Manifestările firii „Firea omului este ca un ţăran beat. Urcă-l pe şa pe o parte şi el cade pe cealaltă” Martin Luther Ilustr. Şobolanul african confundat cu un câine care mănâncă pisica. Firea (carnea) partea noastră căzută, ostilă lui Dzeu, fie că este disciplinată sau nu, religioasă sau imorală, ea este tot carne : „...carnea nu foloseşte la nimic” (Ioan 6:63). Până nu vom epuiza orice nădejde şi încredere în resursele noastre fireşti, nu vom apela la resursele supranaturale pe care nu le oferă Dzeu. Până nu vom vedea că firea este vrăjmăşie cu Dzeu, că ea nu poate să placă lui Dzeu şi nici nu vrea, vom continua să umblăm prin fire şi nu vom începe să umblăm călăuziţi de Duhul. „Sfârşitul puterilor noastre este începutul lui Dzeu.” Luca15:1-3, 11-32 Cele două grupuri: vameşii şi păcătoşii (proxeneţii, prostituatele, traficanţii de droguri din zilele noastre) care s-au apropiat de Isus – puţin interesaţi de religiozitate dar interesaţi de Isus. Fariseii şi cărturarii (predicatori, diaconi, învăţători), drepţi din punct de vedere religios, corecţi doctrinar, integri moral. Ei nu credeau ce spune Isaia: „... faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea Lui” (Isa. 64:6). Cum concepeau liderii religioşi viaţa spirituală? ‚fariseu’ înseamnă separat – esenţa spiritualităţii. Evitarea contaminării – măsurată după efortul fiecăruia de a sta departe de păcat. „Omul acesta îi primeşte (lit. îi întâmpină cu căldură) pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. Isus avea reputaţia de „prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.” (Mat. 11:19) Nu cunoscut ci prieten! Pentru farisei, păcătoşii erau o ocazie de contaminare de aceea trebuiau evitaţi. Pentru Isus ei erau o ocazie de converire şi prin urmare ei trebuia iubiţi cu orice preţ. Ironia era că ambele grupuri erau formate din păcătoşi, dar numai unul din grupuri ştia acest lucru. Rostul pildei este de a învăţa fiecare grup cum este inima lui Dzeu. Fiul risipitor (hedonistul) – vameşii şi păcătoşii. Viaţă trăită în desfrâu, minciuni, furturi, adulter. Neascultare făţişă de standardele lui Dzeu -păcat. Fratele mai mare – fariseii şi cărturarii. Viaţă dedicată ascultării şi datoriei într-un mod servil. Moralitate disciplinată şi o pioşenie severă, ţinerea rigidă a Legii. Ascultare lipsită de bucurie şi aroganţă. Ascultare falsă de standardele lui Dzeu -păcat. 2 Cor. 7:1 „Fiindcă avem astfel de promisiuni, preaiubiţilor să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, ducându-ne sfinţirea până la capăt în frica de Dzeu”. păcatele cărnii: beţia, îmbuibarea, curvia, etc. Încălcări flagrante ale standardelor lui Dzeu de sfinţenie exterioară. Păcatele duhului: mândria, invidia, neiertarea, etc. Încălcări flagrante ale standardelor lui Dzeu de sfinţenie interioară. C.S. Lewis – eul animalic şi eul diabolic care se iau la întrecere cu eul care aspir să fiu. Eul diabolic este cel mai rău. Păcatul constă în dorinţe bune canalizate într-o direcţie greţită. Dorinţele date de Dzeu (foame, sete) le îndrepţi departe de Dzeu. De la Adam omul îi spune lui Dzeu: ‚Persoana Ta şi ceea ce-mi oferi nu sunt suficiente. Vreau mai mult!’. Vezi v. 31. „Căci poporul Meu a făcut două rele: M-a părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.” (Ier. 2:13). Rădăcina păcatului este neîncrederea în Dzeu. Exemple de deturnare a unei dorinţe bune spre o destinaţie greşită. Adulterul: setea de relaţii este stinsă la puţul crăpat al pornografiei. Dorinţele cele mai adânci nu por fi niciodată satisfăcute de altcineva în afară de Dzeu. „Dacă ne-am dorit un lucru şi l-am găsit dar nu ne-am găsit şi satisfacţia în el, atunci nu acel lucru ni-l doream.” C.S. Lewis. Vorbirea pe la spate a altcuiva: dorinţa de impact. Vrem să fim cineva doborând reputaţia cuiva. Fratele mai mare (legalistul) – De ce îl dezaprobă Isus? Inima de fariseu (ipocrizie şi mândrie). S-a întristat de îndurarea, de harul arătat fratelui său. Rom. 1:18-32 – păcatele fratelui mic. Rom. 2:17-24 – păcatele fratelui mare. Episcopul Moule: „Prostituata, mincinosul, ucigaşul sunt lipsiţi de slava lui Dzeu, dar şi tu eşti. E posibil ca ei să se afle în adâncul unei mine şi tu pe vârful unui munte, dar nici unul dintre voi nu are mai multe şanse să ajungă la stele.” Ceea ce judecăm în vieţile altora, oricare ar fi acel lucru, este ceea ce facem şi noi. Adulterul poate fi de mai multe feluri: „Suflete adultere, nu ştiţi că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dzeu...” (Iac. 4:4). Furtul – furăm slava lui Dzeu. Drogurile sau băutura – fuga de realitate (mâncatul exagerat, pasiunea exagerată pentru sporturi). Slujirea faţă de Dzeu – „Aşa de nechibzuiţi sunteţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să fiţi făcuţi desăvârşiţi prin firea pământească?” (Gal. 3:3). Cât de mult faci anumite acţiuni din cauza presiunii exercitate de cei de-o seamă cu noi. Anturajul este cel care-i împing pe mulţi la acţiune. Cu toţi cădem fie de partea legalismului fie de partea libertinismului – fratele mic sau fratele mare. Până nu nevedem aşa cum suntem toţi în firea noastră nu vom alerga spre cea de-a treia cale – trăirea prin Duhul.