât inima şi urechile lui nu vor fi circumcise. Regenerarea implică îndepărtarea de la noi de către Duhul Sfânt a împotrivirii şi circumciderea inimii şi urechilor noastre astfel încât să dorim a crede. Versetul nu respinge harul irezistibil, ci arată cât de esenţial este el ăn adevărata convertire. Încă un concept este important în textul acesta. Împotrivirea despre care se vorbeşte în aceste versete priveşte vocea Duhului Sfânt adresată prin profeţi. Păcătoşii se pot împotrivi, şi chiar o fac, oricărei predicări şi îndemnuri ale oamenilor. Un om poate rămâne cu urechea surdă la mesajul predicat de oameni, dar atunci când acel mesaj este aplicat direct conştiinţei de către Duhul Sfânt, împotrivirea este îndepărtată. Lucrarea interioară a Duhului Sfânt în regenerare este destul de diferită de lucrarea exterioară a agentului uman. Prima nu poate fi respinsă, dar cea din urmă este respinsă de mulţi. Expresia har irezistibil îi tulbură pe mulţi pentru că ei cred că este ca şi cum un compresor ar trece peste un tub de pastă de dinţi. Acesta nu este harul irezistibil al Bibliei. Noi nu suntem tuburi de pastă de dinţi. Noi suntem creaturi cu minţi, inimi şi voinţe. Aceeaşi minte, inimă şi voinţă care cu îndârjire s-a împotrivit evangheliei este prin regenerare făcută dornică de a nu se mai împotrivi şi de a se pocăi şi crede cu sinceritate. Ilustraţia regenerării biblice: două mame care discută. Atunci când una vede fiul celeilalte care arăta foarte îngrijit, ea se arată surprinsă şi se plânge celeilalte de cât de dezordonat este băiatul ei. Cealaltă spune că surpriza mare nu este că arată aşa, ci cum se face că doi ochi albaştri şi un căpşor blond au putut face în 10 minute ceea ce ea nu a făcut în 16 ani. Acesta este tipul de lucrare a harului irezistibil. Acel băiat nu trebuia să se îmbrace frumos dacă el nu voia. Din remarcile mamei înţelegem că ea a încercat să-l facă să se schimbe dar fără succes. Într-o zi o atracţie irezistibilă l-a făcut să vrea să se schimbe, iar el a făcut-o imediat şi cu multă dorinţă. Nu a trebuit ca tu să-l primeşti pe Cristos dacă nu-l doreai cu adevărat, dar atunci când Duhul Sfânt ţi-a descoperit inima şi ţi-a revelat frumuseţea şi gloria Fiului lui Dumnezeu, ai dorit să-L primeşti cu toată fiinţa ta. Harul irezistibil nu este nimic altceva decât Dumnezeu îndepărtând împotrivirea de la noi şi „făcându-ne doritori în ziua puterii Sale“ (Psalmi 110:3). Omul are nevoie să audă evanghelia predicată dar mai are nevoie de ceva mai mult. Are nevoie de o inimă nouă. VII. Mijloacele folosite de Dumnezeu – Cuvântul Său şi Duhul Sfânt Probabil ar fi trebuit să adăugăm cuvântul normale la titlul de mai sus. Textul clasic este 1 Tesaloniceni 1:4,5. „Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi.“ (1 Tesaloniceni 1:4-5) Este evident că Pavel avea siguranţa că oamenii cărora le scria erau parte a poporului lui Dumnezeu. Cum ştia Pavel lucrul acesta? Nu avea nimic de a face cu pedeegriul sau certificatul lor de botez. Era din pricina efectului pe care l-a avut Cuvântul lui Dumnezeu asupra lor. Este important de observat că evanghelia vine întotdeauna prin cuvinte. Ea nu vine prin vise şi viziuni, şi nu prin baptisier sau pahar de Cină. Evanghelia vine prin cuvinte. Vine în formă propoziţională. Vine ca fapte istorice consemnate. Evanghelia ne spune prin cuvinte concrete exact ceea ce a făcut şi cine este Cristos. Cu toate acestea nu sunt suficiente doar cuvintele – chiar dacă sunt cuvintele lui Dumnezeu. De accea Pavel adaugă cuvintele nu numai. Evanghelia vine întotdeauna în cuvinte dar dacă aceste cuvinte nu sunt însoţite de puterea Duhului Sfânt ele nu vor birui în deschiderea inimii păcătosului. De aceea noi am spus mijloacele [normale] pe care Dumnezeu le foloseşte sunt Cuvântul şi Duhul Său. Două lucruri trebuie spuse: (1) multe texte ale Scripturii leagă Cuvântul lui Dumnezeu de regenerare. Cu toate acestea, (2) se poate înţelege că regenerarea ar putea avea loc fără ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie aplicat minţii şi inimii. Mântuirea pruncilor nu ar fi posibilă dacă Cuvântul lui Dumnezeu a fost cauza instrumentală a regenerării. Fiind spuse aceste două lucruri, putem spune că aproape în fiecare situaţie unde este specific menţionată regenerarea ea este întotdeauna legată de Duhul Sfânt care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu. observaţi situaţiile următoare: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.“ (Psalmi 119:130) [acest verset trebuie comparat cu 2 Cor. 4:4-6: „a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.“ (2 Corinteni 4:4-6) „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.“ (Iacov 1:18) „Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.“ (1 Corinteni 4:15) „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.“ (1 Petru 1:23) Aceste versete nu dovedesc că Cuvântul trebuie să fie cauza instrumentală a regenerării, ci ele arată că el este accentuat în toate aceste situaţii ale regenerării. VIII. Naşterea din nou este o mare taină – la fel ca şi naşterea fizică. Ioan 3:8 şi 1 Pet. 1:23- 2:1 demonstrează taina subiectului nostru. Ioan ne spune că naşterea din nou este la fel de misterioasă şi suverană precum bătaia vântului. Petru ne spune că unirea bărbatului cu femeia care produce o nouă viaţă este de asemenea o taină. Să ne uităm cu atenţie la cuvintele lui Petru: „fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.“ (1 Petru 1:23-25) Isus ne-a spus că trebuie să fim născuţi din nou, iar Petru ne spune aici cum are loc lucrul acesta. Versetul 23 compară naşterea noastră spirituală cu naşterea noastră fizică. Noi suntem născuţi atunci când sămânţa tatălui nostru a fost plantată în ovulul mamei noastre. Această sămânţă are ea însăşi puterea de a naşte viaţa. Această sămânţă produce o nouă creaţie. Tu cel care nu ai existat, „devii” o fiinţă în pântecele mamei tale. Ai fost conceput şi apoi născut dintr-o sămânţă dar din păcate acea sămânţă era una coruptibilă. Tot ceea ce a putut face acea sămânţă a fost un copil care trebuie să moară. Nici o sămânţă umană nu a produs un copil care să trăiască veşnic. Când am fost născuţi din Dumnezeu am fost concepuţi cu sămânţa lui Dumnezeu, iar această sămânţă este incoruptibilă. Ea produce copii care au viaţă veşnică. Această sămânţă este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum este veşnic Cuvântul la fel de veşnic este ceea ce naşte Cuvântul acesta. IX. Câteva dovezi clare – Ioan 3:8 Pasajul din 1 Tesaloniceni 1:4, 5 prezintă o schimbare radicală în cei în care Duhul Sfânt a aplicat cu putere Cuvântul. „Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.“ (1 Tesaloniceni 1:6-10) Cei credincioşi îl urmează pe Domnul chiar şi în timpuri de mari încercări. Un puritan a spus: „Dacă ai fost cu adevărat convertit, chiar şi câinele tău va şti că ceva s-a întâmplat cu tine”. [1] The First Scofield Reference Bible, C.I.Scofield, ed., (Barbour and Company, Inc., Westwood, NJ, 1986), p. 1117